Un incendiu puternic a distrus clădirea unde locuiau mai multe familii în satul Poieni, comuna Schitu Duca. Opt persoane au rămas fără adăpost în mijlocul iernii. Un copil în vârstă de un an și o fată de 16 de ani, dar și doi bătrâni nu mai au unde să locuiască. Autoritățile locale au demarat o acțiune de colectare a unor sume de bani pentru a ajuta familiile greu încercate
Tragedia s-a întâmplat vineri și, potrivit autorităților, incendiul ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit. Deși pompierii au făcut eforturi pentru a stinge incendiul, acoperișul a ars complet, iar camerele unde locuiau cele 3 familii nu mai pot fi locuite. Din fericire, nu au existat victime. Patru adulți, doi bătrâni, o fetiță de un an și una de 16 ani, au rămas fără adăpost în mijlocul iernii. Pe facebook au fost lansate mai multe apeluri pentru ca aceste persoane să fie ajutate să treacă cu bine de sezonul rece.
Campanie de strângere de fonduri pentru cele 3 familii
Cei care vor să ajute, o pot face donând orice cred că ar fi de folos familiilor afectate.
„Sunt oameni serioși, muncitori, oameni care fac mândră comunitatea. Sunt oameni dragi sufletelor celor care îi cunosc. Îi găsiți la ruinele fostei gospodării. Haideți încă o dată să întindem o mână! Orice poate fi de ajutor”, susține una dintre ieșencele care a postat un mesaj pe rețelele de socializare.
Una dintre persoanele care a locuit în această casă mistuită de flăcări a solicitat ajutorul printr-un mesaj postat tot pe rețelele de socializare.
„În sat Poieni, comuna Schitu Duca, a avut loc un incediu. Este vorba despre 3 familii care locuiau în aceeași curte, printre care și o fetiță de 1 an. A ars tot acoperișul, iar camerele nu mai sunt locuibile. Din păcate, nu au posibilitatea financiară de a trece peste acest coșmar. Scriu aici cu rugăminte și cu speranța că ne puteți ajuta în orice mod: materiale necesare reconstituirii acoperișului și camerelor, suport fizic, orice. Casa se află în sat Poieni, comuna Schitu Duca. Vă mulțumesc enorm tuturor. Cei care pot și au posibilitatea de a ne ajuta financiar, acesta este contul meu”, susține Andreea Mocanu.
Vor fi colectați bani de la localnici
Primarul comunei susține că va face demersuri pentru a ajuta aceste familii greu încercate.
„Am vorbit cu preotul din sat și vor merge doi consilieri prin comună să strângă niște bănuți, să-i ajutăm. Oricui i se poate întâmpla. Noi le punem la dispoziție buldoexcavatorul, să strângă molozul. Îi ajutăm și noi cu ce putem. Dacă oamenii din comună pot ajuta, vor dona și ei câțiva bănuți”, susține Mihai Mihalache, primarul comunei Schitu Duca.
Cei care vor să doneze sume de bani o pot face în contul deschis pe numele Andreea Mocanu.
Titular: Andreea Mocanu
Iban: RO53INGB0000999907346252