Într-un proces îndelungat, început în 2019, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” (TUIASI) s-au aflat în război juridic pentru jumătatea Corpului A din Palatul Universitar din Copou, clădire de patrimoniu inaugurată în 1897 în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta.
Deși disputa continuă în instanță, noua conducere a UAIC, reprezentată de rectorul prof. univ. dr. Liviu George Maha, pare să schimbe tonul, iar relația dintre cele două instituții de învățământ superior se îndreaptă spre un parteneriat mai pragmatic.
Cum a început războiul între cele două universități, UAIC și TUIASI?
Totul a pornit în 2019, când conducerea UAIC a trimis o notificare oficială prin care solicita evacuarea spațiilor ocupate de TUIASI în Corpul A. Rectorul Politehnicii ieșene, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, își propusese să demareze lucrări de renovare a părții de clădire în care își desfășoară activitatea. Însă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, condusă la acea vreme de Tudorel Toader, a revendicat dreptul asupra întregii clădiri, ducând disputa în instanță.
Ani la rând, cele două instituții au fost blocate în această luptă juridică, iar procesul a devenit un obstacol major în calea obținerii fondurilor pentru restaurarea unei clădiri emblematice nu doar pentru învățământul superior ieșean, ci și pentru patrimoniul arhitectural al României.
Odată cu schimbarea conducerii la UAIC, noul rector, prof. univ. dr. Liviu George Maha, și colegul său de la TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, au început să poarte discuții în vederea găsirii unei soluții comune pentru reabilitarea clădirii. În ciuda faptului că litigiul nu poate fi oprit brusc din motive legale, cei doi rectori au convenit asupra unui plan pragmatic.
„Am discutat cu domnul rector prof. univ. dr. Liviu Maha despre un program comun de reabilitare a corpului de clădire. Procesul va continua, pentru că sunt niște pași procedurali obligatorii, dar ne dorim să găsim soluții viabile pentru această clădire. Eu îl înțeleg foarte bine pe dumnealui, nu a pornit dumnealui, dar nu poate opri acest proces, pentru că are în spate colegii. Deci este o chestiune care, și din punct de vedere subiectiv și obiectiv, ea trebuie să continue. Dar pe noi ne interesează să reabilităm clădirea. Nu putem accesa fonduri europene cât timp există un litigiu, iar această situație blochează orice inițiativă de renovare. Acum, domnul rector Maha mi-a propus să mergem împreună și să căutăm soluții de finanțare pentru întreaga clădire. Noi am discutat foarte serios aceste lucruri și încercăm să obținem niște fonduri, chiar dacă veniturile proprii nu-ți ajung. Deci noi încercăm împreună să găsim soluții”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector TUIASI.
În aceeași notă, prof. univ. dr. Liviu Maha a subliniat importanța colaborării pentru salvarea clădirii.
„Am stabilit că este esențial ca ambele laturi ale corpului de clădire să fie reabilitate și consolidate. După ce se va da o hotărâre definitivă în acest proces, vom merge împreună la Guvern și vom solicita o abordare similară cu cea aplicată pentru Universitatea din București, care deține, la rândul său, un sediu de patrimoniu istoric”, a precizat prof. univ. dr. Liviu George Maha, rector UAIC.
Un compromis pentru salvarea patrimoniului universitar ieșean?
Chiar dacă procesul rămâne o realitate juridică, noul dialog dintre cele două universități oferă o perspectivă promițătoare pentru viitorul clădirii-simbol a Iașului. Atât UAIC, cât și TUIASI par să înțeleagă că miza nu este doar administrativă, ci și istorică. Fără intervenții urgente, Palatul Universitar din Copou riscă să se degradeze și mai mult.
Într-un oraș unde educația și istoria se împletesc atât de strâns, această dispută pare să își fi găsit, în sfârșit, o direcție constructivă. Rămâne de văzut dacă instituțiile vor reuși să acceseze fondurile necesare pentru a reda strălucirea uneia dintre cele mai prestigioase clădiri universitare din România.
Mostenirea Bubosului Tudorel -procese si iar procese – nu trebuia un smenar de avocat sa ajunga rector