Ioan Horleanu, un bărbat în vârstă de 65 de ani din comuna Sinești, județul Iași, se întorcea cu bicicleta de muncă când, din neatenție, a suferit un accident. Deși s-a lovit la umărul stâng, bărbatul nu a solicitat ajutor medical, ci a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași abia a doua zi, când fiica sa a sunat la 112.
Un bărbat din Iași, care se întorcea cu bicicleta de la muncă, s-a accidentat și a ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași
Ioan Horleanu a suferit un accident în data de 10 martie 2025, când se întorcea cu bicicleta de la muncă. Deoarece a suferit un traumatism la brațul stâng, bărbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.
„Am fost la lucru, iar când am venit cu bicicleta și am intrat în curte, unde e vale și am beton, mi-au sărit saboții de pe față, la frână, și am venit pe o parte, în umăr și în coaste. Nu am căzut în stradă, ci la mine în curte. Lucrez în construcții. Nu am sunat la ambulanță, am stat până dimineață, m-a văzut și a dat telefon la Salvare. Nu aveam unde să sun la miezul nopții. Umărul și coasta mă dor. Am 65 de ani, dar nu am mai pățit niciodată așa ceva”, a declarat Ioan Horleanu.
Record de pacienți la UPU: „Am avut 350 de prezentări în 24 de ore”
Luni, 10 martie 2025, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au ajuns 350 de pacienți. Din totalul de prezentări, 30% au fost pacienți care au suferit traumatisme. Aceștia fie că au suferit accidente casnice, fie că au căzut pe stradă, pe scări sau au fost victimele unor agresiuni.
„Un număr foarte mare de prezentări, în 24 de ore, în urgenţă, în prima zi a săptămânii. Am avut 350 de prezentări în 24 de ore. Un număr aproape de recordul stabilit în Spitalul de Urgenţă «Sf. Spiridon» din Iaşi. Dintre ei, 25 – 30 la sută au fost pacienţi cu traumatisme prin cădere pe scări, în casă; la acelaşi nivel, pacienţii vârstnici peste 80 de ani, cu căderi din pat. Este un risc important de fracturi, imobilizare. O parte dintre aceştia, cei căzuţi în spaţiul public, erau sub influenţa alcoolului. Ne-am concentrat pentru tratarea a două patologii. Aş vrea să avertizez de a preveni aceste accidente; creşte numărul accidentelor casnice, sunt perioade de curăţenie, activităţi agricole. Un pacient adolescent s-a tăiat cu motosapa, cu plăgi la nivelul coapsei şi tibiei. Este stabil din punct de vedere hemodinamic. Este o perioadă cu mai multe riscuri. Pot fi evitate accidentele prin evitarea consumului de alcool atunci când circulă sau face treabă. Multă atenţie la asigurarea la propria securitate atunci când cineva lucrează pe scară, scaun, se hotărăşte să se urce pe o masă sau alte improvizări. Riscurile sunt mari, recuperarea poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni. Unii dintre pacienţii din urgențe au fost transferaţi şi pentru consult neurochirurgical”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.