APIA a făcut ultimele plăți din acest an pentru fermierii din Iași. Beneficiarii au încasat peste un milion de euro în ultimele zile. Sumele primite sunt cuprinse între 100 și 300 de euro, la hectar, pentru fiecare beneficiar
Fermierii din Iași au primit de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) peste un milion de euro, subvenții acordate în ultimele zile. Atât cei care exploatează terenurile agricole, cât și ieșenii cu ferme zootehnice au în conturi prima, a doua sau a treia tranșă de bani. Sumele primite sunt cuprinse între 100 și 300 de euro, la hectar, pentru fiecare beneficiar. Peste 16.000 de beneficiari au banii în conturi. În anul 2023 au fost depuse 17.700 de cereri pentru 270.000 de hectare de teren agricol din Iași. Astfel, sunt fermieri care nu au beneficiat de subvențiile acordate de APIA. Aceștia sunt nemulțumiți și au întrebat specialiștii de la APIA de ce nu au primit banii, deși li s-a promis că-i vor avea în conturi până la finalul anului. Campania de plăți se derulează până în iunie 2024.
APIA a făcut ultimele plăți din acest an pentru fermierii din Iași
Fermierii care au încasat deja 70 la sută avansul din subvenții vor primi restul de 30 la sută din suma totală stabilită pe hectar sau cap de animal pentru campania 2023. În cazul beneficiarilor de subvenții care nu au primit niciun ban în avans, aceștia vor încasa subvenția integrală pe hectar sau cap de vacă de lapte/carne, oaie, capră. Astfel, fermierii din Iași încasează subvenția integrală de 46,00 euro/ha, adică 228,781 lei/ha. În ceea ce privește sectorul zootehnic, în măsura PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte, suma ce o vor încasa fermierii este de 504,31 lei/cap de vacă. Suma integrală este de 338,00 euro/cap de animal, adică 1.681,043 lei.
Astfel, în schema PD-01 – Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), cuantumul minim estimat este 86,82 euro/ha, fosta SAPS (schema unică de plată pe suprafață). În schema PD-02-Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), unde cuantumul minim estimat este de 45,54 euro/ha, ceea ce înseamnă că avansul din subvenții este de 31,97 euro/ha pentru fermieri. În schema PD-03- Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri, suma minimă alocată este de 41,40 euro/ha.
APIA achită și sumele integrale
Fermierii din Iași pot primi banii în conturi în termen de minimum 3 zile și maximum 7 zile de la autorizarea cererii de plată. Astfel, după emiterea deciziei de către Agențiile APIA din toată țara, aceasta este introdusă în sistemul de contabilitate, pentru a se face plata, iar banii să intre efectiv în contul fermierului. Toate plățile către beneficiari se fac după ce au fost emise deciziile de plată, în ordinea emiterii documentelor, și nu în ordine alfabetică, pe județe sau în funcție de banca unde beneficiarul are contul. APIA a acordat avansuri în cuantum de 70 la sută din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85 la sută din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru măsurile delegate, iar în această perioadă se acordă și restul de 30 la sută.
Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar cele pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro. Astfel, în această perioadă s-au făcut ultimele plăți către beneficiarii din Iași.