Prima pagină » International » Un membru al Congresului SUA de origine ucraineană spune că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei, iar poporul să ceară plecarea lui Zelenski
Un membru al Congresului SUA de origine ucraineană spune că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei, iar poporul să ceară plecarea lui Zelenski

Un membru al Congresului SUA de origine ucraineană spune că Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei, iar poporul să ceară plecarea lui Zelenski

07 apr. 2025, 22:34,
Redacția BZI în International

Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei, iar poporul său ar trebui să-i ceară președintelui Volodimir Zelenski să se retragă din funcție, a declarat Victoria Spartz, membră republicană a Congresului SUA născută în Ucraina, scrie The Kyiv Independent.

Într-un interviu publicat luni de publicația britanică The Telegraph, Victoria Spartz a spus că Ucraina nu este în poziția de a cere returnarea tuturor teritoriilor ocupate la ora actuală de Rusia – peninsula Crimeea integral (din 2014), regiunile Donețk și Luhansk (est), Herson și Zaporojie, controlate de Moscova parțial. „Dacă (Ucraina) ar câștiga războiul, situația ar fi foarte diferită”, a susținut aleasa republicană din Camera Reprezentanților din SUA, potrivit Agerpres.

Victoria Spartz s-a născut în regiunea Cernihiv și s-a mutat în SUA în 2000. Aleasă în Congres în 2021 și 2024, ea a susținut inițial ajutorul SUA pentru Ucraina și a vorbit adeseori despre războiul declanșat de Rusia în termeni personali.

Cu toate acestea, ea a criticat în mai multe rânduri guvernul ucrainean, în special pe președintele Volodimir Zelenski și pe șeful administrației sale, Andrii Iermak.

Zelenski l-a „insultat” pe Trump, susține Spartz

Spartz, care a fost un critic atât al administrației Biden, cât și al guvernului ucrainean, a susținut apelul președintelui american Donald Trump de a negocia cu președintele rus Vladimir Putin.

„Nu există soluții ușoare”, a spus ea, dând vina pe fostul președinte Joe Biden pentru ceea ce ea consideră a fi drept un sprijin eșuat.

„Președintele Trump a moștenit (problema), așa că acum trebuie să o descurce”, afirmă aleasa republicană.

Referindu-se la disputa verbală dintre Trump și Zelenski din Biroul Oval, ea l-a acuzat pe președintele ucrainean că l-a „insultat pe președintele american” și că ar fi făcut un „deserviciu poporului ucrainean”.

Spartz a mers mai departe, sugerând că ucrainenii nu ar trebui să-l mai voteze pe Zelenski la alegerile viitoare.

„Vor avea alegeri, iar dacă îl aleg pe el, vor pierde restul țării”, a mai susținut ea, în interviu.

The Wall Street Journal scria acum un an că Spartz nu va sprijini noua lege de ajutor pentru Ucraina în valoare de 60 de miliarde de dolari, criticând „o lipsă de strategie clară”. Ea a spus atunci că este necesară o mai bună monitorizare a ajutorului american acordat Ucrainei.

Cu ceva timp în urmă, Spartz afirmase că „a renunțat în mare măsură să se mai concentreze pe Ucraina”.

În octombrie 2023, Spartz aderase la apelurile colegului său republican Jim Jordan cu privire la o mai mare responsabilitate în finanțarea Ucrainei și a susținut ideea ca ajutorul pentru Ucraina să fie acordat sub forma unui împrumut, așa cum au propus republicanii din Camera Reprezentanților.

În iunie 2024, Politico a relatat că republicana Spartz a făcut obiectul unei investigații preliminare din partea Comisiei de Etică a Camerei Reprezentanților, în urma acuzațiilor de violență față de personalul din subordine și de creare a unui mediu de lucru ostil.

Laude la adresa lui Trump

Într-un interviu acordat Newsmax la 24 martie, Spartz l-a descris pe Trump drept „un bun negociator”, în comparație cu Zelenski.

„Pentru a câștiga războaie, trebuie să ai lideri care să știe cum să câștige, nu să încerce să nu piardă și să devină ei înșiși oligarhi”, a spus ea.

Spartz a afirmat, de asemenea, că Zelenski „a preluat controlul asupra întregii mass-media ucrainene, a persecutat biserici, oameni de afaceri și voluntari”, notează The Kyiv Independent.

Conform agenției americane de presă The Associated Press, Victoria Spartz este primul și singurul membru de origine ucraineană, de până acum, al Congresului SUA.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”
Incendiile de vegetație din Spania au determinat evacuarea a peste 100.000 de persoane din apropierea Madridului, inclusiv români. Flăcările au distrus suprafețe întinse, iar autoritățile avertizează că temperaturile de peste 40 de grade vor îngreuna intervențiile. Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din apropierea Madridului din cauza incendiilor de vegetație care afectează Spania, iar […]
Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026
Articole similare