Eveniment-Social

Spectaculos top pentru Iași! Legături incredibile cu orașe din Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii

Publicat: 27 apr. 2020

În plină criză cauzată de COVID-19, una din șansele revenirii economice, sociale și umane va fi legată de cât se va investi în sistemul public de educație, respectiv cercetare! În acest context, mereu s-au făcut raportări la ce poziții au instituțiile de învățământ superior românesc în topurile internaționale, iar o serie de detalii merită a fi scoase în prim-plan. De asemenea, trebuie văzut și ce resursă umană au, ce bugete și cât se investește în acestea. În acest context, tocmai în ultimul top academic – Times Higer Education (realizat de faimoasa revistă britanică cu acest nume – n.r.), la nivelul anului acesta, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – UAIC din Iași se află în onoranta companie a faimoaselor Oxford, Cambridge, Stanford sau Harvard. Cu toate că are un buget de aproape 40 de ori mai mic, cea mai veche instituție de învățământ superior a României are performanțe de excepție. Din Iași, doar Universitatea de Medicină și Farmacie – UMF „Grigore T. Popa” se mai află pe această listă

Efectele pandemiei de COVID-19 sunt devastatoare și lovesc dur în toate domeniile societății! În acest context, cei mai mulți specialiști arată că o cât mai grabnică revenire după ce aceasta va trece ține de cât se va investi în educație, cercetare sau resursa umană. Având în vedere toate acestea, un spectaculos top internațional pune Iașul alături de orașe celebre din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii (SUA). Totul este legat de ultimul top academic – Times Higer Education 2020, iar Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași se află în onoranta companie a faimoaselor Oxford, Cambridge, Stanford sau Harvard. Cu toate că are un buget de aproape 40 de ori mai mic, cea mai veche instituție de învățământ superior a României are performanțe de excepție. Din Iași, doar Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” se mai află pe această listă.

Printre cele mai bune și vizibile peste o mie universități din întreaga lume

Instituția ieșeană este printre cele mai bune și vizibile peste o mie universități din întreaga lume. Trebuie menționat că Universitatea „Cuza” se află în intervalul pozițiilor ce trec de o mie și se află în compania unora chiar din Japonia, Spania, Turcia, Polonia, Brazilia. Clasamentul a fost construit prin urmărirea a 13 indicatori de performanță, grupați în cinci domenii: Predare – mediul de învățare, Cercetare – volum, venit și reputație, Citări – influența cercetării, Internaționalizare – personal, studenți și cercetare, Venituri din industrie – transfer de cunoștințe către mediul socio-economic.

În fața UAIC, din țară și în intervalul pozițiilor 800 – 1.000 se află Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca și Academia de Studii Economice (ASE) din București. Totuși, nu trebuie uitat că cele două au mai mulți angajați, cercetători, bugete mai mari și, cea din Cluj, are mai multe facultăți decât cea din Iași, anume 21, în timp ce la „Cuza” sunt doar 15. Apoi, instituția ieșeană de învățământ superior are doar 800 de cadre didactice și cercetători în timp ce la Cluj și București, fiecare în parte are peste 1.700. Aceste două cifre au contat enorm în clasificarea Times Higer Education, la fel de prestigioasă ca Top Shanghai.

Universitatea Oxford: buget de 3.3 miliarde de lire pe an! Universitatea „Cuza”, buget de aproape 40 ori mai mic

Times Higer Education 2020 cuprinde aproximativ 1.400 de universități din 92 de țări. Remarcabil că Universitatea „Al. I. Cuza” este plasată peste instituțiile românești precum: Universitatea București, Politehnica din București, UMF Iași, Universitatea Tehnică din Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca sau Universitatea de Vest din Timișoara. Pe de altă parte, pe primele zece locuri ale clasamentului se regăsesc marile Oxford, Cambridge, Stanford, Harvard, Yale, Imperial College of London sau MIT din Marea Britanie, respectiv Statele Unite.

Pentru a se vedea clar performanța UAIC din Iași, trebuie arătat că: ocupanta locului I, anume Oxford, are un buget anual de 3.3 miliarde de lire sterline. Pe de altă parte, costul studiilor la Harvard, doar pe un singur an, este de aproximativ 55 mii de dolari, per student. La Universitatea „Cuza”, bugetul anual este de doar 80 de milioane de euro, anume de 40 ori mai mic în timp ce, anual, finanțarea de bază per student în România nu depășea nici zece mii lei în 2019, anume peste 2.100 euro. Comparativ cu instituțiile aflate pe aceleași poziții în clasament cu UAIC, acestea au bugete duble, ce depășesc 160 de milioane anual.





Adauga un comentariu