Prima pagină » Actualitate » Șoc în showbiz! Vedetele interzise oficial în reclamele la pariuri. Decizia CNA care zguduie industria
Șoc în showbiz! Vedetele interzise oficial în reclamele la pariuri. Decizia CNA care zguduie industria

Șoc în showbiz! Vedetele interzise oficial în reclamele la pariuri. Decizia CNA care zguduie industria

26 iun. 2025, 11:20,
Redacția BZI în Bzi.ro

Lovitură dură pentru industria jocurilor de noroc și pentru vedetele din România! Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis miercuri, 25 iunie, în unanimitate, să interzică apariția celebrităților în reclamele la pariuri și jocuri de noroc difuzate la televizor, la radio și în mediul online, transmite Pagina de Media.

Concret, în noua formă a Codului de Reglementare în Audiovizual – actul care reglementează conținutul audiovizual din România – a fost introdus un articol nou (art. 110, alin. 7), care sună astfel:

„Este interzisă difuzarea de publicitate pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau alte persoane care, datorită notorietăţii în mediul online, pot încuraja participarea la astfel de jocuri.”

CNA lovește dur în influenceri și sportivi

Cu alte cuvinte, nume cunoscute din showbiz, sport, cultură sau mediul online,influencerii incluși, nu vor mai putea apărea în spoturi publicitare pentru casele de pariuri sau cazinouri online. Măsura se va aplica începând cu 90 de zile de la intrarea oficială în vigoare a noilor reglementări.

Industria pariurilor a reacționat imediat.

Federaţia Organizatorilor Jocurilor de Noroc, compania Kaizergaming și chiar Biroul Român de Audit Transmedia (care măsoară audiențele media) au cerut ferm eliminarea acestei prevederi, însă fără succes. CNA a respins toate cererile de modificare sau eliminare a articolului, votul fiind în unanimitate.

Printre cei nemulțumiți se numără și compania Winbet, care a propus un compromis: să fie permisă folosirea vedetelor măcar în campaniile de responsabilitate socială. De asemenea, Federația Română de Fotbal a susținut că personalitățile publice ar trebui să poată fi implicate în campanii de conștientizare sau prevenție, însă CNA a menținut interdicția generală.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 august 2026
11 august 2026