Un bărbat cu o afecțiune inofensivă și-a pierdut viața de la o bacterie letală la Spitalul Sfântul Spiridon

Cătălina este o femeie care și-a pierdut soțul în vârstă de doar 52 de ani la Spitalul Sfântul Spiridon, pe patul numărul 20. L-a adus la spital pe picioarele lui, cu o durere de colon și a ajuns să trăiască coșmarul vieții ei. După mai bine de două săptămâni de chinuri, în urma unor diagnostice care nu corespondeau cu starea reală a pacientului, soțul Cătălinei s-a stins din viață, fiind infectat cu Acinetobacter, o bacterie întâlnită frecvent în spitalele din România, prezența ei în organismul pacientului cauzând infecții grave, de multe ori fără nicio șansă pentru cei ajunși într-o astfel de situație.

Este ceea ce a trăit și soțul Cătălinei. Locul care trebuia să-i crească speranța de viață, l-a îngropat la propriu. În proceduri, în diagnostice nejustificate, ajungând în cele din urmă să fie infectat cu o bacterie letală, luată chiar de pe masa de operație.

Astăzi, pacientul din patul 20 nu mai există. Soția sa, Cătălina, trage însă un semnal de alarmă cu privire la situația din Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, mărturisind că „un singur pacient a ieșit viu de la ATI, în rest îi scoteau în saci.”

Dincolo de durerea care o macină după pierderea soțului, Cătălina ne-a mărturisit că este conștientă că nu se poate lupta singură cu acest „sistem mizerabil”, însă își dorește să fie picătura dintr-un ocean și să facă din povestea Patului 20 nu doar o lecție a suferinței, ci și una de viață.

„Medicii de la ATI merg să-și cumpere covrigi cu aceiași papuci cu care stau în salon. Eram eu afară pe o bancă și am văzut medicii cum se plimbau cu aceiași papuci în picioare. Cam ăsta este sistemul în care noi trăim.

Este adevărat că eu nu pot să-l aduc înapoi pe soțul meu și nu am posibilitatea să lupt cu acest sistem mizerabil în spitalele astea infecte care trebuie arse din temelii. Dar, oricare dintre noi poate să ajungă acolo. Ați văzut ce s-a întâmplat și cu spitalul de copii tot de la noi din Iași? Este cumplit…”, povestește Cătălina, cea care ne-a contactat pentru a-și striga suferința și pentru a salva poate alte vieți, care să nu sfârșească precum soțul său.

„I-am făcut anul trecut o colonoscopie, nu a ieșit absolut nimic, era în regulă”

Totul a început în data de 7 august 2025, atunci când soțul Cătălinei avea una dintre obișnuitele crize de colon iritabil, prin care trecea de ani buni. Au decis de comun acord să meargă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, cu gândul de a i se face o perfuzie pentru diminuarea durerii abdominale.

Această decizia avea să se tranforme, în scurt timp, în coșmarul vieții Cătălinei și a familiei sale. Nu a bănuit nicio clipă că aveau să fie ultimele săptămâni alături de soțul său care a ajuns dintr-un om – fără afecțiuni meditale grave care să-i aducă sfârșitul – într-un pacient care abia mai putea să vorbească și care se transforma zi de zi într-un om fără viață și fără vlagă.

„Pe data de 7 august l-am internat în spital pe soțul meu cu o durere de colon. El avea ca istoric medical un colon iritabil. Făcea crize de colon iritabil o dată la un an, doi. Erau niște crize care treceau cam după 6 -7 zile, cu o medicamentație dată de la medicul specialist. Nu era o boală care să-i aducă sfârșitul. I-am făcut anul trecut o colonoscopie, nu a ieșit absolut nimic, era în regulă. Medicul de atunci ne-a spus că 4- 5 ani de zile stăm liniștiți, nu are cum să apară nimic, nicio tumoră sau ceva de genul ăsta.

Pe data de 2 august a început o criză de colon, cu care eram oarecum familiarizați. Criza debutează cu febră, scaune proaste, dureri destul de puternice în abdomen. Asta înseamnă inflamația colonului, dilatarea lui, adică colon iritabil. Noi de obicei în crizele astea stăteam acasă și așteptam să treacă, avea niște medicamente pe care le lua. Criza începuse să se diminueze ca intensitate, dar el intrase puțin în panică. Și atunci am zis: vrei să mergem să vedem la spital cu o perfuzie ceva? Și a zis hai să mergem”, povestște Cătălina.

