Prima pagină » Local » Și-a ucis mătușa, apoi s-a dus la magazin să dea vestea! Magistrații ieșeni au condamnat-o la aproape două decenii de închisoare

Și-a ucis mătușa, apoi s-a dus la magazin să dea vestea! Magistrații ieșeni au condamnat-o la aproape două decenii de închisoare

06 ian. 2023, 02:00, 1 ,
Andreea Timofte în Local

Cornelia Gheorghe, o femeie din Albești, județul Vaslui, este acuzată că și-a ucis cu sânge rece mătușa în vârstă de 67 de ani, cu care locuia în aceeași casă. Cunoscută cu probleme psihice, mai ales după ce consuma alcool, femeia a fost condamnată pe data de 3 ianuarie 2023. Tribunalul Vaslui a decis condamnarea acesteia la 18 ani de închisoare. Sentința nu a fost definitivă, iar ultimul cuvânt l-au avut magistrații de la Curtea de Apel Iași. Astfel, judecătorii ieșeni au decis să respingă contestațiile individei, astfel că aceasta este obligată să-și ispășească pedeapsa

Crima macabră a avut loc la începutul anului trecut și a fost descoperită de o vecină care a intrat în casă pentru a împrumuta o alifie, dar a găsit trupul neînsuflețit al bătrânei.

Cornelia Gheorghe și-a ucis mătușa în urma unui conflict cauzat de consumul exagerat de alcool. După faptă, aceasta a plecat la magazinul alimentar din sat și a dezvăluit unui vecin totul, însă consăteanul nu a crezut-o, la fel s-a întâmplat și cu un altul. Se pare că femeia ar fi lovit-o întâi în zona capului cu cleștele de la sobă, apoi ar fi înjunghiat-o cu un cuțit. Observând că bătrâna încă se zbătea, Cornelia Gheorghe i-a mai aplicat câteva lovituri în zona gâtului.

Și-a ucis mătușa cu cleștele de la sobă și cu un cuțit

Magistrații de la Curtea de Apel Iași s-au pronunțat recent într-un caz înfiorător de crimă. Cornelia Gheorghe a fost condamnată recent la 18 ani și 5 luni de închisoare cu executare pentru omor. Femeia este acuzată că și-a ucis mătușa la începutul anului trecut, folosindu-se de un clește și de un cuțit. Ulterior, aceasta a mers în sat și a povestit unui vecin cele întâmplate.

„Deși nu și-a premeditat comiterea infracțiunii de omor calificat, îndreptată împotriva unei rude apropiate, a urmărit în mod clar suprimarea prin violență, cu ajutorul unui vătrai (clește) metalic și a unui cuțit, a vieții mătușii sale. Inculpata a prevăzut rezultatelor faptelor sale (lovirea în cap a victimei cu vătraiul în mod repetat, după care, văzând că aceasta încă mai trăiește, întrucât horcăia, a luat cuțitul cu care a înjunghiat-o și a încercat să-i taie gâtul), a urmărit curmarea vieții victimei, folosind inițial vătraiul din fier iar, ulterior, cuțitul, întrucât victima nu a murit imediat după lovirea în cap cu vătraiul metalic.

După ce a comis infracțiunea de omor calificat, inculpata a acoperit cadavrul victimei cu o plapumă pentru a nu i se putea observa urmele loviturilor aplicate, după care a luat lanterna și telefonul mobil al victimei, marca Nokia, care avea urme de sânge și a plecat. Inculpata a mers la magazinul alimentar al martorului în jurul orei 08:00, căruia i-a spus că a omorât-o pe mătușa sa cu un cuțit. Martorul nu a crezut-o pe inculpata, întrucât era cunoscută ca având tulburări de comportament”, menționau anchetatorii.

Victima a fost descoperită de o vecină

Ulterior, Cornelia Gheorghe s-a întâlnit pe drum și cu un alt consătean, căruia i-a spus același lucru ca și celuilalt, nefiind nici de acesta crezută, întrucât o cunoștea ca fiind consumatoare de băuturi alcoolice și cu tulburări psihice.

„Martorul a văzut asupra inculpatei o sacoșă în care era o sticlă cu vin, ceea ce indică faptul că inculpata, după comiterea faptei, a continuat să consume băuturi alcoolice. Victima  a fost descoperită în pat, a doua zi, acoperită cu o plapumă, de martorul, vecină cu aceasta, care, văzând că nu iese fum de pe hornul casei victimei, a mers la aceasta și a intrat în casă pentru a vedea ce se întâmplă de nu iese fum pe horn, dar și pentru a împrumuta o alifie cu care să se dea, întrucât o durea un genunchi”, adăugau anchetatorii în ceea ce privește cazul vasluiencei care și-a ucis mătușa.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026