Un vatman din Iași a reușit să evite un accident în ultima secundă, în care un pieton putea fi lovit serios de tramvai. Totul s-a întâmplat pe data de 1 iulie 2026, în jurul orei 18:50, înainte de stația din Piața Unirii. Un tramvai Pesa, care circula spre Copou, a fost la un pas să lovească un pieton care traversa neregulamentar strada, însă vatmanul a avut o reacție de ultim moment.
Vatmanii din Iași se plâng că astfel de situații sunt zilnice în două puncte din oraș, Târgu Cucu și Piața Unirii.
Vatmanul din Iași a evitat în ultimul moment accidentul cu pietonul
Pe imaginile surprinse de camera tramvaiului se vede cum vagonul se deplasa spre Piața Unirii, dinspre Filarmonică. Vatmanul circula cu viteza legală, sub 10 km pe oră, când, deodată, din spatele unui vagon de pe sens opus a venit un pieton. Acesta traversa neregulamentar, însă nu a observat tramvaiul de peste 30 de tone. Vatmanul a acționat, într-o fracțiune de secundă, frâna și a activat semnalele sonore, atunci bărbatul s-a speriat și a sărit spre trotuar. Distanța dintre pieton și mijlocul de transport în comun a fost de câțiva centimetri, însă, pe imagini, unghiul face să pară diferit.
Vatmanul a precizat că, dacă ar fi fost cu un tramvai model GT4 sau GT8 sau dacă ar fi avut viteză mai mare, nu ar fi putut evita impactul.
„Pe imagini se observă clar ce s-a întâmplat și că am acționat prudent și corect. În primul rând, pe strada Cuza Vodă noi avem restricție de 10 km pe oră, în al doilea rând mă apropiam de stație și venea tramvai de pe sens opus, astfel trebuia să circul cu prudență. Am văzut pietonul și, într-o fracțiune de secundă, am apăsat frâna și am acționat soneria, abia atunci el a realizat, altfel nici nu își dădea seama, era foarte relaxat. Unghiul de la cameră poate fi înșelător, pietonul era foarte aproape de tramvai, iar un vagon nu se poate opri la fel de ușor precum o mașină. Dacă aș fi fost cu un tramvai GT4 sau GT8, ar fi fost mult mai dificil, poate chiar ar fi fost accident, de asemenea, dacă eram într-o altă zonă, cu viteză mai mare, nu aș fi putut evita impactul”, a precizat vatmanul de pe tramvaiul Pesa.
Cele mai periculoase zone din oraș
Angajatul de la CTP Iași a ținut să menționeze faptul că la stațiile din Piața Unirii și Târgu Cucu, zeci de pietoni traversează neregulamentar. Aceștia profită că accesul mașinilor este interzis și au impresia că se pot strecura printre tramvaie.
„Cele mai periculoase zone din Iași sunt în stația din Piața Unirii și în cea din Târgu Cucu. Deși există trecere de pietoni la câțiva metri, oamenii traversează neregulamentar, de cele mai multe ori chiar prin fața tramvaiului. Noi știm ce se întâmplă, suntem extrem de atenți, însă pot fi tot felul de situații, efectiv nu ai cum să eviți impactul. Astfel, cerem pietonilor și călătorilor mai multă atenție în aceste puncte, nu trebuie să fim noi responsabili pentru lucruri care ar putea fi evitate foarte simplu”, a mai precizat vatmanul.
Pietonul a scăpat nevătămat datorită vatmanului de la CTP Iași, care a avut o reacție de apreciat.
Eu unul îl felicit direct: reacția lui a făcut diferența dintre o zi obișnuită și un dosar penal cu victime. Și mai mult decât atât a pus pe masă foarte clar problema reală: nu vatmanul este problema, ci cultura traversării cum ne vine și lipsa de măsuri ferme în zonele cunoscute ca periculoase
Ei numesc asta „democratie” 🙂
În urma incidentului din zona Piața Unirii, simt nevoia să transmit un mesaj public tuturor celor care circulă prin oraș. Am traversat neregulamentar și am fost la un pas de a provoca un accident grav. Am înțeles, în mod dureros, cât de vulnerabil este un pieton în fața unui tramvai și cât de puțin este nevoie pentru ca o clipă de neatenție să se transforme într-o tragedie.
Vatmanul a reacționat exemplar și mi-a salvat viața. Datorită atenției și profesionalismului său, am scăpat nevătămat. Îi mulțumesc public pentru modul în care a gestionat situația și pentru responsabilitatea pe care o arată zi de zi, într-un trafic în care imprudența pietonilor și a șoferilor este, din păcate, frecventă.
Transmit tuturor un apel sincer: respectați regulile de circulație, folosiți trecerile de pietoni și nu vă bazați niciodată pe ideea că nu vine nimic. Tramvaiul nu se oprește ca o mașină, nu poate evita obstacolele prin ocolire și nu are manevrabilitate. Siguranța noastră depinde de atenția noastră.
Eu am avut noroc. Alții poate nu vor avea. Haideți să fim responsabili, pentru noi și pentru cei care lucrează în transportul public și care nu ar trebui să poarte povara greșelilor noastre.
Un parapet despartitor ar rezolva problema in statiile Piata Unirii si Tg.Cucu .
da cum sa arate zona aia ca pe front, ca lumea e cascata nesimtita si inconstienta. crezi ca degeaba pe Cuza Voda e limita de 30 km/h unu in primulr and daorita starii precare a caldirilor din jur cat si a pietonilor ce traverseaza ca vitele cum le vine lor
Limita e de 10 km/h pe Cuza-Vodă nu de 30 de km/h
pentru tramvaie nu pentru masini maimuta paroasa ce esti!
Bine măi inteligentule, in articol e vb de mașini sau tramvaie?
Lecție pentru soferii vitezomani ,și sunt mulți , conduceți cu viteză legală și toată lumea ajunge acasă . Lăsați telefonul din mână și urmăriți stradă oricând poate cineva să îți apară pe carosabil ,poate fi și un animal .