Titlurile zilei

Un medic a fost prins băut la volan de polițiștii din Iași după ce a ieșit dintr-un club de fițe! A recunoscut că a băut vin și whisky! Ce alcoolemie avea! (Exclusiv)

Publicat: 08 sept. 2020
Un medic din Franța, anchetat pentru că le cerea pacienților să își dea masca jos. Cum prezice acesta că va dispărea epidemia
Un medic din Franța, anchetat pentru că le cerea pacienților să își dea masca jos. Cum prezice acesta că va dispărea epidemia

Un medic a fost prins băut la volan pe străzile din Iași! Anchetatorii au specificat ce alcoolemie avea bărbatul. La audieri, acesta a recunoscut că a băut cu un prieten de-al său, precum și într-un club din municipiul Iași

Medic stomatolog, prins băut la volan pe străzile din Iași! Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat recent pe un medic acuzat că a consumat băuturi alcoolice, apoi a urcat băut la volan.

„Instanța stabilește pentru inculpatul Amine Benammar pedeapsa de 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

O alcoolemie de peste 1 gram la mie alcool pur în sânge

Procesul medicului stomatolog tunisian Amine Benammar (30 de ani) a început pe 24 aprilie 2019. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis în judecată pe acesta, sub acuzația de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„Pe 21 februarie 2016, în jurul orei 4:35, inculpatul a condus autovehiculul marca Volkswagen pe bulevardul Dimitrie Mangeron, din municipiul Iași, având o îmbibație alcoolică peste limita legală. Conform buletinului de analiză toxicologică din 22 februarie 2016, la prima probă, acesta avea o îmbibație alcoolică de 1,05 grame la mie alcool pur în sânge”, au declarat procurorii.

Medicul stomatolog a recunoscut totul la audieri: „Am băut într-un club!”

Medicul stomatolog, care actualmente lucrează în Franța, a recunoscut totul la audieri. Amine Benammar a relatat că, în noaptea de 20 spre 21 februarie 2016, a consumat băuturi alcoolice la locuința prietenului său, Mohamed A., dar și într-un club situat în zona Complexului Studențesc „Tudor Vladimirescu”, împreună cu amicul său.

„În apartamentul prietenului meu, aflat în zona Hala Centrală, am consumat 300 – 400 ml de vin roșu. În Clubul Skin am băut 100 ml de whisky, după care am plecat, fiind oprit de Poliție”, a declarat medicul stomatolog care activează în Franța.

El a mai spus că, în jurul orei 4:30, a plecat din club, conducând autovehiculul marca Volkswagen. La ora 4:33, agenți din cadrul Biroului Rutier au oprit autoturismul condus de medic pe bulevardul Dimitrie Mangeron. Având în vedere că șoferul mirosea a alcool, el a fost testat alcoolscopic cu aparatul Drager, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, medicul stomatolog a fost dus la Spitalul de Neurochirurgie „Prof.dr. Nicolae Oblu”, din Iași, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Când a fost întrebat de polițiști dacă a consumat băuturi alcoolice, medicul a negat acest lucru. În cursul judecății, Amine Benammar și-a schimbat declarația, recunoscând totul.

Ce au spus judecătorii ieșeni despre medicul prins băut la volan

Judecătorii au constatat că medicul a avut o alcoolemie scăzută și a condus autoturismul la o oră la care drumurile sunt mai puțin circulate.

„Instanța reține, astfel, că atingerea de inculpat valorii sociale ocrotite, siguranța circulației publice, a fost una redusă. De asemenea, instanța reține că circumstanțele personale ale inculpatului îi sunt favorabile și demonstrează posibilități ridicate de conștientizare a gravității faptei și de gestionare corespunzătoare a comportamentului pe viitor, în sensul conformării la rigorile legii penale. Astfel, inculpatul a absolvit studii superioare, lucrează ca medic stomatolog și este căsătorit. Inculpatul nu are antecedente penale și a avut o atitudine sinceră, facilitând astfel soluționarea cauzei penale în care a fost implicat.

Toate circumstanțele personale favorabile inculpatului îndreptățesc instanța să considere că săvârșirea infracțiunii a reprezentat un episod singular și că procedura judiciară în care a fost implicat este suficientă ca inculpatul să conștientizeze consecințele unei conduite contrare normelor dreptului penal, astfel încât stabilirea pedepsei cu închisoarea, fără aplicarea acesteia, este suficientă pentru realizarea scopurilor pedepsei”, au concluzionat judecătorii ieșeni cu privire la medicul prins băut la volan.





Comentarii
Adauga un comentariu