Prima pagină » National » Șoferii scapă de o amendă care acum este 1.600 de lei. Nu vor mai fi obligați să arate permisul polițistului

Șoferii scapă de o amendă care acum este 1.600 de lei. Nu vor mai fi obligați să arate permisul polițistului

03 apr. 2026, 23:10,
Redacția BZI în National

Șoferii prinși în trafic fără permis ori talon sunt acum amendați. Un proiect de lege depus în Parlament ar putea schimba această situație, scutindu-i de sancțiune, dacă nu au actele la ei.

Potrivit inițiativei, ar fi suficient să prezinte cartea de identitate, iar polițiștii să verifice datele direct în sistem. Astfel de verificări digitale se aplică deja de ani buni în multe state europene.

Inițiativa vine în contextul digitalizării administrației publice, în condițiile în care Poliția Rutieră are deja de mai mulți ani acces la baze de date oficiale și poate verifica în timp real situația unui șofer.

Alexandru Dimitriu, inițiatorul proiectului: „Medicul are dreptul să practice și poate să intre în operație cu diploma respectivă? Sau e suficient că o are și lumea poate să verifice că o are. Despre asta e vorba. Un prieten a venit și mi-a spus: m-a oprit poliția, am primit amendă pentru că nu aveam actele la mine, asta în condițiile în care i-am spus poți să verifici în baza de date. Răspunsul polițistului a fost nu mă obligă legea.”

Cum văd șoferii această propunere

Șoferii sunt încântați de această propunere, pentru că nu de puține ori își uită actele acasă.

Conducători auto: „Exact asta citeam mai devreme. E normal, toți tindem să nu mai folosim atâtea acte, dovezi fizice. Având în vedere că toți avem acces la mijloace electronice.” (…)

„Uitați, eu am portofelul, sunt cu mașina de serviciu, când merg cu mașina personală seara sau în weekend, mut portofelul în mașina aia și plec, a doua zi am uitat pur și simplu.” (…)

„De foarte multe ori, m-am grăbit, am plecat și am uitat portofelul.” (…)

„Tocmai ce am primit amendă acum aproximativ două luni de zile, că nu aveam actele fizice la mine, fiindcă mai circul cu mai multe mașini și mai uit actele, din păcate.”

7.000 de șoferi sancționați, numai în București

Și nu sunt puțini cei care au fost sancționați. Numai anul trecut, în Capitală, aproximativ 7.000 de șoferi au fost prinși fără acte.

În prezent, amenda pentru această abatere poate ajunge până la 1.600 de lei. Potrivit proiectului, în lipsa documentelor, șoferul ar putea prezenta doar cartea de identitate. Iar polițistul ar fi obligat să verifice dacă permisul este valabil și dacă mașina este înmatriculată.

Propunerea de la noi este de multă vreme realitate în țări precum Franța, Spania, chiar și Republica Moldova. Șoferii pot prezenta permisul în format digital, direct pe telefon, sau pot fi verificați de polițiști prin accesarea bazelor de date electronice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026