Un individ acuzat că și-a decapitat mama cu toporul și a înjunghiat-o de 20 de ori trebuie să dea socoteală în instanță. Individul a declarat cu nonșalanță că și-a ucis mama pe motiv că ”era plină de șerpi”. Acum, Constantin Anastasiei a fost trimis în judecată de procurori pentru omor asupra unui membru de familie. În cadrul dosarului, rudele agresorului și ale victimei s-au constituit părți civile
Un individ acuzat că și-a decapitat mama cu toporul și a înjunghiat-o de 20 de ori trebuie să dea socoteală în fața magistraților. Astfel, ieri, Constantin Anastasiei a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Acesta este acuzat de omor asupra unui membru de familie. Urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen al cauzei penale. Mai apoi, judecătorii vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz. În cadrul dosarului, rudele agresorului și ale victimei s-au constituit părți civile.
Și-a decapitat mama cu toporul: ”Era plină de șerpi!”
Anchetatorii ieșeni au afirmat că individul a intrat în vizorul lor în urmă cu câteva săptămâni. Atunci, Constantin Anastasiei a fost arestat preventiv. Oamenii legii au menționat că ieșeanul Constantin Anastasiei (42 de ani) și-ar fi ucis mama în localitatea Ruginoasa, din județul Iași. În noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2022, o femeie în vârstă de 75 de ani şi-a găsit sfârşitul în mâinile propriului copil. Ieșeanul Constantin Anastasiei ar fi luat un topor şi i-a retezat capul celei care i-a dat viaţă, potrivit anchetatorilor ieșeni.
După crimă, Constantin Anastasiei ar fi lăsat cadavrul mamei sale în grădina locuinţei. Oamenii legii au mai afirmat că bărbatul este cunoscut cu afecţiuni psihice.
”În timp ce se afla la locuința din comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi, suspectul, folosind un topor, i-a retezat capul mamei sale. Cadavrul victimei a fost identificat în grădina locuinței comune”, a spus Mihaela Apostol, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Constantin Anastasiei trebuie să dea socoteală în instanță
Ieșeanul Constantin Anastasiei le-a oferit procurorilor o explicație halucinantă pentru fapta lui. Surse apropiate anchetei au precizat că bărbatul ar fi spus că nu a vrut să-și omoare mama. El a subliniat că, de fapt, femeia ar fi fost ”plină de șerpi” și că tot ce a vrut să facă a fost să ucidă acele animale!
Spusele individului i-au făcut pe specialiști să creadă că, în momentul producerii crimei, el ar fi avut un episod de delir, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool.
Totuși, specialiștii au concluzionat că ieșeanul Constantin Anastasiei a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Acum, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu ieșeanul acuzat că și-a decapitat mama cu toporul și că ar fi înjunghiat-o, de nici mai mult, nici mai puțin, de 20 de ori.