Actualitate

Sociologul Mirel Palada, noul invitat permanent BZI LIVE – emisiunea „Dezbaterea Zilei”: „Vrem o țară ca afară. Și o luăm la întâmplare, Germania, că e „cea mai foarte perfectă”, avem deja președinte de acolo: „Das Gubernator”… Auziți, măi tefeleilor aici…! – VIDEO

Publicat: 07 dec. 2022
Sociologul Mirel Palada noul invitat permanent BZI LIVE - emisiunea Dezbaterea Zilei Vrem o țară ca afară. Și o luăm la întâmplare Germania că e cea mai foarte perfectă avem deja președinte de acolo Das Gubernator... Auziți măi tefeleilor aici... - VIDEO
Sociologul Mirel Palada în Platoul BZI LIVE

Sociologul Mirel Palada, noul invitat permanent BZI LIVE – emisiunea „Dezbaterea Zilei”, a vorbit despre acest nou trend ce se perindă în noua generație de politicieni, răspunzând totodată la eterna întrebare ‘dacă ne dorim o ţară ca afară’. Vor românii întradevăr o țară ca afară? Totodată, invitatul BZI LIVE ne introduce și în lumea tefeliștilor, care nu e chiar atât de perfectă, precum vor ei să o prezinte.

„Cum e cu vreau o ţară ca afară? Mai vreţi o ţară că afară, băi, rezistenţilor, băi, tefeliștilor… Mai vreţi? Păi ar trebui să vreţi!
Păi Germania şi Anglia, de ce toate astea sunt bogate? Sunt disciplinate, au o pricepere.. Bă, 300-400 de ani, au furat! Au furat de la voi, bă, fraierilor! Din Munţii Apuseni, din Bărăgan.. Fiecare imperiu a furat de unde a putut. De ce? Că a putut. Şi că a avut sabia în mână şi că a făcut ce a vrut. Şi aşa s-a făcut Berlinul, Viena aia, de vă închinaţi voi. E cu sângele vostru, băi, papagalilor!

Când vă duceţi în Londra, să ţineţi minte că acolo sunt oameni morţi şi îngropaţi ca Manole, în zidurile alea! Şi la francezi la fel, şi la români la fel, peste tot! Când vedeţi clădiri din alea mari, e pe bază de jaf!”, a spus Mirel Palada la BZI LIVE.

Mirel Palada, noul invitat permanent BZI LIVE

Sociologul Mirel Palada a abordat în noua ediție „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE întrebarea retorică ‘vrem o țară ca afară?’. Ce presupune mai exact această dorință tot mai des întâlnită, această frază repetată mai ceva rugăciunea Tatăl Nostru. Sunt românii cu adevărat pregătiți? Acest discurs politic, spune Mirel Palada, este doar o tactică a unei noi specii de politruci, de tefeliști, ce vor a aduna voturi mânjind cu noroi celalte partide politice.

„În primul rând trebuie să ne gândim la puterea moralizatoare a discursului politic, una dintre strategiile cele mai îndemână, care nu e folosită doar în România, ci de la alţii, care au inventat ei apă caldă, nu noi.. este să te poziţionezi pe un soclu de integritate şi de moralitate.. Tu eşti perfectul indignat, tu eşti virgina de serviciu, preoteasa/preotul care este atât de supărat pe ăilalţi, că tu ştii cum trebuie să stea lucrurile, toţi ăilalţi sunt nişte păcătoşi.. şi nişte nenorociţi.. Eh, e o strategie foarte puternică ce aduce voturi. Iar pe parcursul timpului a fost folosită de mai multe partide din România, cea mai recentă instanţă a unei asemenea situaţii este vorba despre tefeliștii rezişti, USR-iști, care ei sunt perfecţi, ei le ştiu pe toate.. şi mai ales, doar ei sunt morali. Toţi ăilalţi sunt corupţi, penali, practic aruncă cu etichete.

Una din manierele prin care ei îşi arată virtutea şi indignarea, în termenii ştiinţelor politice este o expresie bine definită ‘virtual signaly’, să-ţi alegi virtutea ‘uită-te la mine ce perfect sunt! Uită-te la mine!’. Şi foarte multe din comunicările de pe social media exact despre asta este vorba ‘uită-te la mine ce perfect sunt şi ce nasoli sunteţi voi’. Ei bine, una din expresii, folosite des în ultima perioadă, este exact această chestie ‘vreau o ţară ca afară’. În traducere liberă, trecând dincolo de mesajul explicit şi uitându-ne la indignarea implicită, este faptul că ‘domnule, peste tot oamenii sunt perfecţi şi oamenii sunt perfecţi, numai România este o ţară medievală, primitivă, fără nici un fel de reguli.. ca la noi la nimenea.. da domnule, la perfecţii ăia, ţările dezvoltate care au bani domnule, domnule cum merg lucrurile, și ai văzut în Elveţia cum e, dar în Germania?!.. dar în Franţa?.., au şi trotuare domnule, au şi asfalt..’ Eh, cam asta este discursul.

