Prima pagină » International » Un bărbat în vârstă, atacat şi aruncat în aer de către un bizon în SUA, la Bridge Bay, în Parcul Yellowstone
Un bărbat în vârstă, atacat şi aruncat în aer de către un bizon în SUA, la Bridge Bay, în Parcul Yellowstone

Un bărbat în vârstă, atacat şi aruncat în aer de către un bizon în SUA, la Bridge Bay, în Parcul Yellowstone

14 iul. 2026, 22:50,
Redacția BZI în International

Un bărbat în vârstă care campa împreună cu nepotul său la Bridge Bay, în Parcul Yellowstone, în Statele Unite, a fost atacat de către un bizon mascul, a fost grav rănit la un şold şi la un picior şi a fost spitalizat, un atac filmat de către un fotograf profesionist care a participat la salvarea victimei, relatează Cowboy State Daily.

Atacul „mi-a schimbat percepţia despre lucrurile la care trebuie să te aştepţi de la aceste animale în această perioadă a anului, pentru că nu mi-aş fi imaginat că se poate întâmpla aşa ceva”, a declarat fotograful profesionist Mike Macleod.

Atacul a avut loc vineri, în timp ce filma un bizon spectaculos, de 1,80 metri înălţime, care apăruse în campingul de la Bridge Bay.

Bizonul a atacat mai întâi mai mulţi trecători şi vehiculele acestora.

 

Animalul a încercat să atace o camionetă, după care a continuat să-i urmărească pe cei doi pietoni

Victima şi nepotul său se aflau la acel moment destul de departe de bizon, la o distanţă de securitate de aproximativ 100 de metri. Însă animalul a ales, cu toate acestea, să-i atace. Cei doi drumeţi au fugit după nişte arbuşti, pentru ca să se ascundă. Animalul a încercat să atace o camionetă, după care a continuat să-i urmărească pe cei doi pietoni.

El a reuşit apoi să treacă prin arbuşti şi să-l arunce pe bunic în aer. Bizonul nu s-a oprit, iar fotograful şi alţi trecători au intervenit.

„Îmi era frică să nu-l ia în coarne pe bărbat în timp ce era la pământ. Am oprit filmarea şi am fugit către bizon strigând foarte tare, încercând să fiu cât mai impozant şi mai intimidant posibil”, a declarat el.

După ce a plecat animalul, salvatori au fost chemaţi şi l-au preluat pe bărbat. Fotograful se declară intrigat de faptul că nimeni nu a făcut vreo greşeală care să-l fi determinat pe bizon să atace. Toată lumea a rămas la o distanţă bună şi nimic nu explică de ce bizonul i-a luat drept ţintă pe bărbatul în vârstă şi pe nepotul său. Bizonul se află, din iunie şi până în septembrie, în perioada de împerechere, în care este agitat, iritat şi debordează de energie. Un copil în vârstă de 12 ani a fost rănit de către un bizon în acelaşi sector la 26 iunie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, modificările aduse Legii asistenței sociale nr. 292/2011. Noile prevederi includ accesul la locuințe sociale și la alte imobile aflate în proprietatea administrației publice printre măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Modificarea extinde definiția grupului vulnerabil și introduce explicit condițiile de […]
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
13 noiembrie 2026
13 noiembrie 2026