Prima pagină » Local » Surpriză neașteptată pentru Serena, copila diagnosticată cu o tumoră malignă la Spitalul „Sf. Maria” din Iași – FOTO

Surpriză neașteptată pentru Serena, copila diagnosticată cu o tumoră malignă la Spitalul „Sf. Maria” din Iași – FOTO

20 ian. 2024, 02:00,
Cristina Doroftei în Local

Serena, copila în vârstă de 13 ani ce a fost diagnosticată cu o tumoră malignă la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, a trecut cu bine de operație. Urmează să fie internată pentru a treia cură de chimioterapie la Spitalul „Bambino Gesù” din Roma.

Copila diagnosticată cu tumoră malignă la Iași, surprinsă de doi necunoscuți

Doi oameni care au văzut suferința fetei s-au mobilizat și au hotărât să-i aducă, în Italia, cățelul pe care l-a lăsat acasă din nevoia de a ajunge la spitalul. Familia mulțumește nespus oamenilor care au contribuit cu donații pentru ca tânăra să-și continue lupta pentru viață, pentru că fără ei nu ar fi fost posibil.

„Acești ochișori sunt bucurie pentru noi. Dacă de sărbători Serena a fost prinsă în spital, făcând tratament chimioterapie, cu dureri și stări greu de dus, astăzi Serena si-a reîntâlnit plină de emoție cățelul, de care a trebuit, forțată de împrejurări, să se despartă când a plecat în Italia pentru tratament. Și pentru că mulți dintre voi care ați fost alături de ea vreți să știți cum este, vreau să vă spun că Serena luptă.

Luptă cu toată puterea ei pentru viața în continuare, urmând să fie internata iar pentru a 3-a cură de chimioterapie. Sperăm ca acest prieten devotat al ei sa o aștepte acasă, în Italia fiind în chirie, de fiecare dată și să-i aline măcar puțin din durere. Împreună pentru Serena. Cu toții sunteți șansa ei! Mulțumim infinit. Mulțumim Mihaela Nechitoaia  și domnului Romică Popa pentru transportul lui Happy( n.r.- numele cățelului) în Italia și pentru bucuria oferită Serenei”, a transmis, prin intermediul rețelelor de socializare, familia copilei diagnosticate cu tumoră malignă la Spitalul „Sf. Maria” din Iași.

Aceasta urmează a treia cură de chimioterapie

Serena Elena Frittelli s-a izbit de efectele secundare pe care chimioterapia le provoacă, astfel că tânăra trebuie să suporte dureri greu de imaginat, oboseală, grețuri. Cu toate acestea, fata încă zâmbește, iar doi oameni i-au făcut o surpriză deosebită, astfel încât să suporte boala mai ușor.

Copila a devenit conștientă de faptul că boala nu iartă pe nimeni în urmă cu doi ani, când durerile de spate au devenit insuportabile. Totul a început când Serena avea doar 11 ani. Durerile deja se făceau simțite, însă a considerat că sunt cauzate de greutatea ghiozdanului sau a poziției incorectei pe care o avea atunci când stătea în bancă sau la calculator. Însă nu au trecut nici după ce a început ședințele de recuperare cu un kinetoterapeut.

Fata a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde a suferit o operație prin care s-a dorit prevenirea extinderii tumorii, iar ulterior a început ședințele de chimioterapie. Acum este în Italia, pentru a continua tratamentul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 prin Programul TEZAUR. Acesta va fi reluat pe 12 ianuarie 2026, iar prima ediție din 2026 a titlurilor de stat FIDELIS este programată să înceapă pe 16 ianuarie 2026. Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 Statul nu intenționează să facă pauză […]
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 ianuarie 2026
10 ianuarie 2026