Prima pagină » Local » Un martor a fost amenințat cu moartea! Avocatul Gheorghe Căcescu: „O procuroare este rudă cu adevăratul agresor!”

Un martor a fost amenințat cu moartea! Avocatul Gheorghe Căcescu: „O procuroare este rudă cu adevăratul agresor!”

10 mart. 2026, 02:00,
Alina LUPU în Local

După ce a vorbit despre situația lui Aurel Manole, condamnat pentru ultraj, un martor a fost amenințat cu moartea de mai mulți indivizi, care au intrat peste el în casă. Avocatul inculpatului, Gheorghe Gabriel Căcescu, a înaintat motivele de apel, la termenul din 9 martie 2026, în fața magistraților de la Curtea de Apel Iași.

Un martor a fost amenințat cu moartea!

Pe 14 ianuarie 2026, magistrații de la Tribunalul Iași au analizat cererea de revizuire formulată de condamnatul Aurel Manole din comuna Țibana, prin care acesta încerca redeschiderea dosarului penal și reanalizarea probelor care au stat la baza condamnării sale.

Instanța a decis însă respingerea cererii ca inadmisibilă, apreciind că motivele invocate nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru această cale extraordinară de atac.

Totodată, judecătorii au dispus respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de suspendare a executării sentinței penale, formulată în paralel cu cererea de revizuire.

Cazul a căpătat o dimensiune și mai tensionată după ce unul dintre martorii care a vorbit cu presa despre evenimentele din ziua în care inculpatul ar fi atentat la viața pădurarului susține că a fost amenințat.

Bărbatul a declarat reporterilor BZI că, la câteva zile după publicarea informațiilor în presă, mai mulți indivizi ar fi intrat peste el în locuință.

„După ce a apărut textul public, mai mulți bărbați au intrat peste mine în casă și m-au amenințat cu moartea. M-au întrebat ce mi-a trebuit mie să vorbesc despre situația asta și mi-au spus că, dacă nu îmi văd de treabă, o să mă rezolve și n-o să afle nimeni de mine”, a declarat martorul.

Bărbatul se teme pentru viața lui cu atât mai mult cu cât locuiește singur și se simte fără apărare.

„Îmi este frică pentru viața mea, având în vedere că locuiesc singur și pot intra peste mine oricând. Dacă se va întâmpla ceva cu mine, măcar să se știe cine este vinovat”, a mai spus bărbatul.

Instanța nu dorește strămutarea dosarului

Nemulțumit de soluție, avocatul lui Manole a declarat apel împotriva deciziei Tribunalului Iași, solicitând instanței superioare să reanalizeze situația. Primul termen de judecată în apel a avut loc pe 9 martie 2026, când instanța a luat act de pozițiile părților și de cererile depuse la dosar.

În același timp, avocatul condamnatului a depus o cerere de strămutare a cauzei, solicitând ca dosarul să fie transferat de la instanțele din Iași către o altă instanță din țară.

Potrivit argumentelor prezentate în cerere, strămutarea reprezintă o măsură excepțională, menită să garanteze desfășurarea unui proces în condiții de imparțialitate deplină.

„În activitatea de înfăptuire a justiției, strămutarea pricinii apare ca o abatere de la cursul firesc al judecății, tocmai pentru a se asigura respectarea tuturor prevederilor legale și a garanțiilor procesuale. Astfel, cauza poate fi transmisă de la o instanță competentă la o altă instanță la care există certitudinea că judecata se va desfășura în bune condiții”, se arată în documentul depus de avocat.

Apărarea susține că, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil trebuie să reprezinte una dintre principalele preocupări ale statului.

Totodată, avocatul citează principiile de bază ale independenței sistemului judiciar, adoptate de Națiunile Unite în 1985, care stabilesc că sistemul juridic trebuie să decidă în mod imparțial, fără presiuni sau influențe externe.

În același sens, sunt menționate și principiile de la Bangalore, privind conduita judiciară, potrivit cărora imparțialitatea este esențială pentru îndeplinirea adecvată a funcției judiciare și trebuie să fie vizibilă atât în hotărârea pronunțată, cât și în întregul proces de judecată.

Soția inculpatului se teme că bărbatul nu mai rezistă mult în pușcărie

Situația îl afectează și pe plan familial. Soția bărbatului, Zamfira Donea, spune că presiunile sunt tot mai mari, iar familia trăiește cu teamă.

„Dacă nu se aprobă cererea de strămutare, nu avem nicio șansă să primim o soluție favorabilă la instanțele din Iași. Adrian Măgdăliniș are multe relații, de aceea este pădurar și face meseria asta de peste 20 de ani”, a spus femeia.

Aceasta a mai precizat că starea de sănătate a soțului său este una fragilă, iar stresul provocat de amenințări îi agravează problemele.

Procesul urmează să continue în perioada următoare, instanța urmând să se pronunțe atât asupra apelului, cât și asupra cererii de strămutare a dosarului. Deciziile care vor fi luate ar putea influența semnificativ evoluția cazului și eventualele șanse ale condamnatului de a obține rejudecarea cauzei.

După ce a vorbit despre situația inculpatului, un martor a fost amenințat cu moartea, chiar în propria casă, de mai mulți indivizi. Bărbatul se teme pentru viața sa, pentru că locuiește singur. Avocatul inculpatului a solicitat strămutarea dosarului la o altă instanță egală în grad.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026
Articole similare
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
02:00
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
02:00
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
I-a trebuit să se posteze pe rețele
02:00
I-a trebuit să se posteze pe rețele
„Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
02:00
FOTO „Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
02:00
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
02:00
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
02:00
FOTO Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
02:00
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
02:00
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”
02:00
FOTO Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”