Prima pagină » National » Un elev a decedat după ce a participat la deschiderea noului an şcolar. Cu cine era în momentul tragediei – VIDEO
Un elev a decedat după ce a participat la deschiderea noului an şcolar. Cu cine era în momentul tragediei - VIDEO

Un elev a decedat după ce a participat la deschiderea noului an şcolar. Cu cine era în momentul tragediei – VIDEO

15 sept. 2020, 18:00,
în National

Adolescentul de 14 ani a fost alături de colegi la deschiderea anului şcolar iar apoi a dat o fugă, însoţit de doi prieteni, pe malul râului Mureş, în zona Maranata din Arad. Băiatul a fost primul care a intrat în apă, însă la scurt timp a fost tras la fund de curenţi.

Rămaşi pe mal, ceilalţi elevi au încercat să ajungă la prietenul lor, dar apa era prea adâncă şi curenţii prea puternici. Băieţii, ambii de 14 ani, s-au întors la mal unde au sunat la 112.

Le-au povestit operatorilor ce s-a întâmplat, iar la faţa locului au sosit mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Echipaţi cu o barcă de intervenţii, pompierii au început căutările în locul indicat de cei doi martori, căutări care continuă şi la această oră, potrivit aradon.ro

Cei trei prieteni participaseră la festivitatea de deschidere a anului şcolar şi, pentru că a fost zi scurtă iar profesorii le-au dat drumul mai devreme, au decis să termine ziua la râu. Doar că în acea zonă, râul Mureş este foarte adânc.

Tragedia a avut loc în câteva secunde, iar adolescenţii care au fost martori nu au mai avut timp să-şi salveze prietenul.

Aproape 8 ore au căutat pompierii trupul băiatului dispărut în apele râului Mureş, până când au primit ordin să oprească operaţiunea, din cauza întunericului.

În această dimineaţă, echipajele de scafandri şi pompieri au reluat căutările, iar după câteva ore, aveau să-l găsească pe băiatul de 14 ani.

Din nefericire, speranţele părinţilor că băiatul ar fi putut fi găsit în viaţă au fost spulberate în momentul în care militarii au scos la suprafaţă trupul acestuia. El a fost găsit la zeci de metri depărtare de locul unde dispăruse în râu, într-o zonă unde râul Mureş are o adâncime de şapte-opt metri.

Un copil în vârstă de trei ani a căzut într-o baltă. Părinții acestuia au trăit șocul vieții, crezând că băiețelul s-a înecat

Momente de panică pentru un cuplu din Iași. Un copil în vârstă de trei ani din localitatea Gârbești din comuna Țibana a căzut într-o baltă. Părinții acestuia au trăit un șoc imens atunci când au crezut că băiețelul s-a înecat. Aceștia au apelat numărul unic de urgențe 112 pentru a sesiza faptul că fiul lor s-a înecat.

După ce situația s-a liniștit aceștia au răsuflat ușurați când au realizat că micuțul nu a pățit nimic.

Tragedie într-o familie extrem de bună din Iași. Fiul unuia dintre cei mai cunoscuți preoți a murit înecat ieri în Marea Neagră. Avea doar 20 de ani

Tragedie într-o familie extrem de bună din Iași. Fiul unuia dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți preoți din Iași a murit ieri înecat pe litoral. Ilie Gabriel Melniciuc-Puică avea doar 20 de ani și se afla pe litoral împreună cu câțiva prieteni. A intrat în apa mării și nu a mai ieșit. Când s-a dat alarma, în zonă a ajuns un echipaj SMURD. Tânărul a fost scos într-un final din apă, iar personalul medical a început de îndată manevrele de resuscitare. Din păcate, după câteva zeci de minute medicii au fost nevoiți să declare decesul. Ulterior, trupul neînsuflețit al tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Constanța pentru necropsie.

Colegiii de facultate a tânărului decedat au trasnmis un mesj de condoleanţe

” Societatea Studenților Teologi din Iași- SSTI își îndreaptă gândul în aceste clipe către familia Părintelui Ilie Melniciuc-Puică și a Doamnei Prezb. Nicoleta, ambii profesori în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, care este în aceste momente greu încercată.

