Vatmanii din Iași trec printr-o situație revoltătoare, deoarece nu primesc apă rece în timp ce sunt pe traseu. CTP Iași a dispus ca, în perioada de caniculă, la capetele de linie să fie dozatoare cu apă pentru personal și călători. Totuși, vatmanii stau chiar și peste o oră pe un traseu, la temperaturi de peste 40 de grade Celsius.
Problema a mai fost sesizată și în anii trecuți de angajați, însă tot nu s-au luat măsuri concrete în acest sens.
Vatmanii de la CTP Iași nu primesc apă pe traseu
Astăzi, sunt anunțate peste 37 de grade Celsius la umbră, iar vatmanii trebuie să stea 8 ore în condiții dificile. Vorbim în special de cei care lucrează pe vagoane vechi, unde nu există climatizare. Aceștia sunt nemulțumiți, deoarece compania nu le oferă o sticlă cu apă minerală pentru traseu, măcar la orele când temperaturile sunt foarte ridicate.
„În fiecare an, aceeași poveste: noi murim de cald în tramvaie, până ajungem la capăt de linie să bem un pahar cu apă. Păi, dacă e trafic, eu fac o oră până în capăt, înseamnă că nu mai beau apă. Care sunt în tramvaie noi au noroc, măcar stau la aer condiționat, dar dacă ești pe GT4 sau GT8, atunci e infernal. O sticlă de apă minerală pe traseu, măcar atât să ne ofere. Ne-ar ajuta foarte mult. Acum câteva zile ne-au cerut să ne îmbrăcăm în ie de Ziua Națională, ca să dea bine pentru companie”, povestește un vatman de pe tramvai Bozankaya.
Angajații trebuie să înfrunte temperaturi extreme, iar un simplu pahar cu apă la capăt de linie nu este suficient.
„Eu astăzi sunt programat pe traseu cu tramvai GT4. Vă spun sincer, când am văzut, îmi venea să anunț că nu vin la muncă, să îmi iau concediu medical. Știu ce înseamnă să stai în cabină la tramvai la peste 40 de grade timp de 8 ore, este dificil. Fiecare vatman își cumpără apă să aibă la el. Nu poți să reziști o cursă cu un pahar de apă de la capăt de linie”, a spus un alt vatman din Iași.
Compania a ignorat cererile angajaților
Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, deoarece vatmanii au solicitat sticle cu apă și în anii trecuți. Compania oferă apă de la dozator doar la dispecerate. Recent, directorii societății trebuiau să încaseze peste 800.000 de lei salarii bonus pentru anul 2025, dar totul a fost respins de consilierii locali. O parte din banii respectivi puteau fi folosiți pentru a cumpăra apă minerală pentru angajați.
„În contextul avertizărilor meteorologice privind valul de căldură și temperaturile extreme prognozate în județul Iași, în perioada 27 iunie – 1 iulie, Compania de Transport Public Iași vine în sprijinul comunității printr-o măsură dedicată protejării celor afectați de caniculă. La toate capetele de linie ale mijloacelor de transport public, CTP Iași pune la dispoziție apă rece pentru toate persoanele care au nevoie: vatmani, șoferi, controlori, alți angajați ai companiei, călători și cetățeni aflați în zonă”, au transmis reprezentanții CTP Iași.
L-am contactat și pe directorul general Cristian Stoica pentru a ne oferi un punct de vedere cu privire la această situație, însă nu a răspuns apelurilor.
Vatmanii din Iași se plâng de condițiile de muncă și cer măcar o sticlă de apă minerală pentru zilele caniculare.
Stoucaaaaaaa SA ti stea in gat apa ordinarule si comunistule !
Nu vă mai urcați în tramvaie. Faceți grevă. Toți,nu unii da alți ba. Și poate așa vor rezolva problema. Anunțați ITM-ul. Nu stați!
Situatie ingrijoratoare la Pascani, unde, de cate ori este cod de canicula APAVITAL opreste intentionat apa in oras,
Acu suntem pe cod rosu de canicula, suntem cu examenul de Bacalaureat, si APAVITAL a oprit intentionat apa in tot orasul, fara nici un fel de preaviz,din noaptea de 28/29 iunie .
Mereu APAVITAL afirma ca locuitorii din Pascani au ceva cu ei, cum sa nu aibe, au doua rezervoare, in caz de defectiune au minimum 6 ore pentru a anunta populatia prin mesaje problema (practicat in alte cazuri) .
Apavital plateste o caruta de bani la acel comunicator VLASIE care lauda APAVITAL.
NOI NU AVEM APA PE COD ROSU DE CANICULA
ANUL TRECUT LA ALEGERI AU TINUT PASCANIUL 4 ZILE FARA APA (DOUA INAINTE SI DOUA DUPA) PENTRU A INFLUENTA VOTUL
frustrant avand in vedere ca Siretul trece pe langa Pascani. la cata apa curge pe Siret ar trebui sa aveti apa la robinet chiar si gratis toti cetatenii pe-o raza de 30 km.
