International

Ucraina amenință Budapesta. Ceva s-ar putea întâmpla“ cu conducta ce aprovizionează Ungaria cu petrol rusesc

Publicat: 27 mai 2022
_____ Vizualizări 2 Comentarii
Ucraina amenință Budapesta. Ceva s-ar putea întâmpla cu conducta ce aprovizionează Ungaria cu petrol rusesc
Ungaria consideră afirmațiile ucraienilor inacceptabile

Un consilier din cadrul Ministerului ucrainean al Energiei a susținut recent o declarație despre conducta petrolieră care aprovizionează Ungaria cu petrol din Rusia. Drept răspuns, Ministerul de Externe ungar a transmis, prin secretarul de stat, că declarațiile Ucrainei sunt ‘„şocante şi inacceptabile”.

Ungaria se opune unui embargo petrolier european împotriva Rusiei, pe care l-a cerut Ucraina. În acest context, un consilier din Ministerul ucrainean al Energiei a sugerat recent că „ceva s-ar putea întâmpla” cu conducta care trece pe teritoriul Ucrainei (oleoductul Drujba) şi care aprovizionează Ungaria cu petrol rusesc, scrie Agerpres.

Ungaria consideră afirmațiile ucraienilor inacceptabile

Imediat după apariție declarației ucrainenilor, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe ungar, Tamas Menczer, a anunțat pe Facebook că a discutat cu ambasadorul ucrainean, Lyubov Nepop, căruia i-a transmis că afirmațiile respectivului oficial de la Kiev sunt inacceptabile, amintindu-i totodată de ajutorul umanitar oferit de Ungaria refugiaţilor ucraineni.

Potrivit Reuters, statele din Uniunea Europeană se îndreaptă spre un acord asupra unui embargo petrolier împotriva Rusiei, care deocamdată ar urma să excludă petrolul livrat prin conducte, astfel încât măsura să fie acceptată de Ungaria şi de celelalte state membre care nu au ieşire la mare şi ar fi afectate mai sever de un embargo complet.

Un acord ar putea fi obținut la sfârșitul lunii mai

Conform unor surse europene, un acord ar putea fi obţinut la summitul european din 30-31 mai. Guvernul de la Budapesta a atras atenţia că Ungaria nu are alternative de înlocuire a petrolului pe care-l importă din Rusia prin conducte, având mai întâi nevoie de extinderea capacităţii conductei ce trece prin Croaţia, iar rafinăriile ungare ar avea nevoie de până la patru ani pentru a-şi adapta procesele tehnologice astfel încât să poată prelucra petrol cu caracteristici diferite de cel extras din Rusia.

Uniunea Europeană a propus al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, însă liderul ungar deține un drept de veto asupra pachetului de sancțiuni propus de Comisia Europeană, care include interzicerea petrolului rusesc. Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a prezentat pachetul în urmă cu o lună, dar Viktor Orban este încă reticent li deocamdată refuză să accepte propunerile UE.

Comentarii
  • Ultra nationalistul revizionist a batut palma cu Putler la o noua inpartire a Europei !, doar prostii naivi mai cred ca ungaria a renuntat vreodata la teritoriile ocupate de ei !, in biroul astuia cit e un perete de mare este harta ungariei mati !, din Carpati pina la Adriatica !, el si orcile lui doar aplica tehnica ”pas cu pas” din umbra si cu rabdare

  • Ucraina are tot dreptul sa inchida gazul sau titeiul oricarui stat din UE atata timp cat conductele trec prin teritoriul lor plus ca Ucraina se afla si in plin razboi.

Adauga un comentariu