În cursul zilei de astăzi, 09 august 2020, Ilie Gabriel Melniciuc, fiul lor, a trecut la cele veșnice în stațiunea Olimp din Constanța în urma unui stop cardio-respirator.

Ne exprimăm sentimentele de durere fața de familia îndoliată și adresăm îndemnul frățesc pe această cale către toți elevii, studenții și tinerii de a fi alături de aceasta prin rugăciune și prin pomenirea sufletului adormitului robului lui Dumnezeu Ilie Gabriel!

Sincere condoleanțe familiei îndurerate și nădejde neclintită în puterea lui Hristos!

Dumnezeu să-l odihnească!

Veșnică pomenire din neam în neam!” se arată în postare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 martie 2026
18 martie 2026
Articole similare
Nu s-a depus niciun proiect în măsura DR-19, deși AFIR a deschis de două săptămâni sesiunea de înscrieri. „Nu sunt interesați”
02:00
Nu s-a depus niciun proiect în măsura DR-19, deși AFIR a deschis de două săptămâni sesiunea de înscrieri. „Nu sunt interesați”
Un piroman din județul Neamț a distrus mai multe puncte gospodărești din Iași! Bărbatul a fost prins în fapt de către polițiști
02:00
FOTOVIDEO Un piroman din județul Neamț a distrus mai multe puncte gospodărești din Iași! Bărbatul a fost prins în fapt de către polițiști
Luigi Puiu, pictor din Iași, semnează o expoziție inspirată de întâlnirea cu un șaman în Africa: „Avea o detașare pe care nu o găsim nicăieri în societatea noastră”
02:00
FOTO Luigi Puiu, pictor din Iași, semnează o expoziție inspirată de întâlnirea cu un șaman în Africa: „Avea o detașare pe care nu o găsim nicăieri în societatea noastră”
Primăria Dagâța construiește un nou atelier în cadrul Școlii Profesionale din localitate! Proiectul depășește 2 milioane de lei
02:00
Primăria Dagâța construiește un nou atelier în cadrul Școlii Profesionale din localitate! Proiectul depășește 2 milioane de lei
Un șofer de 34 de ani a fost plasat sub control judiciar după ce a fost prins beat la volan
02:00
Un șofer de 34 de ani a fost plasat sub control judiciar după ce a fost prins beat la volan
Fost director în MIPE, găsit de ANI în incompatibilitate, după ce și-a umplut conturile cu bani publici, inclusiv de la Iași! Bogdan Dragoș Marinescu a primit contracte fără licitație din partea primăriilor
02:00
FOTO Fost director în MIPE, găsit de ANI în incompatibilitate, după ce și-a umplut conturile cu bani publici, inclusiv de la Iași! Bogdan Dragoș Marinescu a primit contracte fără licitație din partea primăriilor
Directorul e în plop, plopul e în aer
02:00
Directorul e în plop, plopul e în aer
CTP Iași pregătește o nouă scumpire a biletelor de călătorie! Majorarea este influențată de prețul carburanților
02:00
CTP Iași pregătește o nouă scumpire a biletelor de călătorie! Majorarea este influențată de prețul carburanților
Braconierii provoacă intenționat incendii ca să poată fura peștele din fermele piscicole? Ultimul incendiu din Delta Moldovei a distrus 20 de hectare de vegetație. „Sunt riscuri pentru noi”
02:00
FOTO Braconierii provoacă intenționat incendii ca să poată fura peștele din fermele piscicole? Ultimul incendiu din Delta Moldovei a distrus 20 de hectare de vegetație. „Sunt riscuri pentru noi”
Femeia terorizată de romi a fost bătută și amenințată cu moartea! Primarul a refuzat să intervină. Fiica: „Oriunde o prinde, îi dă în cap!”
02:00
FOTOVIDEO Femeia terorizată de romi a fost bătută și amenințată cu moartea! Primarul a refuzat să intervină. Fiica: „Oriunde o prinde, îi dă în cap!”