Prima pagină » Local » Traficul în Bucium este blocat la orele de vârf. „Autoritățile nu încurajează folosirea mijloacelor de transport în comun” – FOTO

Traficul în Bucium este blocat la orele de vârf. „Autoritățile nu încurajează folosirea mijloacelor de transport în comun” – FOTO

24 mart. 2023, 02:00, 7 ,
Andrei ROTARU în Local

O problemă care persistă de foarte mulți ani nu a fost nici până acum rezolvată de autorități. Traficul în Bucium este blocat la orele de vârf, cu precădere dimineața și seara, când oamenii merg și se întorc de la serviciu. Deși autoritățile au promis că vor rezolva problema prin lărgirea drumului la 6 benzi, până acum nu s-a văzut nicio măsură luată pentru fluidizarea traficului de pe această importantă arteră. Șoferii au nervii întinși, deoarece sunt nevoiți să piardă ore bune în trafic în fiecare zi

Zilnic, Șoseaua Bucium este tranzitată de mii de mașini care se folosesc de un pod cu 2 benzi pe sens pentru a intra și ieși din municipiul Iași. La orele de vârf ale dimineții, traficul pe această arteră este pur și simplu paralizat. Șoferii parcurg zeci de minute, stând bară la bară, până la intrarea în oraș. Problema nu este de puțin timp, iar soluțiile nu se întrevăd prea curând.

Traficul în Bucium este blocat la orele de vârf

masini

Blocajul are loc din cauza numeroaselor construcții edificate în ultimile decenii din zona Bucium și, pentru că nu se încurajează folosirea mijloacelor de transport în comun

Șoferii sunt tot mai nervoși de nepăsarea autorităților. Aceștia susțin că se fac doar promisiuni că problema blocajului din Bucium va fi rezolvată, însă până acum nu s-a văzut nimic concret. Unii ironizează situația și susțin că blocajul are loc din cauza sensului giratoriu din fața magazinului Dedeman.

„Neața, Bucium și Poitiers! Nu s-a întâmplat niciun accident. Blocajul e cauzat doar de un mic sens giratoriu de la un magazin de bricolaj deschis în mijlocul târgului”, declară Iulian Husanu pe o rețea de socializare.

Alții spun că blocajul are loc din cauza numeroaselor construcții edificate în ultimele decenii din zona Bucium și că nu se încurajează folosirea mijloacelor de transport în comun. O bandă dedicată acestor mijloace de transport ar încuraja populația să meargă cu autobuzul.

„Aglomerația nu va putea să fie rezolvată niciodată, atât timp cât autoritățile nu intervin și încurajează folosirea mașinilor personale. Dacă ar fi un mijloc de transport modern și digitalizat, cu bandă dedicată de deplasare, cu camere de supraveghere, altfel ar fi traficul. Camerele ar putea fi folosite pentru amendarea celor neautorizați să folosească acea bandă.

De asemenea, să nu uităm de construcțiile haotice. UAT-urile au aprobat numeroase construcții fără a avea o viziune a ceea ce va veni”, declară Ștefan Cristian în mediul online.

Ce soluții au promis autoritățile

masini

Șoferii sunt tot mai nervoși de nepăsarea autorităților. Aceștia susțin că tot se fac promisiuni că problema blocajului din Bucium va fi rezolvată însă până acum nu s-a vazut nimic concret

Municipalitatea a preluat în administrare Șoseaua Bucium de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, decizie care a inclus și Pasarela Bucium. Încă din anul 2020, Primăria Iași a promis rezolvarea problemelor legate de traficul infernal din Bucium. Drumul a fost extins la 5 benzi, însă această măsură nu a dat roadele anticipate inițial. Traficul se prezintă în continuare sufocant pentru șoferi, iar găsirea unei soluții viabile întârzie să apară.

S-a mai vorbit, în spațiul public, despre realizarea unui subpasaj la intersecția Șoselei Bucium cu bulevardul Poitiers, însă și această soluție pare să fie dată la o parte de autorități.

Așadar, până la rezolvarea problemei și găsirea unei soluții viabile, traficul în Bucium este blocat la orele de vârf. Șoferii suportă, de zeci de ani, haosul din trafic pentru a-și duce copiii la școală și a ajunge la locul de muncă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Comentarii
  • Mai mergeti pe jos, cu bicicleta sau cu transportul in comun figurantilor! Mai inteleg pe cei care isi duc copiii la gradinita dar cea mai mare majoritate merg singuri in masina! Special m-am uitat. Nu mai intereseaza pe nimeni in ziua de azi ce masina ai sau cat de barosan esti de nu poti merge pe jos! Doar la cocalari si tzigani le mai pasa de asta…

  • Autoritățile sa nu mai aprobe , construirea de blocuri și alte imobiliare….

  • Problema este simplu de rezolvat, dar nimeni nu este interesat de acel sector de drum.
    Am sesizat auttoritatile in nenumarate randuri, mijloacele de transport in comun sunt insuficiente, nu este ruta de transport scolar, nu sunt corelate in raport cu traficul semafoarele de la intersectia cu poitiers, banda pt autobuze.
    Aici trebuie umblat.
    La acest moment, sa plec din dreptul scolii veronica micle pana in copou fac 1h30min si cam acelasi interval la retur.am incercat sa las masina in nenumarate randuri, dar nu este viabil.
    Asa ca, trebuie cautate solutii reale.

  • Problema e de cativa ani deja, voi tot il votati pe Chirica….

  • Chirica e de vina.
    Sa nu uitați la vot

  • Daniela Condurache

    Primarul Chirica cred ca este constient ca la anul (daca nu-l aresteaza in curand) nu mai pupa voturi nici din Bucium. Nicolina, Tatarasi, CUG, Pacurari si Bucium garantat nu-l mai voteaza. Nici din Dacia nu mai ia voturi.

  • Se vorbește despre mersul pe jos, deși podul Bucium este blocat de către cei care merg spre CUG sau Tomești. 🙂
    Nu de puține ori apar inteligenți de pe Poitiers direcția str trei fântâni, inclusiv camioane, care blochează benzi pe șoseaua Bucium, conducând la blocarea traficului pe pod până la intersecția Cotnari. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iunie 2026
04 iunie 2026