Prima pagină » International » Un profesor, arestat de polițiștii din Madrid, după ce a abuzat sexual 36 de copii, cu vârste între 4 și 8 ani
Un profesor, arestat de polițiștii din Madrid, după ce a abuzat sexual 36 de copii, cu vârste între 4 și 8 ani

Un profesor, arestat de polițiștii din Madrid, după ce a abuzat sexual 36 de copii, cu vârste între 4 și 8 ani

25 apr. 2021, 16:09,
în International

Poliţia spaniolă a anunţat că a arestat un profesor britanic, prezentat ca un ”prădător sexual periculos”, care a abuzat 36 de copii la Madrid şi este deja condamnat în Regatul Unit, relatează AFP.

Victimele aveau între 4 şi 8 ani. Suspectul avea ”o cantitate imensă de fotografii şi videoclipuri” pe care apoi le-a postat pe forumuri pedofile prin intermediul reţelei de internet criptate Tor, a declarat poliţia într-un comunicat.

Suspectul, care oferea ocazional servicii de babysitter, şi-a ascuns cazierul judiciar din Regatul Unit folosind o identitate falsă şi documente falsificate, scrie agerpres.ro.

”A profitat de statutul său de profesor pentru a avea acces la victime şi pentru a câştiga încrederea părinţilor şi, în acest fel, a putut deţine o cantitate uriaşă de material”, a indicat poliţia.

Ancheta a început la începutul anului 2020, când poliţia spaniolă a fost contactată de cea australiană care a detectat imagini pe reţeaua Tor care păreau să fi fost difuzate de cineva din Spania.

Poliţia spaniolă a descoperit atunci că o mare parte din imagini au fost realizate într-o şcoală primară bilingvă din Madrid.

Anchetatorii l-au demascat în cele din urmă pe profesorul care îşi schimbase identitatea pentru a ascunde faptul că fusese deja condamnat la doi ani de închisoare în Regatul Unit pentru că deţinea imagini cu copii victime ale abuzurilor sexuale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
01 octombrie 2026
01 octombrie 2026