Taxa pe soare a aprins România! Statul pune noi costuri pe energia produsă de români

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

România se află în centrul unei controverse după apariția unor prevederi fiscale și energetice supranumite în spațiul public „taxa pe soare”, care îi vizează pe românii ce își produc singuri energia cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Măsura a stârnit reacții dure în zona politică, inclusiv din partea unor reprezentanți ai partidelor aflate la guvernare. Criticii susțin că statul ajunge să taxeze energia produsă de cetățeni cu investiții făcute din propriul buzunar.

De unde a pornit scandalul

Românii care au instalat panouri fotovoltaice pot deveni prosumatori, adică produc energie pentru consumul propriu și pot livra surplusul în rețeaua electrică.

În contextul exploziei prețurilor la energie, numărul celor care au ales această variantă a crescut, iar investițiile în panouri au devenit pentru multe familii o soluție pentru reducerea facturilor.

Problemele apar însă atunci când energia produsă în gospodărie este injectată în rețea. Criticii măsurilor susțin că noul mecanism poate introduce costuri suplimentare pentru prosumatori și poate descuraja investițiile în energia solară.

De aici a apărut și sintagma devenită virală: „taxa pe soare”.

De ce este criticată măsura

Una dintre principalele întrebări ridicate este de ce statul apelează la o ordonanță de urgență pentru reglementări care ar urma să producă efecte mai târziu.

Criticii susțin că, dacă aplicarea efectivă a unor prevederi este amânată, nu ar exista o justificare evidentă pentru adoptarea lor în regim de urgență.

În plus, aceștia acuză statul că transmite un semnal contradictoriu: pe de o parte încurajează instalarea panourilor fotovoltaice și oferă programe de sprijin pentru prosumatori, iar pe de altă parte introduce mecanisme care ar putea crește costurile acestora.

Românii investesc în panouri, apoi apar noi costuri

Un proprietar care devine prosumator suportă costurile instalării panourilor, ale echipamentelor necesare și, în anumite situații, ale infrastructurii suplimentare de măsurare.

Energia produsă în timpul zilei poate fi consumată în gospodărie, iar surplusul poate fi transmis în rețea. Ulterior, prosumatorul poate beneficia de energia din rețea atunci când producția proprie nu este suficientă.

Criticii „taxei pe soare” susțin că, în loc ca această producție descentralizată să fie încurajată, apar noi bariere administrative și financiare.

Mai mult, procesul de autorizare și racordare a fost acuzat în repetate rânduri că este greoi, iar transformarea unui simplu consumator în prosumator poate necesita luni de așteptare.

Controversa pornește, în esență, de la întrebarea dacă un cetățean care investește bani proprii pentru a produce energie trebuie să suporte ulterior costuri suplimentare pentru energia pe care o livrează în sistem.

Oponenții măsurii susțin că aceasta poate descuraja exact comportamentul pe care politicile energetice europene încearcă să îl stimuleze: producția de energie regenerabilă la scară mică.

De aici și acuzația extrem de dură lansată în spațiul public: România ar ajunge să fie „prima țară din lume care pune taxă pe soare”.

Formularea este însă una politică și jurnalistică, nu denumirea oficială a unei taxe și nu înseamnă că statul taxează lumina solară în sine. Miza reală este regimul fiscal și de tarifare aplicabil energiei produse de prosumatori.

Scandalul readuce astfel în prim-plan conflictul dintre interesele producătorilor și distribuitorilor tradiționali de energie și dorința românilor de a-și produce singuri electricitatea.