„Doamna doctor care l-a operat nu a vrut să stea de vorbă cu mine, a zis că este foarte obosită”
Ajunși la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a început și chinul pentru Cătălina și pentru soțul său. „Ocluzie intestinală” și „un fel de tumoră” au fost primele diagnostice ale medicilor care nu s-au sinchisit nicio clipă să vorbească și să-i explice Cătălinei ce se întâmplă cu soțul său, după ce bărbatul de doar 52 de ani a ajuns pe masa de operație.

„Am chemat salvarea l-a dus la UPU. A făcut un computer tomograf și ni s-a spus că ar fi vorba de o tumoră și că este ocluzie intestinală. Eu atunci i-am spus medicului de la UPU că tumoră nu are cum să fie, pentru că am făcut colonoscopie anul trecut. Iar ocluzie intestinală i-am spus că mă îndoiesc că este, pentru că avusese scaun și în acea dimineață. Pe data de 8 august, vineri, au zis că-l bagă în sala de operație pentru ocluzie intestinală și au zis ei și pentru tumoră, că asta ziceau că reieșea în urma computerului tomograf.

După operație, doamna doctor care l-a operat nu a vrut să stea de vorbă cu mine, a zis că este foarte obosită, efectiv s-a șters de mine și a plecat. Un alt medic care a fost în operație a vorbit cu mine vreo 20 de secunde cu mine. Mi-a spus că l-a salvat de ocluzie și că a fost un fel de tumoră pe colon. Cu alte cuvinte, nu a fost ocluzie, dar l-am operat preventiv. Am stat și m-am gândit că anul trecut făcusem colonoscopia, nu are cum să crească o tumoră în jumătate de an. După operație, pe soțul meu l-au dus în terapie intensivă.

După ce a început să-și revină din anestezie, am observat la el o încetinire a vorbirii, ceva foarte ciudat. Nu putea să vorbească, era ca și cum ceva îi apăsa pe piept și nu-i dădea voie să respire, o chestie foarte ciudată. Am întrebat medicul de ce respiră așa și mi-a zis că de la anestezie sau pentru că-i fac morfină ca să nu-l doară, justificând că așa se face la genul ăsta de operații pentru a diminua durerea.”

„L-au transferat înapoi pe ATI, l-au intubat și de atunci a început coșmarul vieții mele”

Cătălina a văzut și a asistat neputincioasă cum starea soțul său se degrada în fiecare zi mai mult. Vorbea greu și sacadat, ca și cum ceva îi apăsa pe piept. Devenise aproape imposibil să-i descifreze cuvintele, iar pielea lui căpătase o culoare vineție.

Pentru că suspectau o infecție, medicii l-au deschis pe bărbat de trei ori, fără ca, în tot acest timp, Cătălina să primească o explicație concretă și onestă despre chinul prin care trecea soțul.

Între timp, Cătălina avea să descopere singură ceea ce provocase chinul soțului său și, într-un final, decesul acestuia. Bărbatul fusese infectat cu bacteria Acinetobacter, luată chiar din sala de operație.

„Sâmbătă când m-am dus la el vorbea și respira la fel de greu. Abia puteam să înțeleg ce zice. Duminică, era și mai rău. Respirație greoaie, nu putea să lege două cuvinte. Marți vorbea la fel, distorsionat. Parcă nu primea plămânul aer. Vorbea foarte rău și începuse să se învinețească pielea. Avea saturația 89. Am intrebat dacă este posibil să fi făcut pe masa de operație un infarct sau un AVC tranzitoriu, pentru că nu este posibil să vorbească așa. Medicii mi-au zis că nu cred că s-a întâmplat asta.

L-au transferat înapoi pe ATI, l-au intubat și de atunci a început coșmarul vieții mele. Au început investigațiile, el făcea febră. L-au deschis încă o dată, punând că este foarte posibil să fi făcut o peritonită. Am dat acordul, pentru că voiam să-l salveze. Mi-a zis că nu a găsit nimic acolo. Deci, abdomenul era curat, dar el făcea febră din ce în ce mai puternică. După alte trei zile, i-a ieșit la analize clostridium (n.r – o bacterie care trăiește în intestin şi care provoacă o tulburare intestinală severă). I-au dat antibiotic, dar febra tot nu scădea. L-au mai deschis încă o dată, a treia oară în două săptămâni.

