Prima pagină » Actualitate » Un alt copil de nici doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc. Din nefericire, micuţul a murit

Un alt copil de nici doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc. Din nefericire, micuţul a murit

27 mai 2022, 14:34,
în Actualitate

La nici o zi după ce un copil de un an din Petroșani a căzut de la etajul patru al unui bloc, tot în județul Hunedoara, dar de data aceasta în Orăștie, a avut loc un incident tras la indigo, dar cu final tragic.

Un băiețel de un an și şapte luni a murit astăzi, 27 mai, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc.

Un alt copil de nici doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc

Copilul ce a căzut de la etjul patru al unui bloc din Orăştie a fost transportat la Unitatea Primire Urgențe Orăștie, unde, din păcate, nu a mai putut fi salvat.

Astfel, polițiștii au deschis o anchetă și vor continua cercetările, în vederea stabilirii circumstanțelor producerii incidentului.

„Ambulanța a fost solicitată să intervină astăzi, în jurul orei 9.40 în municipiul Orăștie, strada Eroilor, la un copil de un an și șapte luni căzut de la înălțime (etajul 4). La fața locului s-a trimis o ambulanță SAJ cu asistent care a găsit minorul în stop cardio-respirator, cu multiple leziuni grave la nivelul capului. A fost preluat cu manevre de resuscitare în curs și transportat de urgență la spitalul Orăștie unde s-a continuat resuscitarea pentru încă aproximativ o oră când, din păcate, s-a declarat decesul”, au transmis reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

Un copil de un an a căzut de la etajul patru al unui bloc din Petroșani

Reamintim că ieri, 26 mai, un copil în vârstă de aproximativ un an a căzut de la etajul patru al unui bloc din Petroșani, județul Hunedoara.Copilul a fost preluat imediat de un echipaj SMURD care a sosit la faţa locului după ce a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112.

Din primele informații obţinute de către anchetatori, este vorba despre un băieţel de un an şi trei luni care a căzut de la etajul patru al unui bloc, iar din fericire, căderea copilul a fost atenuată de o copertină.

La sosirea echipajelor de intervenție, copilul prezenta semne vitale și a fost transportat la Unitatea Primire Urgente Petroșani, de către echipajul SAJ.

Poliția Hunedoara precizează faptul că micuţul, deşi se afla sub supravegherea părinților, într-un moment de neatenție, copilul se pare că s-a urcat pe un taburet, când fereastră era deschisă.

Din păcate, astfel de cazuri se întâmplă din ce în ce mai des. Aducem aminte de tragicul incident ce a avut loc în luna februarie, atunci când un băiețel de aproximativ doi ani a căzut de la fereastra unui apartament situat la etajul trei, al unui bloc din Botoșani. Din păcate, după un lung chin, Carol, copilul în vârstă de 2 ani și jumătate căzut de la etajul 3, din Botoșani, a decedat, dar totodată a fost salvatorul altor copii. După tragicul accident pe care l-a suferit în cursul nopții de duminică, 20 februarie 2022, micuțul a intrat în moarte cerebrală, iar organele lui au fost prelevate și au dat o șansă pentru o viață mai bună altor minori care erau pe lista de așteptare de transplant. Părinții băiețelului au fost de acord cu recoltarea și donarea organelor, dar mai întâi au avut o dorință: aceea de a-și lua rămas-bun de la el.

Cu regret anunțăm că un alt copil de nici doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din județul Hunedoara.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iulie 2026
09 iulie 2026