Sistemele de pensii ale Europei, pe marginea prăpastiei! Liderii de la Bruxelles se ascund după sondaje

Prinse între îmbătrânirea accelerată a populației, presiunea explozivă asupra bugetelor publice și o creștere economică fragilă, statele din Uniunea Europeană se confruntă cu o realitate tot mai greu de ignorat: sistemele lor de pensii sunt nesustenabile pe termen lung. Deși nevoia de reformă este uriașă și urgentă, guvernele europene evită cu greu să atingă acest subiect fierbinte, temându-se că orice schimbare profundă ar putea declanșa reacții politice dezastruoase.

În timp ce multe dintre aceste țări amână deciziile critice, Olanda se remarcă drept singurul stat european care a adoptat un pachet de reforme sistemice de amploare. În 2023, olandezii au implementat Future Pensions Act, considerată una dintre cele mai ambițioase restructurări ale unui sistem de pensii din Europa. Esența reformei? Trecerea de la pensii cu beneficii garantate la un model bazat pe contribuții individuale, în care fiecare cetățean își poate vedea în timp real contul personal de pensie, iar beneficiile viitoare sunt legate strict de performanța investițiilor. Contribuțiile devin uniforme, fondurile continuă să gestioneze banii în mod colectiv, iar tranziția completă trebuie finalizată până în 2028.

Reforma a devenit inevitabilă în Olanda: populația îmbătrânește rapid, raportul dintre angajați și pensionari se prăbușește, iar promisiunile vechiului sistem au devenit imposibil de finanțat. Modelul olandez adaugă flexibilitate, transparență și adaptare la piața muncii moderne — lucruri pe care alte state încă ezită să le introducă.

Panica pensiilor cuprinde Europa

În restul Europei, tabloul este dominat de blocaje politice. Franța, de exemplu, se vede nevoită să amâne creșterea vârstei de pensionare, una dintre cele mai mici din UE. Germania, Spania și Italia au încercat măsuri similare, dar s-au lovit de opoziții sociale masive și de parlamente fragmentate. Un studiu academic arată clar fenomenul: între 2006 și 2015, reformele structurale au fost realizate aproape exclusiv în momente de criză, sub presiunea piețelor financiare sau a creditorilor internaționali.

Grecia, Portugalia, Italia și Spania sunt exemple emblematice: au ajustat sistemele de pensii doar când prăbușirea financiară era iminentă. În Italia, ministrul Muncii de atunci, Elsa Fornero, a izbucnit în lacrimi în 2011 când a anunțat creșterea vârstei de pensionare, o decizie inevitabilă într-un moment în care randamentele obligațiunilor italiene atinseseră niveluri periculoase.

Însă chiar și aceste reforme impuse sub presiune s-au dovedit temporare. Italia și Spania au revenit ulterior asupra unor măsuri, iar Grecia și Portugalia au crescut din nou beneficiile. Consensul politic pe termen lung lipsește, iar această lipsă subminează orice încercare de durabilitate.

Există, totuși, câteva excepții și soluții alternative. Italia a introdus recent sistemul „Cota 103”, care permite pensionarea la 62 de ani cu 41 de ani de contribuții, dar costurile viitoare se anunță considerabile. Germania, la rândul ei, va lansa în 2026 o „pensie activă” pentru cei care continuă să lucreze după vârsta legală, oferind stimulente fiscale. Republica Cehă și Slovenia au decis creșterea treptată a vârstei de pensionare la 67 de ani, în timp ce oferă în paralel facilități pentru muncile grele.

Olanda e singura care acționează

Franța, în schimb, primește avertismente severe: Curtea de Conturi estimează că până în 2070, aproape o treime din populație va avea peste 65 de ani, iar cheltuielile publice ar putea trece din nou pragul de 60% din PIB, un nivel depășit doar în pandemie. Sistemul de protecție socială francez riscă să devină nesustenabil fără schimbări majore.

Institutul Bruegel atrage atenția asupra unei probleme ignorate în multe țări: economiile private pentru pensii sunt ridicol de mici în majoritatea statelor UE. Cu excepția Danemarcei și Olandei, puține țări au dezvoltat un sistem privat complementar robust. Tentativa UE de a introduce produsul paneuropean de pensii personale (PEPP) nu a generat rezultate relevante.

Concluzia experților Bruegel este dură, dar realistă: integrarea europeană în domeniul pensiilor nu poate avansa până când statele membre nu-și reformează propriile sisteme. Iar fără economii private semnificative, povara asupra bugetelor publice va continua să crească dramatic.