Prima pagină » Local » TUIASI, pe locul al treilea la nivel național în clasamentul QS World University Ranking, la egalitate cu UAIC și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
TUIASI, pe locul al treilea la nivel național în clasamentul QS World University Ranking, la egalitate cu UAIC și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

TUIASI, pe locul al treilea la nivel național în clasamentul QS World University Ranking, la egalitate cu UAIC și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

05 iun. 2024, 18:19,
în Local

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) se află pe primele poziții la nivel național într-un top internațional realizat de QS World University Ranking. Politehnica ieșeană se află pe poziția a treia a clasamentului, alături de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

La nivel internațional, cele trei instituții de învățământ superior sunt toate în intervalul de poziții 1201-1400. Pe primele două locuri din România se află Universitatea „Babeș-Bolyai” (781-790 internațional) și Universitatea București (801-850 internațional).

De altfel, doar 13 universități din România au fost incluse în acest top internațional, iar Politehnica ieșeană și UAIC sunt singurele instituții de învățământ superior din Iași.

„Cea de-a 21-a ediție a clasamentului include peste 1.500 de universități și este singurul ranking de acest tip care pune accent pe sustenabilitate și pe rata de angajare. Rezultatele provin din analizarea a peste 17,5 milioane de lucrări științifice și a opiniile avizate a peste 240.000 de cadre universitare și angajatori. De la varianta din 2024 a clasamentului, am încorporat trei noi indicatori în QS World University Rankings: sustenabilitate, rezultate ale angajării și rețele internaționale de cercetare”,  au precizat reprezentanții firmei care a realizat clasamentul.

Pentru al 13-lea an la rând, prima poziție din clasament este ocupată de Massachusetts Institute of Technology (MIT).

Cel mai bine cotat indicator în rankingul din 2025 este reputația academică, care contează în proporție de 30% din evaluarea finală. Al doilea: numărul de citări / cadru universitar, reprezentând 20% din total. Reputația în rândul angajatorilor este pe locul al treilea, cu 15%, iar raportul studenți-profesori este al patrulea cel mai important criteriu, cu 10% din nota finală.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Bomba de la cutia poștală – Ucrainenii ar fi încercat să-l ucidă pe ”măcelarul din Bucea” în Extremul Orient rus
O explozie a ucis săptămâna aceasta un ofiţer al armatei într-un oraş militar izolat din Extremul Orient rus, într-o aparentă încercare de a-l viza pe un comandant de rang superior cunoscut sub numele de „Măcelarul de la Bucea”, referire la oraşul din apropiere de Kiev unde în 2022 a fost descoperit un masacru asupra populaţiei civile, […]
Bomba de la cutia poștală – Ucrainenii ar fi încercat să-l ucidă pe ”măcelarul din Bucea” în Extremul Orient rus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 aprilie 2026
30 aprilie 2026