Actualitate

Sute de mii de pensionari au fost lăsaţi fără bani dintr-o eroare a Guvernului. Executivul le va da banii fix înainte de alegeri

Publicat: 20 oct. 2020
Ludovic Orban
Ludovic Orban

Greşeală sau intenţie după ce sute de mii de pensionari au fost lăsaţi fără drepturi în plină pandemie. Aşa zisa greşeala aparţine Guvernului PNL. Conform unei statistici făcute, 300.000 de pensionari ar fi trebuit să beneficieze de un ajutor din partea Uniunii Europena.

Ajutorul acordat consta într-o indemnizaţie de 180 de lei şi care era dedicată tututor persoanelor care au peste 75 de ani şi care trăiesc dintr-o pensie minimă. Guvernul a omis, intenţionat sau neintenţionat să dea banii aceştia. Totuşi, executivul îi va da fix înainte de campania electorală din decembrie.

Tichetele aprobate acum peste 3 luni încă nu au ajuns la bătrâni

Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care acordă, din banii Uniunii Europene tichete pentru masă caldă tuturor persoanelor care au peste 75 de ani şi care trăiesc cu pensia minimă. Dintr-o eroare, sau poate nu, tichetele nu au ajuns nici până acum pe masa celor care au nevoie. Desigur, ne putem gândi că la salariile din ministere, aleşii neamului nu se gândesc la faptul că, pentru o majoritate a pensionarilor, cei 180 de lei pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Totuşi, pentru a ‘remedia’ situaţia, Guvernul a afirmat că va acorda banii pentru bătrâni la 4 luni de la adoptarea Ordonanţei de Urgenţă. Data cade, ca o simplă coincidenţă, fix în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Desigur, ar putea fi o coincidenţă, sau poate nu.

Scumpirile sunt accentuate, iar pensionarii nu mai fac față

În altă ordine de idei, Dorina Barbaci, reprezentanta Asociaţiei pentru drepturile Pensionarilor din România a declarat pentru antena3 faptul că o asemenea întârziere înseamnă foarte mult pentru pensionari. Mai ales din cauza contextului pe care România îl traversează.

Aceasta trage un semnal de alarmă şi afirma faptul că, ajutorul este unul necesar mai ales pentru că preţurile la curentul electric, gazele naturale etc. a crescut.

”Pentru pensionari, fiecare lună de întârziere înseamnă foarte mult. Această măsură este luată pentru cei cu pensia minimă, deci cei în cea mai mare dificultate.

Puțin le pasă guvernanților de situația pensionarilor”, a spus Dorina Bărcari, reprezentanta Asociației pentru Drepturile Pensionarilor din România.

”Se scumpește curentul electric, gazul. Se scumpesc toate. Nu știu cum o să facem toți față la aceste cheltuieli”, a adăugat ea.

Guvernul a mai dat o lovitură pensionarilor după ce a refuzat să mărească pensiile

Conform proiectului de lege iniţiat de PSD şi adoptat de Parlament, pensionarii urmau să li se mărească pensiile cu 40%. Totuşi, Guvernul PNL a declarat că nu pot respecta legea şi că nu vor mări cu 40% veniturile pensionarilor.

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat că liberalii vor ataca la CCR proiectele privind rectificarea bugetară, după ce parlamentarii comisiilor de specialitate au votat pentru revenirea la majorarea de 40% a pensiilor, nu doar cu 14%, cât a propus Guvernul.

PNL a cerut retrimiterea proiectului privind rectificarea bugetară la Comisiile de resort pentru refacerea raportului, cu termen de redepunere în 30 de zile, însă plenul reunit a respins propunerea cu 225 de voturi „împotrivă”, 175 „pentru” şi șase abţineri.

„Sunt consternat de faptul că, înainte cu câteva zile de alegerile locale, ați luat această decizie de a arunca în aer România. Doriți să transformați România în Grecia, să o împingeți în pragul falimentului, iar apoi să spuneți că de vină sunt liberalii. (…) Regret că rațiunea nu a învins. Vom ataca la Curtea Constituțională cele două proiecte”, a spus Florin Roman la acea dată (nr. declarație de pe data de 22 septembrie 2020)





Adauga un comentariu