Prima pagină » Actualitate » Studiu: 73% dintre părinți, îngrijorați cu cheltuielile cu începerea anului școlar

Studiu: 73% dintre părinți, îngrijorați cu cheltuielile cu începerea anului școlar

22 aug. 2024, 10:15,
George Cristian în Actualitate

Cheltuielile cu începerea anului școlar stagnează anul acesta, în condițiile în care 73% dintre părinți sunt îngrijorați cu privire la creșterea prețurilor pentru cumpărăturile zilnice, astfel că cei cu venituri reduse și medii spun că vor cheltui mai puțin în acest scop în 2024, cu 4%, respectiv 9%, din cauza faptului că au mai puțini bani disponibili pentru cumpărături (47%) sau pe fondul temerilor cu privire la evoluția economiei (44%), reiese din studiul Deloitte back-to-school 2024.

Doar cei cu venituri ridicate estimează că vor cheltui mai mult anul acesta (+5%), însă doar pentru că și produsele destinate revenirii la școală s-au scumpit (67%). Asa în contextul în care doar într-un singur an, din cauza inflației din România, prețurile la toate produsele, alimentare și nealimentare, au crescut considerabil.

Bugetul pentru cheltuielile cu începerea anului școlar a scăzut

În aceste condiții, bugetul estimat pentru astfel de cumpărături rămâne apropiat de cel de anul trecut (echivalentul a 586 de dolari/copil, cu 11 dolari mai puțin decât în 2023), iar piața totală se menține în jurul a 32 de miliarde de dolari. Vânzările de haine, accesorii și rechizite școlare rămân constante, dar cele de produse de tehnologie (computere, hardware, terminale electronice sau abonamente digitale) scad cu 11% față de 2023. În situația în care intervin presiuni pe buget și trebuie reduse costurile, părinții spun că vor reduce sumele alocate pentru rechizite școlare (40%) și pentru îmbrăcăminte (28%).

Pe de altă parte, însă, 86% dintre părinți și-au înscris copiii la activități extrașcolare, pentru care estimează că vor cheltui aproximativ 582 de dolari pentru fiecare copil pe an. Aceștia susțin că astfel de activități sunt importante pentru că reprezintă o investiție în viitorul copiilor (73%), sunt benefice pentru sănătatea mintală a acestora (58%) și le ocupă timpul când ei sunt la muncă (56%).

Pentru realizarea cumpărăturilor, 70% dintre părinți preferă comercianții localizați în proximitatea lor, care oferă opțiuni de livrare și de retur favorabile. Majoritatea aleg magazinele generaliste – mass merchants – (77%) și pe cele online (65%), atractive din perspectiva prețurilor și a confortului oferit. Dintre cumpărătorii online, 33% plănuiesc să utilizeze metoda „cumpără online – ridică din magazin”, în urcare de la 21% în 2023. În plus, 33% dintre participanții la studiu intenționează să utilizeze social media (față de 21% în 2023), iar 18% spun că vor folosi inteligența artificială generativă, pentru că le poate furniza recenzii pentru produse și astfel economisesc timp și bani.

Părinții nu se mai axează pe calitate ci pe preț

Totodată, conform studiului, pentru cumpărători, prețul este mai important decât loialitatea – 67% vor schimba brandul dacă cel preferat devine scump, 62% vor face cumpărăturile la magazine accesibile în locul celor preferate, iar 50% vor alege mărcile proprii ale retailerilor în defavoarea celor cu notorietate.

„Rezultatele studiului evidențiază faptul că părinții sunt preocupați de reducerea cheltuielilor, în general, și acordă o importanță tor mai mare economisirii. Comportamentul se regăsește și în țările europene, unde consumatorii încă nu sunt suficient de încrezători în procesul de reducere a inflației și rămân prudenți în privința cheltuielilor. Conform Eurostat, în primul trimestru din acest an, consumul populației a crescut cu 0,2% în zona euro, în timp ce rata de economisire a avansat cu 1,4% comparativ cu trimestrul anterior. În aceste condiții, comercianții trebuie să își adapteze gama de produse pentru a satisface cerințele de preț ale cumpărătorilor, să își diversifice canalele de vânzare și modul în care interacționează cu clienții, atât fizic, cât și în online”, a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, și Liderul industriei de retail și bunuri de larg consum.

