Prima pagină » International » Un nou model de paşaport în Republica Moldova. Schimbări majore față de actuala formă
Un nou model de paşaport în Republica Moldova. Schimbări majore față de actuala formă

Un nou model de paşaport în Republica Moldova. Schimbări majore față de actuala formă

15 mart. 2023, 19:00,
în International

Din luna aprilie a acestui an, în Republica Moldova va fi pus în circulaţie un nou model de paşaport. În acest sens, a fost aprobat de guvernul moldovean un proiect de lege la propunerea Agenţiei Servicii Publice, conform unui comunicat al executivului de la Chişinău.

Cu privire la noul model de pașaport, se pare că acesta va fi pus în circulație în conformitate cu alinierea Republicii Moldova la recomandările instituţiilor internaţionale în domeniu, care impun revizuirea periodică a formei şi conţinutului actului de identitate, a tehnologiilor de citire optică şi electronică pentru asigurarea interoperabilităţii globale.

Noul pașaport din Republica Moldova vine cu o serie de noutăţi

Astfel, noul pașaport din Republica Moldova va conţine 34 de pagini, se va distinge prin 45 de elemente performante de securitate şi vine cu o serie de noutăţi ce ţin, în speţă, de materialele de confecţionare, tehnologia de personalizare şi tipologia elementelor de securitate.

Schimbările majore ale pașaportului au fost operate la pagina cu datele de identificare a titularului, aceasta fiind partea din paşaport cea mai importantă şi sensibilă la fraudare.

Această pagină, care acum este din hârtie, va fi înlocuită cu una din policarbonat, personalizată prin gravare laser.

Utilizarea unui spectru mai larg de elemente de securitate

Această tehnologie permite utilizarea unui spectru mai larg de elemente de securitate pe nivele verificate prin simpla atingere, privire şi înclinare a documentului, alături de alte elemente de securitate ascunse, verificate cu echipamente simple şi de laborator, conform comunicatului citat.

De asemenea, paşaportul se eliberează persoanelor cu vârsta sub 7 ani pe termen de 4 ani; cu vârsta de la 7 până la 16 ani – pe termen de 7 ani, cu vârsta peste 16 ani – pe termen de 10 ani.

Modelul nou de paşaport (seria AP) urmează să fie pus în circulaţie pe măsura epuizării stocului de blanchete de paşapoarte (seria AB), dar nu mai târziu de 30 aprilie 2023, potrivit aceluiaşi comunicat al guvernului moldovean.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 august 2026
25 august 2026