Apar informații noi despre drama celor doi tineri care au decis să își curme viața pe Autostrada A1, în apropiere de București. Povestea lor de iubire s-a sfârșit brutal, după ce au ales să se arunce împreună în fața unui TIR. Fata avea doar 14 ani, iar băiatul care o iubea ajunsese deja la 19 ani.
Ultimele cuvinte pe care Giorgiana i le-a spus tatălui ei
Potrivit România TV, adolescenta era din comuna Crevedia Mare, județul Giurgiu, iar tânărul provenea din Buzău. Cei doi au legat o relație intensă, deși diferența de vârstă a stârnit nemulțumirea părinților. În timp, familiile lor au ajuns să accepte situația, însă problemele nu s-au oprit aici.
Pentru că băiatul era major, autoritățile au considerat legătura lor drept problematică și au deschis un dosar, fiind vehiculate acuzații de abuz. Protecția Copilului i-a avut în atenție, iar tânărul era amenințat că riscă să ajungă după gratii. În același timp, fata era vizată de posibilitatea de a fi preluată într-un centru de plasament. Presiunea acestor amenințări a transformat viața celor doi într-un calvar.
Georgiana locuia împreună cu iubitul ei în satul natal din Giurgiu, însă tensiunile creșteau de la o zi la alta. În dimineața tragediei, tatăl său a intrat în cameră pentru a o trezi. I-a lăsat bani, a sărutat-o pe frunte, iar fata i-a răspuns cu o declarație sfâșietoare: „Te iubesc foarte mult. Și să știi că nu o iubesc pe mami mai mult decât te iubesc pe tine.” Cuvinte care, retrospectiv, par a fi fost un adio ascuns, potrivit romaniatv.net.
La scurt timp după această discuție, Georgiana și iubitul ei și-au dus la capăt planul. Nu era pentru prima dată când vorbeau despre sinucidere; ideea mai fusese discutată între ei, semn că amândoi se simțeau prinși într-o capcană din care nu mai vedeau scăpare.
Gestul lor final, consumat îmbrățișați în fața camionului de pe autostradă, a șocat comunitatea și a lăsat familiile îngenuncheate de durere. În spatele tragediei stă o poveste de dragoste interzisă, presărată cu amenințări, tensiuni și lipsa unui sprijin real care să-i salveze de la deznodământul fatal.
Ce spun autoritățile despre accident
După ce vestea tragediei s-a răspândit, autoritățile au venit cu primele explicații oficiale. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au confirmat că accidentul s-a produs în dimineața zilei de 19 august, pe Autostrada București–Pitești, în zona Bolintin Deal. Cei doi adolescenți, aflați ca pietoni pe carosabil, au fost surprinși de un autotren care circula regulamentar.
Potrivit raportului ISU, la fața locului au fost trimise echipaje de pompieri, două ambulanțe ale Serviciului Județean, un elicopter SMURD și echipaje de poliție. Intervenția a fost rapidă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru cei doi. Leziunile provocate de impact au fost incompatibile cu viața, iar decesul a fost declarat pe loc.
Șoferul TIR-ului, audiat imediat după incident, a povestit anchetatorilor că nu a avut nicio șansă să îi evite. Cei doi tineri s-au apropiat de marginea drumului, s-au îmbrățișat și s-au aruncat în fața mastodontului chiar în momentul în care acesta ajungea în dreptul lor. Conducătorul auto a încercat să vireze și să tragă de volan spre stânga, însă totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă.
Polițiștii au deschis un dosar pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia. În prezent, ancheta are în vedere atât declarațiile martorilor, cât și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Primele indicii arată că nu a fost vorba de un accident obișnuit, ci de o sinucidere asumată, comisă în mod deliberat de cei doi adolescenți.
Persoanele care suferă de depresie și anxietate pot găsi sprijin în abordarea sănătății mintale și emoționale, la primul hub antidepresie din România, la TEL VERDE 0374.456.420, disponibil 24 de ore din 24. De asemenea, cei care prezintă impulsuri suicidale, sau familiile acestora, pot găsi asistență la Alianța Română de Prevenție a Suicidului, la telefon 0800 801 200, în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, sau, 24/7, prin email la sos@antisui