Actualitate

Un cunoscut medic din România cere dosare penale pentru cei care i-au făcut pe doctori asasini

Publicat: 01 apr. 2021
Cristian Oancea, managerul Spitalului de Infecțioase Timișoara la birou îmbrăcat în doctor
Cristian Oancea, doctor și manager consideră că protestatarilor le-ar trebui întocmite dosare penale

Cristian Oancea, cunoscut medic din România și managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara a vorbit despre cei care i-au numit pe doctori asasini şi au scandat în curtea spitalelor. Acesta este de părere că acestora le-ar trebui făcute dosare penale și să răspundă legal pentru faptele lor.

Conform declaraţiile făcute de medic, aceştia se află în plin război cu această boală iar după un an în care au luptat în prima linie sunt făcuţi criminali.

Medicul Cristian Oancea vrea dosare penale pentru protestatarii care îi consideră asasini pe medici

Într-o declaraţie la un post de televiziune, medicul Cristian Oancea a reacţionat într-o manieră dură la ideea de proteste împotriva medicilor. Acesta consideră că nu este normal ca protestatarii să îi numească pe medici criminali sau asasini și cere autorităţilor dosare penale pentru cei care instigă la ură şi la violentă:

„Ar trebui ca Justiția să se sesizeze și să acționeze. Dacă aceste acțiuni vor mai continua, să nu ne mai mirăm că medici sau asistenți pleacă din țară, să nu ne mai întrebăm de ce nu mai avem specialiști. Eu cred că trebuie să ne respectăm social unii pe alții și să avem încredere. Este cu atât mai revoltător cu cât nimeni nu pare să ne ia apărarea. Noi suntem exact ca la război, în prima linie, de un an și ne trezim că după ce am salvat atâtea vieți suntem considerați criminali. Sperăm ca acest termen să nu se înrădăcineze în cultura poporului.

Au fost unii care s-au manifestat violent, cel puțin verbal. I-am tratat, într-adevăr, unii dintre ei s-au convins că este vorba de o boală potențial mortală, alții n-au crezut de la început până la sfârșit. Ceea ce s-a amplificat în ultima vreme, parțial și din cauza mesajelor media, este că aparținătorii se îndreaptă împotriva medicilor, a personalului, contestă protocoalele medicale, tratamentele.”, a declarat doctorul Cristian Oancea, într-o intervenție telefonică la RealitateaPlus.

Jandarmii au aplicat sute de amenzi protestatarilor

Pe de cealaltă parte, jandarmii au aplicat, în câteva zile, sute de amenzi în valoare totală de sute de mii de lei. Protestatarii au fost amendați pentru că nu au purtat masca dar și pentru că nu au respectat intervalul orar în care aveau voie să iasă din casă. De altfel, protestatarii s-au făcut remarcați în ultima perioadă prin faptul că au scandat lozinci împotriva medicilor dar și împotriva lui Raed Arafat.

Printre cei care au au luat amenzi s-au numărat și lideri politici cum ar fi George Simion, Diana Șoșoacă și Claudiu Târziu. Jandarmii i-au amendat pe aceștia cu câte 15.000 de lei pentru că, neoficial, îi consideră liderii protestelor, deși acest lucru a fost infirmat de cei menționați mai sus.

Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților 444 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 264.250 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară. au menționat jandarmii.

 

 





Comentarii
  • Puneti sistem video in spitale si apartinatorii sa aiba acces sa vada ce se intampla cu cei dragi. Raportati cu exactitate TRATAMENTELE si diagnosticele. Raportatrati cu exactitate INFECTIILE NOSOCOMIALE FITI TRANSPARENTI si exacti si o sa va respecte oamenii. Respectul nu se castiga cu pumnu in masa si la Tribunal. LIBERTATEA DE A SPUNE CEEA CE GANDESTI E SFANTA. Oamenii au dreptul sa spuna ceea ce gandesc

  • Încrederea este importanta, dar nu încrederea oarba! Trece pandemia și vine scadenta, analiza „masurilor”! Responsabilitățile sunt individuale atit în corpul medical cit și în afara(decidenți, contestatari, etc.). De exemplu, internarea cu forța a „bolnavilor” asimptomatici, menținerea cu incapatinare și minetism timpit a unor” protocoale”de tratament și testare, etc! Vom vedea atunci destule dosare penale! Infecționistii au dat de greu, s-au speriat și unii devin isterici!

  • Un idiot, nimic mai mult. Mai boule de “doctor”, dar pacienții ucis de voi in spitale, mai pot face dosare penale? Scârbă ordinara.

Adauga un comentariu