Pai ce, nu e gratis apa din Siret? Trebuie doar sa investească în câteva găleți și o pot duce acasă.
Da, și noi murim de cald in harburile vechi de tranvaie.Parcă mergi cu căruța.Mai opresc și schimbă macazul cu manivela de fier ca, acum 100 ani.HUUUUUU RUSINE,NEMERNICILOR.
Așa este, am mers din Canta cu tramvaiul 7 până în Pd Roș cu un jaf de tramvai de am crezut că se rupe in doua așa zgomot făcea De căldură ce sa vorbim era la ea acasă, adică în tramvai.
Păi să-i bage la condus hârburile de tramvaie pe trântori din consiliu de administrație și directori care au pretenții la la bani în plus pentru cică performanță–păi să vadă și ei cum e cu performanța la condus prin oraș nu din birouri cu aer condiționat și stat la șuete –cine are curajul să-și vadă propria performanță publicată din birou în teren–și apoi să încaseze cașcavalul cerut mocca–
LA PASCANI AU OPRIT APA IN TOT ORASUYL IMEDIAT CE S-A EMIS COD ROSU DE CANICULA,
ASTA E GENOCID
E povestea perfectă de management performant made in Iași: la capăt de linie curge apă rece pentru presă și comunicate, iar pe traseu fierbe vatmanul în GT4, M și GT8, la peste 40 de grade, cu componentă variabilă de performanță direct în ficat.
CTP Iași reușește un paradox demn de manual:
pe de o parte, descoperă cantități importante de combustibil lipsă la capete de linie, cu anchete, comunicate grave și ton apocaliptic; pe de altă parte, la aceleași capete de linie, pentru oamenii care chiar muncesc acolo, nu poate garanta nici măcar o banală sticlă de apă minerală pe traseu. Combustibilul se monitorizează cu suspiciuni penale, hidratarea vatmanului se rezolvă cu un pahar la dozator când ajungeți în capăt. Dacă ajungeți.
Deci avem așa:
– Pentru directori, se discută bonusuri de sute de mii de lei, componentă variabilă pentru performanță într-o companie cu infrastructură praf, deraieri, tramvaie și autobuze defecte și personal lăsat să se descurce.
– Pentru vatmani, performanța înseamnă să stai 8 – 10 ore într-o cabină încinsă, să-ți cumperi singur apa minerală, iar compania să-ți ofere, solemn, un pahar la capăt de linie și, eventual, să te pună să te îmbraci în ie de Ziua Națională, ca să dea bine în poze și filmări.
Comunicatul CTP Iași despre măsura dedicată protejării celor afectați de caniculă e aproape literatură:
sună impecabil, dar ratează fix esențialul — omul aflat singur pe traseu, blocat în trafic, într-un vagon vechi, fără aer condiționat, fără apă minerală la îndemână. Protecția se oprește la limita textului de PR. Dincolo de ea, fiecare vatman își cumpără singur apă minerală să aibă la el. Adică își finanțează singur supraviețuirea la locul de muncă.
Cât despre directorul general Cristian Stoica:
când e vorba de combustibil lipsă, apare în față, explică, se declară îngrijorat, sesizează organele abilitate, vorbește de fapte grave. Când e vorba de oameni care stau 8 – 10 ore în cuptor, cerând o amărâtă sticlă de apă minerală pe traseu, telefonul nu mai răspunde. Se pare că patrimoniul companiei e mai demn de protecție decât sănătatea celor care îl pun în mișcare.
În fond, situația spune totul despre filosofia de management:
– Tramvaiul trebuie să circule, indiferent cât de încins e.
– Combustibilul trebuie să fie la locul lui, altfel e scandal.
– Vatmanul… poate să-și ia concediu medical dacă nu mai suportă căldura.
O sticlă de apă minerală pe traseu ar costa câțiva lei.
Respectul față de propriii angajați, însă, pare să fie mult prea scump pentru bugetul CTP Iași.
LA PASCANI APA S-A INTRERUPT APA INTENTIONAT DIN CONECTAREA CU CONDUCTA IASULUI, PENTRU A SE POMPA APA MASIV SPRE IASI SI A NU AVEA POROBLEME.
PASCANENII POT SA STA IN COD ROSU DE CANICULA FARA APA,
Muta-te si lasa-ne.
Nici la unele firme de constructii nu se da apa. Oamenii lucreaza in soare…….e groaznic. ITM-ul ce face? Nu verifica?
Ești nebun? Pe căldură asta , pe teren? Bașca , au și AC prin birouri.
APA DIN PASCANI ESTE POMPATA SPRE IASI , PENTRU A NU FI PROBLEME IN IASI
Nici macar la ITM nu se da apa. Pe ce lume traiesti?
apa la iasi vine din zona roman , nu pascani si este din moldova!