Subvenția APIA pentru pârloagă este plătită fermierilor din Iași în continuare. Este vorba de sumele acordate în măsura PD-28 – „Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile”, de 32,93 euro la hectar. Până în prezent, agricultorii din Iași au primit 3 milioane de lei, iar plățile continuă până la finalul lunii. De asemenea, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România a avut o întâlnire, unde a discutat despre controalele din ferme din acest an și campania de depunere a cererilor unice, la APIA.
Subvenția APIA pentru pârloagă este virată în conturile fermierilor până la finalul acestei luni
Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) a plătit fermierilor din Iași peste 3 milioane de lei pentru subvenția pentru pârloagă. Plățile vor continua până la finalul acestei luni, fiind vorba de aproximativ 2 milioane de lei, sume pe care le mai primesc fermierii. În jur de 60.000 de cereri au fost aprobate la subvenția pentru pârloagă, la nivel național, iar aproximativ 3.000 sunt din Iași. Subvenția APIA pentru pârloagă este de 32,93 euro la hectar, o subvenție nou introdusă ca urmare a unor reguli de condiționalitate impuse de Uniunea Europeană. Astfel, este prima dată când fermierii din Iași primesc această sumă de la APIA, pentru anul de cerere 2025. În perioada 16 martie – 5 iunie 2026 se desfășoară campania de depunere a cererilor unice la APIA, prin intermediul cărora fermierii vor primi subvenții pentru acest an. Până va demara această campanie, inspectorii APIA derulează campania de informare cu privire la subvențiile ce pot fi obținute de agricultori. Aceștia oferă clarificări cu privire la condițiile de acordare a intervențiilor (sector vegetal și zootehnic) și documentele necesare, completarea corectă a Cererii de plată 2026 și identificarea terenului în AGI Online, obligativitatea actualizării datelor din Registrul Agricol, normelor privind condiționalitatea (SMR și GAEC) și condiționalitatea socială, actualizarea datelor în BND, cu privire la codurile de exploatație și animalele deținute. În această perioadă sunt efectuate mai multe plăți de către APIA.
Fermierii trebuie să fie atenți la documentele depuse, altfel, riscă controale
De asemenea, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) a avut o întâlnire unde a discutat despre controalele din ferme din acest an și campania de depunere a cererilor unice la APIA. Specialiștii avertizează fermierii cu privire la controalele pentru subvenții din acest an și prezintă situațiile când vor intra automat pe lista de control.
„Atenție la controale. Începând din acest an, fermierii care depun cereri în județe unde dețin o pondere redusă a suprafeței sau cei care modifică cererile depuse vor intra automat în control”, susțin specialiștii LAPAR.
Subvențiile APIA 2026 se vor acorda doar dacă sunt respectate mai multe condiții noi, iar controalele în fermele din Iași vor viza exploatații mari. Potrivit specialiștilor din domeniu, fermele mici de până la 10 hectare nu vor mai fi controlate în acest an. Fermierii care cer subvențiile sunt supuși mai multor tipuri de controale, administrative sau la fața locului, adică unde sunt fermele zootehnice sau vegetale. Subvenția APIA pentru pârloagă, achitată anul acesta pentru prima dată, este plătită fermierilor din Iași în continuare.