Prima pagină » Actualitate » Un român se bucură de pensie în medie 8 ani! Pensionarii au venituri mizere și pentru puțin timp

Un român se bucură de pensie în medie 8 ani! Pensionarii au venituri mizere și pentru puțin timp

30 iul. 2025, 12:30, 2 ,
Redacția BZI în Actualitate

Un studiu recent arată că pensionarii români se bucură de pensie în medie doar 8 ani. Asta după ce a muncit peste 30 de ani, românii, pe lângă faptul că au pensii mizere, nu apucă să se bucure pentru mult timp de ele.

Asta în timp ce pensiile românilor nu au fost indexate de la 1 ianuarie 2025, așa cum prevede legea. În timp ce legea austerității vine cu majorare de TVA, scumpirea benzinei sau motorinei, pensiile rămân la un nivel sfidător de mic.

Un român se bucură de pensie în medie 8 ani! Românii au pensii mizere și pentru puțin timp

România se află printre ultimele locuri din Uniunea Europeană atunci când vine vorba de perioada de viață rămasă după pensionare, mai ales în cazul bărbaților. Potrivit unei analize realizate de Profit.ro, raportul dintre vârsta de pensionare și speranța medie de viață arată că un român apucă să se bucure de pensie doar opt ani, în timp ce un italian are, în medie, 15 ani la dispoziție după retragerea din activitate.

Mai exact, un bărbat din România se pensionează la 65 de ani, iar speranța lui de viață este de aproximativ 72,9 ani, ceea ce înseamnă o perioadă post-pensionare de doar 7,9 ani. Această durată este semnificativ mai scurtă decât în statele din Europa de Vest, unde diferența dintre speranța de viață și vârsta de pensionare depășește frecvent 14 ani.

În Italia, de pildă, vârsta de pensionare este de 67 de ani, însă bărbații trăiesc în medie până la 81,7 ani, beneficiind astfel de aproape 15 ani de pensie. Situații similare se regăsesc în Spania (14,2 ani), Suedia (15,7 ani), iar în Franța, unde pensionarea este permisă și la 62 de ani, perioada de viață rămasă după retragere poate ajunge la peste 18 ani, conform profit.ro.

În ceea ce le privește pe femeile din România, lucrurile par ceva mai favorabile la prima vedere. Cu o speranță de viață estimată la 80,5 ani și o vârstă de pensionare de 61 de ani, ele trăiesc, în medie, aproximativ 19,5 ani după ieșirea din câmpul muncii. Totuși, chiar și această cifră este sub media țărilor vest-europene. De exemplu, în Franța, diferența este de aproape 24 de ani, în Spania de circa 20 de ani, iar în Suedia de aproximativ 19 ani.

Concluzia este clară: în cazul bărbaților, România se numără printre cele mai dezavantajate țări din UE în privința speranței de viață după pensionare, iar în cazul femeilor, deși cifrele sunt ceva mai bune, decalajul față de standardele vestice rămâne evident.

Pensii mizere pentru milioane de români! Printre cele mai mici din Europa

România rămâne printre țările din Europa cu cele mai mici pensii, în ciuda creșterilor treptate înregistrate în ultimii ani. Deși s-au făcut eforturi de aliniere, decalajele dintre sistemele de pensii din estul și vestul continentului sunt încă adânci și greu de ignorat.

Datele recente prezentate de Eurostat și OCDE arată că, în 2022, un pensionar român primea în medie aproximativ 424 de euro pe lună, adică puțin peste 5.100 de euro anual. La nivelul Uniunii Europene, însă, pensia medie lunară era de 1.344 de euro – de peste trei ori mai mare. Chiar dacă autoritățile din România au ajustat cuantumul pensiilor în anii recenți, ajungând în prezent la o medie de circa 545 de euro lunar (echivalentul a aproximativ 2.766 de lei), diferența față de veniturile pensionarilor din vestul Europei continuă să fie covârșitoare, potrivit unei analize realizate de stiridiaspora.ro.

În topul țărilor cu cele mai consistente pensii se regăsesc state precum Islanda, unde pensia medie se apropie de 3.000 de euro pe lună. Urmează Luxemburg, Norvegia, Danemarca și Elveția, țări în care pensionarii beneficiază de venituri lunare ce depășesc 2.200 de euro. Nici Austria, Belgia, Olanda și Suedia nu se lasă mai prejos, oferind pensii medii de peste 1.800 de euro. În Germania, pensia medie ajunge la aproape 1.500 de euro, în timp ce în Spania trece puțin peste acest prag, atingând 1.508 euro.

Prin comparație, pensionarii din România continuă să aibă un nivel de trai modest, în ciuda promisiunilor și a ajustărilor bugetare operate în ultimii ani. Diferențele rămân nu doar evidente, ci și dureroase pentru cei care au contribuit o viață întreagă la sistem, mai ales în contextul în care un român se bucură de pensie în medie 8 ani, mult mai puțin decât un italian sau spaniol.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Adică statul vo dă la mumu

  • Astia taie de la pensionari, taie de la elevi, taie de la mame cu copii mici, taie de oriunde numai de la ei nu. Macar daca ar face ceva util pentru tara cu banii rezultati din taieri. Nici gand! O sa-i dea pe toti la Ucraina, ca si pana acuma. Niste ticalosi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 decembrie 2025
12 decembrie 2025