Prima pagină » Eveniment-Social » Sondaj pentru ieșeni: Ce culoare doriți să aibă tramvaiele PESA cumpărate cu fonduri europene? – FOTO

Sondaj pentru ieșeni: Ce culoare doriți să aibă tramvaiele PESA cumpărate cu fonduri europene? – FOTO

12 oct. 2020, 17:03,
în Eveniment-Social

Primarul Mihai Chirica a semnat pe 27 aprilie 2020 un contract de achiziție a 16 tramvaie cu lungimea de circa 30 de metri cu producătorul polonez PESA (Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz Spolka Akcyjna). Valoarea contractului este de 137 de milioane de lei, fără TVA (circa 163 de milioane de lei, cu TVA, adică aproximativ 34 de milioane de euro), ceea ce înseamnă 2,125 milioane de euro pentru fiecare tramvai. Tramvaiele vor fi livrate eșalonat între 15 și 22 de luni de la data semnării, adică majoritatea în cursul anului 2021. 

Compania poloneză a finalizat proiectarea tramvaielor destinate Municipiului Iași și a întocmit un proiect de design personalizat, invitând municipalitatea ieșeană să aleagă o serie de elemente, inclusiv culoarea vehiculelor. La rândul său, conducerea Primăriei Municipiului Iași organizează un sondaj online și îi îndeamnă pe ieșeni să aleagă una dintre cele patru variante de culori și combinații de culori propuse: alb cu verde, verde, albastru cu galben și galben cu albastru. Sondajul, care se referă strict la culorile noilor tramvaie, poate fi completat aici: http://www.isondaje.ro/sondaj/819503214/.

Cele 16 tramvaie PESA vor avea o capacitate de transport totală de minimum 230 de locuri, din care minimum 30 pe scaune fixe, nerabatabile. Scaunele pentru călători vor fi singulare, nu de tip banchetă, cu tapiţeria rezistentă la uzură şi murdărie. Fiecare tramvai va trebui să aibă cel puţin un loc marcat corespunzător pentru cărucior de copii şi un loc rezervat căruciorului rulant pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Cel puţin patru locuri vor fi rezervate pentru persoanele cu mobilitate redusă, bătrâni, invalizi sau femei însărcinate, locuri care trebuie realizate în apropierea uşilor duble.

Toate tramvaiele vor avea dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, sistem de supraveghere video interior şi exterior, echipament pentru anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing şi o instalaţie de informare a călătorilor atât la interior, cât şi la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenţi 3D şi un analizor.

Tramvaiele sunt destinate rutelor 1, 3, 7, 8 şi 13

Reamintim că primarul Mihai Chirica a semnat pe 11 noiembrie 2019, cu compania turcească Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş, și un contract de achiziție a 16 tramvaie moderne, cu o lungime minimă de 26 de metri. Și cele 16 tramvaie Bozankaya vor fi livrate în cursul anilor 2021 și 2022.

Licitația pentru achiziția celor 16 tramvaie a fost împărțită în trei loturi, corespunzătoare a trei proiecte cu finanțare europeană care privesc și lucrări de modernizare a liniilor de tramvai. Valoarea totală a achiziției celor 16 tramvaie este de 140.964.270 lei, fără TVA (167.747.481,3 lei, cu TVA), adică circa 35.241.000 euro, respectiv 2.202.566 euro pentru fiecare tramvai. Valoarea totală a celor trei proiecte menționate este 332.579.670,28 lei (aproximativ 70,46 milioane de euro).

Achiziția celor 32 de tramvaie este făcută cu ajutorul fondurilor europene prin Programul Operațional Regional – Axa IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” – Obiectivul specific 4.1: „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`