Coronavirus

Toate școlile din Galați se închid! Elevii vor face cursuri exclusiv online

Publicat: 29 sept. 2020
dezinfecție clasă
Toate școlile și grădinițele din Galați și alte trei comune din județ se închid

Toate școlile și grădinițele din Galați și alte trei comune din județ se închid. Elevii vor face doar cursuri online, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus înregistrat în ultimele zile. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Hotărârea vizează toate școlile și grădinițele din orașul Galați și din comunele Vânători, Cudalbi și Foltești.

„În urma adresei transmise de Direcția de Sănătate Publică Galați, cu privire la gradul de incidență al infectărilor cu SARS-CoV-2, în ultimele 14 zile, la nivelul județului Galați, s-a constatat că patru localități depășesc pragul de 1 la mie“, spun reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați.

Toate școlile din Galați se închid

Ca urmare a acestui fapt, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați a adoptat hotărâri prin care se aprobă scenariul II (galben) de funcționare pentru toate unitățile de învățământ din municipiul Galați, care se aflau pe scenariul I (verde), precum și pentru cele din comunele Vânători și Cudalbi.

„Comuna Foltești se afla deja în scenariul galben de funcționare, iar școlile vor continua în acest mod până la scăderea incidenței sub 1 la mie”, au anunțat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați. În ultimele 24 de ore, 57 de gălățeni s-au infectat cu virusul SARS CoV-2“, menționează reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați.

Centrul de Transfuzii Bistrița s-a închis după ce mai multe cadre medicale au fost confirmate cu COVID-19

Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița se închide de astăzi, după ce 12 dintre cele 18 cadre medicale s-au infectat cu COVID-19. Informația a fost făcută publică de directorul instituției, Adina Beudean.

„Astăzi pot spune că sunt 12 cadre medicale care au COVID-19. Cu mine cu tot. Și eu am fost testată pozitiv. Nu îmi pot explica ce s-a întâmplat”, a declarat Adina Beudean.

Centrul de Transfuzii Bistrița se închide

Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Bistrița a menționat că au fost respectate toate regulile și nu înțelege cum s-a ajuns la un astfel de focar.

„Noi am respectat toate măsurile de prevenire. Nu înțeleg cum s-a ajuns la această situație. Centrul de Transfuzii Sanguine Bistrița se închide, marți, pentru dezinfecție. Se va desfășura și o anchetă epidemiologică“, a adpugat Adina Beudean.

Anchetă epidemiologică și la Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu“ din Iaşi

O anchetă epidemiologică are loc la Spitalul de Neurochirurgie „N. Oblu“ din Iaşi. Decizia a fost luată după ce zilele trecute au fost depistate mai multe cazuri de COVID-19 la Secţia Neurochirurgie III, iniţial fiind diagnosticaţi doi pacienţi şi un brancardier.

Managerul spitalului, dr. Lucian Eva, a declarat că focarul a pornit de la unul dintre pacienţii secţiei. La intrarea în spital, acesta a fost testat negativ și s-a pozitivat ulterior.

Anchetă epidemiologică la Spitalul de Neurochirurgie. Sunt mai multe cazuri de COVID-19

Pacienţii care au fost depistaţi pozitiv s-au transferat în zona COVID amenajată de spital, iar cei cu test negativ au fost izolaţi în zona tampon şi vor fi retestaţi la şapte zile.

„Avem o anchetă epidemiologică în curs. Am luat toate măsurile de izolare a pacienţilor, a fost testat personalul şi ceilalţi pacienţi care au fost contacţi direcţi. Testări au loc în continuare. Este un incident pe care îl izolăm şi mergem mai departe. Așacum ne așteptam, în octombrie-noiembrie va mai exista un vârf al pandemiei”, a declarat dr. Lucian Eva.





Adauga un comentariu