Prima pagină » Titlurile zilei » Tragedie la Iași! Un tânăr a murit înecat într-un iaz din CUG. Alexis avea doar 19 ani și știa foarte bine să înoate. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat

Tragedie la Iași! Un tânăr a murit înecat într-un iaz din CUG. Alexis avea doar 19 ani și știa foarte bine să înoate. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat

02 iul. 2020, 04:00,
Sorin Pavelescu în Titlurile zilei

Un tânăr a murit înecat într-un iaz din CUG la sfârșitul săptămânii trecute. Alexis avea doar 19 ani și știa foarte bine să înoate. Nimeni nu își explică cum s-a ajuns la o asemenea tragedie. Ore întregi pompierii s-au chinuit să-l găsească pe tânăr, dar, din nefericire, acesta era decedat

Tragedie la Iași. Un tânăr în vârstă de 19 ani a murit înecat la sfârșitul săptămânii trecute. Moartea sa a rămas un mister pentru că știa foarte bine să înoate. Vineri, în jurul orei 10:00, un apel la numărul unic de urgențe 112 avea să anunțe că un tânăr a sărit într-un iaz din zona CUG și nu a mai ieșit la suprafață. Imediat, un echipaj de pompieri a ajuns în zonă. Ore întregi, cu ajutorul unei bărci pneumatice, l-au căutat în iaz pe tânăr. După aproximativ cinci ore de căutări, pompierii au găsit trupul tânărului.

Medicii au încercat să-l resusciteze pe tânărul înecat, însă au fost nevoiți să declare decesul

După ce a fost scos din apă, medicii ajunși la fața locului au încercat să-l resusciteze, însă eforturile lor au fost în zadar. Au fost nevoiți să declare decesul. Polițiștii ieșeni au deschis în acest caz un dosar penal.

„Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgențe 112 despre faptul că un tânăr s-a înecat în zona CUG. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din clupă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Ce a putut aduce moartea tânărului găsit înecat

Apropiații tânărului au precizat că acesta știa să înoate foarte bine. Nimeni nu înțelege cum s-a produs tragedia. Medicii ieșeni spun că o practică a tinerilor poate fi fatală. Plonjonul.

„Un plonjon în apă de mică adâncime poate fi fatal pentru persoana respectivă. În condițiile în care cineva este alături, îl poate salva, dar există riscul să moară după câteva zile sau să rămână paralizat de la gât în jos. În momentul în care se face plonjonul, te lovești cu fruntea de fundul apei sau de alt obstacol, se frânge coloana cervicală și se rupe măduva. Centrul respirator nu mai funcționează și survine înecul”, a declarat dr. Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iași.

De asemenea, există posibilitatea ca la contactul cu apa, diferența termică să conducă spre un stop cardiac.

Luna trecută, 3 copii au murit înecați la un baraj din Iași

O altă tragedie s-a petrecut luna trecută în localitatea Pârcovaci din Hârlău, acolo unde o fetiță de doar șapte ani a fost găsită înecată la un baraj. O femeie ce asigura paza a descoperit-o pe copilă agonizând. La venirea cadrelor medicale, aceasta nu a mai putut fi salvată. La fața locului au intervenit reprezentanții poliției și pompierii. În urma căutărilor efectuate de către pompierii deplasați la fața locului au fost găsite cadavrele altor doi copii. Victimele, trei fetițe, aveau vârstele de 6, 7 și, respectiv, 10 ani. După spusele martorilor, copiii nu au venit să se scalde, ci au venit pur și simplu să se joace pe malul apei. Aceștia se aflau pe digul barajului în apropiere de vărsătoare, când unul dintre ei a alunecat pe mâzgă. Imediat o fetiță a încercat să o ajute pe alta care a alunecat în apă, însă și aceasta s-a dezechilibrat. În acel moment, și a treia fetiță a vrut să le sară în ajutor, însă a alunecat și ea în apa adâncă de câțiva metri din acumularea Pârcovaci.

Bugetul.ro
Nenorocit pe viață de Piedone, un producător local și-a plâns public durerea. Șeful ANPC l-a nimicit pe „țăranul român” fără milă
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
a1.ro
Babasha și-a cumpărat casă în complexul lui Dorian Popa. Cum arată vila în construcții | VIDEO
Playtech.ro
Cristela, declaraţie uluitoare după ce soţul său nu mai poate candidă! Ce a putut spune despre români este…
observatornews.ro
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Locul din România în care oamenii sunt vindecați cu ajutor divin. E ascuns în munți
SportpeSurse
Iubita lui David Popovici l-a făcut praf pe Donald Trump în controversa momentului
Playtech.ro
Sporurile recunoscute la calculul pensiei, în 2025. Legea despre turele de noapte
Dailybusiness.ro
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
RomaniaTV
ULTIMA ORĂ! A murit Răzvan Arnăut. A fost împușcat în cap de un coleg! Avea 27 de ani
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
redactia.ro
Anca Alexandrescu și Gigi Becali își aruncă vorbe grele. Cum a numit-o patronul FCSB pe prezentoarea de la Realitate
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`