Un bărbat din Iași a intrat înarmat cu un cuțit și un spray iritant-lacrimogen într-un bar din localitatea Coarnele Caprei ca să sperie petrecăreții. Aceștia au încercat să îl oprească, dar inculpatul a fost extrem de agresiv și i-a intimidat, reușind să pătrundă înăuntru. Individul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice și a fost pedepsit de magistrați
În a doua zi de Crăciun a anului 2014, Mihai Țibucanu a vrut să se distreze pe seama petrecăreților dintr-un bar, intrând în incintă cu un cuțit și un spray iritant-lacrimogen. Clienții care erau afară au încercat să-l oprească pe acesta, dar inculpatul a fost extrem de agresiv și a reușit să pătrundă înăuntru. La fața locului a intervenit un echipaj de poliție care a fost sesizat printr-un apel unic la 112 de către un martor, dar individul a fugit din bar și s-a ascuns într-o debara.
În cursul urmării penale, persoanele prezente la momentul producerii incidentului au decis să spună adevărul în fața anchetatorilor.
Mihai Țibucanu a intrat înarmat într-un bar din comuna ieșeană Coarnele Caprei
În seara din 26.12.2014, Mihai Țibucanu s-a deplasat împreună cu fratele său la barul din comuna Coarnele Caprei. Acesta avea asupra lui un cuțit și un spray iritant-lacrimogen, astfel că a băgat spaima în petrecăreții ce au încercat inițial să-l oprească din drum.
„În noaptea de 26.12.2014, inculpații au pătruns în incinta din Coarnele Caprei, având asupra lor o sabie, respectiv un cuţit şi un spray iritant-lacrimogen, ameninţând persoanele care se aflau înăuntru. Astfel, fiind audiat în cauză, administratorul barului în care au avut loc infracțiunile a declarat faptul că, în noaptea de 26.12.2014, inculpatul a pătruns în incinta barului, strigând că îi va omorî.
După câteva secunde, în bar a intrat şi inculpatul, care avea în mână o sabie pe care o ţinea ridicată deasupra clienţilor, fiind pregătit să lovească, motiv pentru care cele aproximativ 20 de persoane care se aflau în interiorul localului s-au repezit să iasă afară. De teamă să nu fie rănit şi simţind miros de spray iritant-lacrimogen, martorul s-a ascuns în spatele barului, de unde a sunat la poliţie, iar numitul, fiind vizibil speriat, a spart un geam pentru a ieşi din local.
În tot acest timp, inculpatul îi ameninţa pe numiţii, după care a ieşit afară, moment în care mai multe persoane au blocat uşa de acces în incinta localului, pentru ca inculpatul să nu mai poată intra. Martorul a mai arătat faptul că la sosirea organelor de poliţie s-a efectuat un control, găsindu-se, sub o masă, un cuţit şi un spray iritant-lacrimogen, precum şi o teacă pentru sabie, iar inculpaţii au fost găsiţi ascunzându-se într-o magazie.
Administratorul barului a declarat că nu ştie unde este sabia, întrucât atunci când a auzit că vine poliţia a ascuns-o într-un loc pe care el nu îl cunoaşte”, au declarat judecătorii.
Ce pedeapsă a primit individul
Individul a fost trimis în judecată sub acuzația de tulburare a ordinii și liniștii publice și a fost pedepsit de magistrați. Acesta a vrut să-și apere spatele în fața instanței de judecată, motiv pentru care procesul s-a desfășurat pe o perioadă mai mare de timp. În data de 06.01.2023, Curtea de Apel a pronunțat sentința finală prin care i-a suspendat pedeapsa de 1 an și 6 luni în regim de detenție și l-a plasat sub control judiciar.
„Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului de constatare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372, alin. (2), rap. la art. 372, alin. (1), lit. a din Codul penal, cu aplic. art. 41, alin. (1), rap. la art. 43, alin. (5) din Codul penal și art. 396, alin. (10) din Codul de procedură penală.
Retrage mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 243/2018 din 13.06.2019, emis pe numele condamnatului și dispune emiterea unui nou mandat, în acord cu prezenta decizie. Deduce, din durata pedepsei de 1 an și 6 luni de închisoare, durata executată de la data de 12.06.2022 la zi”, au spus oamenii legii în legătură cu ieșeanul care a intrat înarmat într-un bar din comuna ieșeană Coarnele Caprei.