Dar indignarea, țâfna… şi atuncea, ei cu ce se legitimează? ‘Noi suntem reprezentanţii unei asemenea civilizaţii superioare, noi am fost în străinătate, noi ştim cum este, nu ca voi, proştii ăştia din ţară, care sunteţi nişte nespălaţi, nişte primitivi… Şi voi nu meritaţi să votaţi, pentru că voi sunteţi cetăţeni de rangul 2, voi sunteţi nişte primitivi, doar noi avem dreptul’. Cam asta este în spatele unei discuţii, până la urma fundamentată ideologic, ca votul cenzitar. Iar votul cenzitar ce presupune? Cine are resurse, fie materiale, cine are bani, fie politice, cine are carte, are voie să voteze. Ăilalţi, prostimea, nu! Şi atunci, acest mesaj ‘vreau o ţară ca afară’ este unul din principalele instrumente retorice de legitimare a superiorităţii morale ale unei anumite tabere politice.

Şi atunci, eu am venit şi am scris un articol în care le-am scos în evidenţă ipocrizia. Pentru că este o tensiune foarte puternică între ce vor ei, între curentele astea simpliste, stereotipe, sloganuri până la urmă… cum erau pe vremuri politrucii cu bannere şi ziceau ’Ceaușescu, reales!’, ei vin și strigă ’Vrem o ţară ca afară!’… Bine, mă!”, a spus Mirel Palada.

Mirel Palada: „Cum e cu vreau o ţară ca afară?”

Reiterând ideea prezentată mai înainte, sociologul Mirel Palada merge direct la țintă, prezentând multiple exemple menite a-i ajuta pe acești tefeliști să se decidă dacă sunt cu adevărat pregătiți de o țară ca afară. Bineînțeles, să vezi ambalajul frumos și cu grijă prezentat, să speri la rezultatul final, să vezi doar părțile bune… înseamnă să faci pierdută munca și sacrificiile făcute pentru a se ajunge în acel punct. Sunt pregătiți românii, tefeliștii, reziștii cu adevărat?

„Dar hai să vedem un exemplu de ţară că afară… La ce se uită românii atunci când îşi iau lumina? Dom’le, care este cea mai foarte perfectă ţară? Elveţia. Dar Elveţia nu e în UE. Hai să luăm cea mai perfectă ţară din UE. Germania!!! Disciplină, cetăţeni care sunt cât se poate de educaţi… şi noi vrem să fim ca nemţii… Ne-am şi ales un preşedinte neamţ! Ok, deci modelul nostru este Germania.. Bine, cum se spune pe Facebook, ’hold my beer!’…

Fii atent, să le luăm pe rând! Păi ce avem noi în Germania.. Germania în primul rând are o mare coaliţie, care PSD-ul lor cu PNL-ul lor, unii-s laolaltă, bă, da nu de acuma, de vreo 20 de ani… Până recent, una din temele principale ale taberei anti-PSD, anti-conservatoare, anti-primitive, era că PSD-ul era ciuma roşie, că trebuie scos în afară existenţei politice, un discurs al naziştilor. ‘Unele partide nu trebuie să existe, Satana!’ .. A venit Iohannis să zică chestia asta până recent, înainte de război… Noroc că a venit războiul şi l-a făcut să aibă mintea cea de pe urmă, şi să scoată USR-ul de la guvernare şi să bage PSD-ul. Până atunci discursul a fost ‘PSD, ciuma roşie! Caput!’

Eh, în Germania, ce să vezi… Social-democraţii, care au o structură ideologică cât se poate de validă, nu sunt ciuma roşie. Sunt un partid cât se poate de onorabil. Şi va deveni şi acum în discursul preşedintelui ‘PSD-ul, cel mai responsabil partid, scoatem ţara împreună, facem…’ Adică au făcut USL-ul din 2012, după ce 10 ani de zile s-au porcăit ca ultimii porci.

Când vii să îi spui unui tefeleu, ‘Bă, nemţii sunt împăcaţi la nivel de partide mari’, tefeleul da ochii peste cap. Zice ’Nuu, păi eu nu vreau aşa!’. Păi, stai mă, nu ai zis tu că vrei o ţară ca afară? Nemţii nu vor aşa?

