Prima pagină » Sport » Tricolorii României U21 promit o vară incendiară și în 2021! „Vom fi în Ungaria și Slovenia, veți vedea”
Tricolorii României U21 promit o vară incendiară și în 2021!

Tricolorii României U21 promit o vară incendiară și în 2021! „Vom fi în Ungaria și Slovenia, veți vedea”

31 dec. 2019, 04:00,
în Sport

Alexandru Pașcanu a declarat, pentru frf.ro, că este încrezător în șansele selecționatei de tineret de a se califica la Euro-2021. Tricolorii ne pot bucura din nou după performanțele din 2019. „Grupa este foarte echilibrată, sunt patru echipe care speră să termine pe primele două locuri. Ucraina pare ieșită din cărțile calificării, dar veți vedea că va pune probleme mari în continuare. Danemarca pare favorită la primul loc, însă cred că vom recupera pe teren propriu punctele pierdute în deplasare. E greu, dar nu imposibil.
Iar Finlanda și Irlanda de Nord sunt formații capabile să producă surprize. (…) După mulți ani cred că putem spune și noi cu mândrie că suntem România și trebuie să ne calificăm. Am arătat că merităm să fim acolo, am învins Croația și Anglia, am remizat cu Franta și am pierdut în a doua repriză cu Germania. În vara lui 2021 vom fi în Ungaria și Slovenia, veți vedea!”, a spus Pașcanu.

Adrian Mutu, șanse uriașe să preia naționala U21

Adrian Mutu este favoritul la preluarea postului de selecționer al naționalei U21, lăsat liber după plecarea lui Mirel Rădoi la naționala mare. Pentru Mutu, din punct de vedere financiar, schimbarea nu este o afacere. Însă pentru CV-ul său este foarte important.
În EAU câștigă 15.000 de euro pe lună, iar la lot va lua în jur de 5.000 de euro, atât cât primea și Rădoi. Totuși, o calificare a echipei la EURO 2021 cu naționala de tineret ar compensa cu vârf și îndesat neajunsul salarial.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 august 2026
07 august 2026