Prima pagină » National » Un tramvai a luat foc în mers, în apropiere de centrul oraşului Timişoara
Un tramvai a luat foc în mers, în apropiere de centrul oraşului Timişoara

Un tramvai a luat foc în mers, în apropiere de centrul oraşului Timişoara

08 mart. 2023, 20:00,
în National

Un incident care ar fi putut avea urmări grave a avut loc la Timișoara. Din primele informații, se pare că motorul unui tramvai a luat foc în mers. Tramvaiul a fost realizat de compania din Turcia Bozankaya și a luat foc în timp ce garnitura se afla pe traseu.

Din fericire, în urma incidentului, nu a fost rănită nicio persoană. La fața locului s-au deplasat imediat pompierii pentru a stinge incendiul.

Tramvaiul Bozankaya se afla pe traseu în faţa Palatului Administrativ, în apropiere de centrul oraşului Timişoara, când motorul acestuia a luat foc, iar de sub tramvai a ieşit fum.

În tramvai se aflau călători

Reprezentanţii STPT au transmis că vatmanul a realizat că tramvaiul s-a blocat pe linii, moment în care și-a anunţat colegii din dispecerat că urma să se retragă în depou, dar pe drum, motorul acestuia a luat foc.

După ce a observat că iese fum, vatmanul a intervenit de urgenţă cu extinctorul, dar au fost chemaţi şi pompierii.

Specialiştii din cadrul fabricii Bozankaya urmează să facă cercetări pentru a stabili cauza producerii incendiului.

În momentul incidentului, în tramvai se aflau 20 de călători, însă nimeni nu a fost rănit.

Accident în municipiul Sibiu – O femeie şi doi copii, de 2 şi 4 ani, răniţi

Un accident rutier a avut loc în Sibiu, unde o femeie de 23 de ani şi doi copii, de 2 şi 4 ani, au fost răniţi. Evenimentul auto a avut loc pe strada Salzburg.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliţie, pompieri și cadre medicale.

„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Monaco, o femeie în vârstă de 23 de ani, din jud. Sibiu, a pătruns în intersecţia cu strada Salzburg fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre aeroport de către o femeie în vârstă de 40 de ani, din jud. Timiş”, a transmis IPJ Sibiu.

Sursa citată a precizat că doi copii, în vârstă de 2, respectiv 4 ani, pasageri în auto condus de către femeia din judeţul Timiş, precum şi o pasageră în vârstă de 23 de ani, din celălalt auto, au fost transportaţi la spital conştienţi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 septembrie 2026
09 septembrie 2026