Când vă închinaţi voi la Iohannis, la Fritz ăsta al nostru şi vreţi să aveţi dictator luminat care face, care drege, bă, în Germania e republică parlamentară! Preşedintele are rol decorativ! Este pe post de draperii şi perdele la Palatul Prezidenţial! Dar din punct de vedere al deţinerii puterii, este nada! Păi ce facem? Nu mai vreau excesele de tip Băsescu, nu mai vreau excesele de tip Iohannis, să-şi bag el nasul şi să calce Constituţia, să mai facă altceva, nu, domnule…

Republică parlamentară. Votul poporului, avem majoritate parlamentară, preşedintele e decorativ, să se ducă să pună perdeluţele şi să se pupe cu alţi preşedinţi decorativi la ONU, la UNESCO şi unde mai vrea el.. şi în rest, puterea poporului este la Parlament, ca în Germania. Aţi auzit de Germania? Dar la noi nu nu nu, cum să dăm noi puterea la nenorociţii ăia, la parlamentarii ăia… Nu, noi vrem la dictatorul nostru, la Fritz-ul nostru. Eh, vreţi o ţară ca afară, dar când încep să vă explic, nu vă mai convine…

Vreţi o ţară că afară, ca în Germania? Ştiţi ce se întâmplă în Germania? Procurorii sunt funcţionari publici şi sunt numiţi de ministrul Justiţiei. Exact ce aţi făcut voi, mă, că nu e voie! ‘Nu nu nu nu.. să nu fie influenţat politic.. procurorii trebuie numiţi apolitic’. De către cine să fie numiţi? De către preşedinte? Nu, de către Comisia Europeană! Eventual, de Angela direct! Băi, în Germania, procurorii se supun legilor, nu sunt semizei, să comită greşeli şi abuzuri şi să nu aibă cine să îi tragă de urechi.

Vreţi o ţară ca afară? Aţi auzit de Curtea Constituţională? De vă pişaţi voi pe ea şi ziceaţi că nu trebuie să ţinem cont.. Şi s-a dat o lege acum, că indiferent ce spune şi nu respecţi deciziile Curţii Constituţionale, nu se întâmplă nimic. E ilegal să nu le respecţi, dar nu se întâmplă nimic! Vreţi să ştiţi ce face Curtea Constituţională în Germania? Vine şi zice Uniunii Europene ‘Hai, sictir!’. Legea germană, Constituţia germană primează asupra deciziilor voastre europene.

Bă, în Germania, ‘Deutchsland, Deutchsland Über alles’, Germania e mai presus de toate! Dar dacă vine cineva în România să zică asta… ‘băi naţionaliştilor, băi medievalilor, băi primitivilor, bă xenofobilor… Cum vă permiteţi să ziceţi aşa ceva?’. Păi, băi, nemţii zic aşa ceva. Punem Germania înainte de orice. Îşi apără întâi interesele lor, iar dacă pot dau şi la ăilalţi, şi pe urmă mai discutăm. Dar întâi, interesele Germaniei.

Noi dacă vrem să dăm bani la firme în criză, e abuz în servicii, corupţie, penali, nenorociţi.. Aşa aţi distrus industria de îngrăşăminte chimice! Voi ştiţi care este principalul deficit al României? Pe petrochimie şi îngrăşăminte chimice! Pentru că aţi vândut la austrieci care nu ne primesc acum în Schengen, aţi vândut Petromul, a închis Alpechimul şi noi nu mai facem produse chimice că trebuie să luăm de la întâmplare. Ştiţi de unde? De la austrieci! Băi, proştilor! Mă refer la tefelei.

Ştiţi ce face Germania? Le zice celorlalţi să îşi închidă centralele pe cărbune şi ea foloseşte centralele pe cărbune. Ştiţi ce mai face Germania? Le bate obrazul celorlalţi că ;cu ruşii, cu chinezii, că sunteţi penali primitivi’, dar ei, până recent, până au venit americanii să le dea peste dejte, au făcut afaceri cu ruşii. Şi acum Germania plânge că nu mai poate face afaceri cu ruşii. Ştiţi ce face Germania? Le zice ţăranilor nespălaţi de balcanici şi post-comunisti, ‘băi ţăranilor, bă, nu faceţi bă, afaceri cu China.. Băi jegoşilor, lasă că facem noi!’ Scholz s-a dus acum recent cu pălăria în mâna la chinezi. Băi, tefeleilor, cum e bă, cu vreau o ţară ca afară? Mai vreţi, mă, o ţară că afară, ca în Germania? De asta vă duceţi în Germania, să îşi bată ăştia joc de voi? Că ei îşi apără interesele nemţilor şi pe toţi outslanderii, că voi asta sunteţi.. duceţi-vă mă, la germani, să îşi bată joc de voi!”, a conchis Mirel Palada.

Sociologul Mirel Palada este noul invitat permanent BZI LIVE – emisiunea „Dezbaterea Zilei”.




Comentarii
  • De ce suntem certati atunci cand dorim sa facem schimburi economice cu China, Rusia, etc? Pentru ca suntem o colonie. Iar colonia trebuie sa fie o piata sigura pentru metropola. Piata sigura = piata fara concurenta, fara contigentare, fara pretentii.
    Ori schimburile economice cu alte tari decat metropola inseamna concurenta pentru produsele metropolei, deci incalcarea statutului de piata sigura.

Adauga un comentariu