În contextul creșterii interesului pentru protecția mediului, tot mai mulți părinți susțin economia circulară, astfel că 43% (față de 40% în 2023) spun că vor cumpăra produse la mâna a doua pentru începerea școlii. Însă aceștia cheltuiesc doar cu 7% mai puțin decât ceilalți. În contextul economic dificil în care se află România, 73% dintre părinți sunt îngrijorați cu cheltuielile cu începerea anului școlar

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 decembrie 2025
05 decembrie 2025
Articole similare
Casa Muzeelor din Iași, gazda unei expoziții inspirate de lumea jucăriilor. Artistul Lucian Radu reinterpretează cele mai iubite personaje ale noilor generații
02:00
FOTO Casa Muzeelor din Iași, gazda unei expoziții inspirate de lumea jucăriilor. Artistul Lucian Radu reinterpretează cele mai iubite personaje ale noilor generații
ApaVital a plătit 457.000 de euro către o firmă din Iași pentru repararea găurilor din asfalt. Contractul prevede o suprafață de 6.300 de metri pătrați
02:00
ApaVital a plătit 457.000 de euro către o firmă din Iași pentru repararea găurilor din asfalt. Contractul prevede o suprafață de 6.300 de metri pătrați
Atenție, fermieri! Pierdeți sume importante de la APIA Iași, dacă nu depuneți documentele la timp. Termenul final este 22 decembrie 2025
02:00
Atenție, fermieri! Pierdeți sume importante de la APIA Iași, dacă nu depuneți documentele la timp. Termenul final este 22 decembrie 2025
Primăria Dumești va plăti peste 400.000 de lei pentru reactualizarea Planului Urbanistic General! Licitația a fost lansată
02:00
Primăria Dumești va plăti peste 400.000 de lei pentru reactualizarea Planului Urbanistic General! Licitația a fost lansată
Bicicliștii și conducătorii de trotinete au fost opriți, în trafic, de către polițiștii din Iași. Iată care au fost motivele
02:00
Bicicliștii și conducătorii de trotinete au fost opriți, în trafic, de către polițiștii din Iași. Iată care au fost motivele
Povestea e veche. Cică stătea prin boschete și pe după tomberoane
02:00
Povestea e veche. Cică stătea prin boschete și pe după tomberoane
Andrada Voicu, fosta polițistă din IPJ Iași, actual model de Only Fans, discuție fierbinte despre subiectul momentului: „Eu nu înțeleg cum este posibil să se mai strângă bani în plic”
02:00
FOTOVIDEO Andrada Voicu, fosta polițistă din IPJ Iași, actual model de Only Fans, discuție fierbinte despre subiectul momentului: „Eu nu înțeleg cum este posibil să se mai strângă bani în plic”
Un medic rezident de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a cucerit toată țara cu glasul său! Denisa Cramba este concurentă la „Vocea României”: „Consider că muzica și medicina, deși par foarte diferite, au destul de multe lucruri în comun”
02:00
FOTO Un medic rezident de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a cucerit toată țara cu glasul său! Denisa Cramba este concurentă la „Vocea României”: „Consider că muzica și medicina, deși par foarte diferite, au destul de multe lucruri în comun”
O firmă din București va furniza în Iași noile sirene de înștiințare și alarmare a populației! Contractul are o valoare de aproape un milion de lei
02:00
O firmă din București va furniza în Iași noile sirene de înștiințare și alarmare a populației! Contractul are o valoare de aproape un milion de lei
Modul în care a parcat un șofer din Botoșani pe o stradă din Iași! Proprietarul nici nu a mai venit să își recupereze mașina
02:00
FOTO Modul în care a parcat un șofer din Botoșani pe o stradă din Iași! Proprietarul nici nu a mai venit să își recupereze mașina