Prima pagină » Razboi în Ucraina » Un nou val de mobilizare în Rusia. Asociaţia „Văduvelor soldaţilor” îi cere lui Vladimir Putin să închidă graniţele
Un nou val de mobilizare în Rusia. Asociaţia „Văduvelor soldaţilor” îi cere lui Vladimir Putin să închidă graniţele

Un nou val de mobilizare în Rusia. Asociaţia „Văduvelor soldaţilor” îi cere lui Vladimir Putin să închidă graniţele

03 ian. 2023, 22:00, 1 ,
în Razboi în Ucraina

În Rusia a început se pare „campania” de pregătire a societăţii pentru un nou val de mobilizare, după ce o aşa-numită asociaţie a „Văduvelor soldaţilor” i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să ordone mobilizarea generală în ţară şi să instituie interdicţia ca bărbaţii de vârstă militară să părăsească Rusia, relatează marţi The Moscow Times și Agerpres.

„Îi solicităm preşedintelui nostru Vladimir Vladimirovici Putin să permită armatei să efectueze o mobilizare pe scară largă, care să corespundă situaţiei ce s-a creat la frontierele noastre”, se afirmă în apelul aşa-numitelor „văduve”, postată pe canalul de Telegram al organizaţiei.

Autorii (autoarele) textului cer de asemenea „să li se interzică bărbaţilor cu vârsta de încorporare să poată pleca în afara ţării”.

„Avem tot dreptul moral pentru aceasta: bărbaţii noştri au murit, apărându-i pe aceştia, dar cine ne va apăra pe noi dacă ei vor fugi”, explică asociaţia „văduvelor”.

„Putin să se ghideze după Stalin”

În privinţa mobilizării, acestea îi cer lui Putin să se ghideze după Stalin, care „nu se gândea la niciun fel de cotă de popularitate în sondaje sau la nemulţumirea disidenţilor”, urmărind doar victoria.

În finalul apelului lor, autorii (autoarele) subliniază că aceasta este „rugămintea noastră, decizia noastră şi cererea noastră!”.

„Şi noi credem că autorităţile ne vor auzi!”, afirmă în încheiere „văduvele”.

Nu există informaţii publice despre fondatorii (fondatoarele) acestei organizaţii şi nici despre reprezentantele sale, notează The Moscow Times. Primul mesaj postat pe canalul de Telegram al organizaţiei respective datează din 5 decembrie. În total, „Văduvele soldaţilor” au 1.800 de abonaţi.

În postări ulterioare, autorii proiectului îşi recunosc apropierea de administraţia prezidenţială rusă, care oferă „asistenţă intensă” în pregătirea răspunsurilor juridice la solicitările văduvelor militarilor.

Autorităţile ruse ar putea declanşa un nou val de mobilizare imediat după Anul Nou

Şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, declarase anterior că autorităţile ruse ar putea declanşa un nou val de mobilizare imediat după Anul Nou: la 5 sau 9 ianuarie, estimase el, conform publicaţiei citate.

Armata rusă, afirmase Budanov, „nu are suficiente efective” de luptă pentru a compensa „pierderile importante” suferite în Ucraina şi a forma noi unităţi militare.

În acest sens, cunoscutul publicist independent rus Stanislav Belkovski, autoexilat în Israel după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, a declarat marţi că tot mai multe informaţii menite să justifice şi să fundamenteze nevoia de a întări potenţialul militar al Federaţiei Ruse apar în ultimele zile în spaţiul media.

Cel mai probabil, Kremlinul se pregăteşte să folosească o mişcare deja uzitată, „un apel direct al populaţiei” către Putin, spune el. Belkovski consideră că tocmai pentru punerea în practică a acestei idei a fost creată aşa-numita asociaţie „Văduvele soldaţilor” de către Kremlin, conform publicaţiei ucrainene Dialog.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Comentarii
  • Ca in filmele cu Mr Been cand isi facea sigur felicitarile si cadourile de ziua lui Suka rutzia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026