Prima pagină » Local » Ți se rupe sufletul de această bătrână din Iași! Vinde florile din curte pentru a-și cumpăra lemne de foc: „Vine iarna și îmi este foarte greu cu 1.200 de lei pensie”

Ți se rupe sufletul de această bătrână din Iași! Vinde florile din curte pentru a-și cumpăra lemne de foc: „Vine iarna și îmi este foarte greu cu 1.200 de lei pensie”

10 oct. 2024, 02:00, 1 ,
Ștefana Șovea în Local

Ți se rupe sufletul când o vezi pe această bătrână din Iași! Elena Mândru are vârsta de 82 de ani și vinde flori de toamnă, culese de la ea din grădină, pentru a strânge bani să-și cumpere lemne la iarnă. Deși a lucrat cu greu timp de 30 de ani, are o pensie mică care nu îi ajunge pentru a-și acoperi cheltuielile necesare.

O bătrânică din Iași vinde flori culese de la ea din curte pentru a avea bani de lemne la iarnă

Pe Elena Mândru, o bătrânică din satul Dorobanț, comuna Aroneanu, am găsit-o în Târgu Cucu, cu câteva flori de toamnă, de toate culorile. Stătea cu ele în mână și aștepta ca trecătorii să o observe și să cumpere câte un mic buchețel de albăstrele, dumitrițe sau chiar busuioc.

Aceasta a cules cu mâinile ei toate florile de la ea din curte și a venit cu greu până în oraș pentru a le vinde. Din banii pe care îi câștigă, vrea să își cumpere lemne pentru a avea la iarnă. Într-o mică pungă avea și câteva nuci adunate de prin ogradă. Este a treia oară când vine cu flori în Iași, ar mai veni, însă le-a cules pe toate și nu mai are cu ce să mai vină.

„Am busuioc, flori, albăstrele, dumitrițe, nuci, am adus ce am prin curte. Este a treia oară când vin, dar nu mai am flori și nu mai am cu ce să mai vin. Le-am cules pe toate de la mine, din curte, am avut grijă de ele, le-am udat. Am venit să strâng bani pentru lemne, pentru lumină, apă. Nu am lemne pentru la iarnă, am o sobă de fier, este foarte greu, sunt scumpe, vine iarna și îmi este foarte greu”, spune Elena Mândru.

Pensia nu îi ajunge pentru a-și acoperi cheltuielile necesare

Deși a lucrat cu greu 30 de ani la Cooperativa Agricolă de Producție (CAP), aceasta are o pensie de 1.200 de lei, bani care nu îi ajung nici măcar pentru a-și acoperi cheltuielile necesare. În urmă cu opt ani, soțul ei a murit și a rămas singură.

„Am lucrat 30 de ani la Colectiv, pe câmp, și am o pensie mică, de 1.200 de lei, am muncit de mi-au ieșit ochii. Am cinci copii, dar fiecare e la casa lui, au copii, le este și lor greu. Ce să fac altceva dacă trebuie bani? Nu știu ce să mai fac, este foarte greu. Am rămas singură acum opt ani, când a murit soțul meu. Mergem înainte așa. Cumpără oamenii de la mine, cer și eu 5 lei, 10 lei, florile albăstrele le-am dat pe toate”, adaugă Elena Mândru.

Pentru a ajunge cu frumoasele flori de toamnă în Iași, a fost ajutată de către fiul ei în vârstă de 65 de ani. Acesta a cărat cu bicicleta pungile în care se aflau florile, iar din spatele lui venea pe jos bătrânica care se îndrepta spre stația de autobuz.

„M-a ajutat băiatul meu să car florile, s-a urcat pe bicicletă, a pus o pungă pe o parte și altă pungă pe cealaltă parte, și eu am mers ușor, din spate, până la autobuz. Am mers oleacă pe jos, m-am suit în autobuz și după a venit fata mea și m-a ajutat”, mai spune Elena Mândru.

Ți se rupe sufletul când o veni pe Elena Mândru, o bătrână din Iași care își vinde florile din curte pentru a avea bani de lemne la iarnă.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`