Între timp, am reușit să aflu bacteria cu care s-a infectat, luată de pe masa de operatie. Era vorba despre Acinetobacter, o bacterie care se găsește în sala de operație și în ATI. Deci, soțul meu intrase în septicemie a treia zi de la operație. Ei căutau o infecție care era, de fapt, localizată în plămâni. Eu aflasem că el este în sepsis. Medicii nu mi-au spus nimic. Analizele arătau lucrul ăsta. Eu nu am certitudinea acum dacă el- în momentul în care a fost trimis pe salon era deja în sepsis – pentru că nu am intrat în posesia niciunui buletin de analize de la el. Mi-au dat doar un certificat constatator, în care-mi spune cu ce s-a internat și punctul de plecare al sepsului la plămâni. Îmi scrie doar că a fost investat cu clostridium, acinetobacterul nu este trecut acolo”, susține Cătălina.

„Cred că am să regret toata viața mea că l-am dus la spital și i-am scurtat viața”

Pacientul din patul 20 s-a stins mult prea devreme și prea nedrept. Rezultatele de anatomie patologoică au arătat că nu a fost cancer, nu a fost tumoră, ci o diverticuloză. Dincolo de Cred că am să regret toata viața mea că l-am dus la spital și i-am scurtat viața.

„Vreau să trag niște semnale de alarmă, pentru că nu aș vrea să se mai piardă vieți, cum mi-am pierdut eu soțul la 52 de ani. L-am dus să-l fac bine, pentru perfuzie ceva și ei au decis să-l opereze. Au fost niște diagnostice puse pe ghicite. Pentru că nu erau siguri pe ei au decis să intre să-l opereze, pentru că așa le-a arătat computerul tomograf. Dar, mi-au ieșit rezultatele de anatomie patologoică și nu a fost cancer, nu a fost tumoră, a fost o diverticuloză. Cred că am să regret toata viața mea că l-am dus la spital și i-am scurtat viața.

Eu nu l-am mai văzut nici până în ziua de astăzi pe medicul care l-a operat pe soțul meu. Ei l-au operat pe data de 8 august și apoi au plecat în concediu. Nu s-au mai interesat de el nici măcat o zi. L-a preluat alt medic care a încercat să repare ceea ce au făcut ceilalți. Soțul meu nu a murit din cauza operației, ci din cauza bacteriei la plămâni.

Dar, dacă nu era făcută intervenția și dacă medicii ascultau ceea ce noi ca aparținători și ca pacienți le-am spus, probabil că nu se ajungea aici să ia această nenorocită de bacterie. El avea, într-adevăr, o anemie care se pare că era dată de diverticuloză, de săculeții care sunt formați. I-au făcut și anus contra naturii… Pentru ce i-ai tăiat colonul? Ce era? Era un colon inflamat…”, povestește cu o durere greu de descris în cuvinte Cătălina.

Familia altui pacient decedat la Spitalul Sf. Spiridon cere explicații: „Într-o zi spuneau că e colonul, apoi inima”

Cazul soțului Cătălinei nu pare să fie unul singular. Pavel Petruț, un bărbat în vârstă de 59 de ani, care a ajuns la spitalul Sfântul Spiridon din Iași a murit o săptămână mai târziu. Familia nu înțelege cum s-a petrecut tragedia, mărturind că medicii spuneau „într-o zi că e colonul, apoi inima.”

„Vineri (n.r. – 12 septembrie 2025), medicul cu care am vorbit mi-a spus că este mai bine, dar să nu ne facem speranțe prea mari. Am întrebat care ar fi problema, dar ei într-o zi spuneau că e colonul, apoi inima. Numai chestii diferite, asta până luni (n.r. – 15 septembrie 2025), când l-au operat din nou și i-au spus mamei că, de acum, depinde totul doar de medicii de la ATI. Tot așa, i-au zis că e grav, dar stabil. Eu nu știu ce înseamnă asta. O sora de-a mea a fost la el după programul de vizită, între 16 și 17. A observat că aparatele țiuiau, din perfuzie nu mai curgea nimic. A întrebat asistentele și i-au spus că așa e normal”, a declarat Paul Petruț, fiul persoanei decedate.