Local

Trei femei, acuzate că au mințit la notar, pentru o moștenire! Procurorii ieșeni au trimis-o în judecată pe Marinela Filipachi, după ce a vrut să-și păcălească rudele! (Exclusiv)

Publicat: 16 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Trei femei acuzate că au mințit la notar pentru o moștenire Procurorii ieșeni au trimis-o în judecată pe Marinela Filipachi după ce a vrut să-și păcălească rudele Exclusiv
Trei femei au fost trimise în judecată, după ce au fost acuzate că au mințit la notar

Procurorii ieșeni au dispus trimiterea în judecată a unor femei, acuzate că au mințit la notar, pentru o moștenire! Astfel, anchetatorii o acuză pe Marinela Filipachi, după ce a vrut să-și păcălească rudele! La audieri, cele trei femei au recunoscut totul și au spus că regretă faptele

Trei femei sunt acuzate că au mințit la notar, pentru o moștenire! Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a Marinelei Filipachi. Alături de aceasta, în atenția anchetatorilor au intrat și Ana Chelaru (58 de ani) și Nicoleta Adina Giurgiu.
Acum, urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al dosarului penal. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o hotărâre în acest caz.

Marinela Filipachi, acuzată că a vrut să-și păcălească rudele, după ce a mințit la notar

Anchetatorii au afirmat că cele trei femei au mințit la notar, pentru o moștenire! Astfel, anchetatorii au trimis-o în judecată pe Marinela Filipachi (48 de ani), sub acuzațiile de fals în declarații, participație improprie (instigare) la infracțiunea de fals intelectual și instigare la infracțiunea de mărturie mincinoasă, în formă continuată (2 acte materiale). În această cauză, anchetatorii le-au acuzat și pe celelalte două femei că ar fi mințit la notar.

„Pe 27 februarie 2014, în cadrul procedurii notariale succesorale deschise cu privire la defunctul I.A., inculpata Marinela Filipachi a declarat aspecte neconforme cu realitatea în fața notarului public. Astfel, aceasta a declarat că defunctul nu a fost căsătorit și nu a avut copii. În acest mod, l-a determinat pe notarul public respectiv să emită un certificat de calitate de moștenitor, conform căruia inculpata este unica moștenitoare a defunctului I.A.”, au precizat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Acuzate de procurorii ieșeni că au mințit la notar, pentru o moștenire: au recunoscut totul!

Anchetatorii ieșeni au mai afirmat că Marinela Filipachi le-a determinat pe celelalte două femei să mintă la notar pentru a pune mâna pe o moștenire evaluată la 110.000 de euro.

„La aceeași dată, inculpata le-a determinat pe A.C. și N.A.G. să facă, în calitate de martore în procedura notarială succesorală, afirmații mincinoase. Mai exact, inculpata le-a convins pe cele două martore să declare că defunctul I.A. nu a fost căsătorit și nu are descendenți, acestea fiind de acord și făcând declarație întocmai în fața notarului public. Persoanele vătămate s-au constituit părți civile în cauză cu sumele reprezentând valoarea cotelor ce le-ar fi revenit din imobilele ce făceau parte din masa succesorală, estimate de două dintre acestea la suma de 110.000 de euro. La audieri, inculpatele au recunoscut comiterea faptelor, având o atitudine de regret. Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, au încheiat procurorii ieșeni.

De remarcat este faptul că, în cauză, șase persoane, rude ale defunctului I.A., s-au constituit părți civile, solicitând despăgubiri. Acum, urmează ca magistrații din cadrul Judecătoriei Iași să stabilească ce se va întâmpla în continuare cu cele trei femei acuzate că au mințit la notar pentru o moștenire.

Adauga un comentariu