Premierul demis, Ilie Bolojan, a avut, joi seara, o primă reacție după ce președintele României Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac să formeze un nou guvern.
„Dacă ar fi să fac câteva considerații legate de această propunere, aș spune că avem rezerve față de posibilitatea ca un guvern tehnocrat să aibă o guvernare cu rezultate în perioada următoare. De ce sunt aceste rezerve? Pentru că nu este suficient ca un guvern să fie format din oameni de bună calitate, care sunt bine intenționați. E nevoie ca el să aibă o susținere fără echivoc în Parlament”, a declarat Ilie Bolojan la postul TV Euronews.
Potrivit actualului premier interimar, Partidul Național Liberal (PNL) pe care îl conduce va avea o discuție cu premierul desemnat la începutul săptămânii viitoare.
„Domnul Tomac l-a contactat pe domnul Dan Motreanu, secretarul general al PNL. Și, foarte probabil, luni, la începutul săptămânii viitoare, vom avea o discuție cu premierul care a fost desemnat să formeze Guvernul, în așa fel încât, după această discuție, să putem convoca forul de conducere al partidului și să luăm o decizie”, a precizat Ilie Bolojan, conform sursei citate.
Ilie Bolojan: Există riscul ca Parlamentul să dinamiteze deciziile unui Guvern tehnocrat
Prim-ministrul liberal spune că are rezerve cu privire la succesul unui guvern tehnocrat, fără susținere clară în Parlament.
„Când guvernul va dori să ia măsuri care nu sunt de bine, nimeni nu va fi în Parlament care să susțină acele măsuri”, spune Bolojan.
„Vor fi ordonanțe care trebuie adoptate iar riscul va fi ca Parlamentul să le măcelărească. Te trezești că vii cu ordonanțe care sunt dinamitate total în Parlament. De aceea sunt rezervat că poate fi un guvern de succes, ceea ce nu înseamnă că nu voi trata cu seriozitate propunerile”, a explicat liderul PNL.
Noul premier desemnat Eugen Tomac are la dispoziție 10 zile pentru a a alcătui o echipă de miniștri, să definitiveze programul de guvernare și să construiască o majoritate parlamentară care să acorde votul de investitură în camerele reunite ale Parlamentului.
Ilie Bolojan, un nou atac la PSD
Ilie Bolojan consideră că PSD va avea de câștigat cu un astfel de guvern tehncrat deoarece pot să fugă de răspundere și să rămână în liniile doi și trei din Executiv.
„Trebuie văzut dacă va trece acest guvern, iar dacă va trece, nu cred că comportamentul PSD se va schimba. Lor le convine un astfel de guvern tehnocrat pentru că îi ajută să fugă de răspundere. E mult mai comod să fii într-un guvern în liniile 2, 3, dacă se poate, să beneficiezi de anumite avantaje ale guvernării și seara să-l desființezi la TV, în mod direct, sau prin goarnele pe care le pot folosi”, a precizat liderul PNL.
Eugen Tomac: „Viitorul guvern va avea o singură agendă”
Premierul desemnat a declarat că viitorul guvern „va avea o singură agendă: binele comun al cetățenilor României. De aceea voi prezenta Parlamentului o echipă de specialiști – un guvern tehnic, nu unul politic”.
„Vom menține direcția europeană a României, vom consolida Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, relația transatlantică și rolul nostru în NATO. În același timp, competitivitatea economică, valorificarea fondurilor PNRR și aderarea la OCDE rămân priorități esențiale”, a precizat Eugen Tomac.