O tânără studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a ajuns în arest după ce ar fi participat la o amplă schemă de furt de combustibil din autobuzele companiei de transport public.
Potrivit anchetatorilor, tânăra nu ar fi fost implicată direct în sustragerea motorinei din rezervoare, însă ar fi avut rolul de a-l ajuta pe tatăl său în timpul operațiunilor. Surse apropiate anchetei susțin că aceasta stătea „de șase”, supraveghind zona și avertizându-l pe bărbat în cazul apariției unor persoane care le-ar fi putut compromite planul.
După administrarea probelor, studenta a fost reținută pentru 24 de ore. A doua zi, pe 9 iunie, magistrații au dispus arestarea sa preventivă pentru complicitate la furt calificat. Ulterior, măsura arestului preventiv a fost înlocuită, iar tânăra a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/06/studenta-umf-arestata-furt-motorina-2.jpg)
O studentă la Medicină a ajuns după gratii după ce și-a ajutat tatăl să fure motorină
Dosarul face parte dintr-o anchetă amplă desfășurată de polițiștii ieșeni, care au descins la începutul lunii iunie la mai multe adrese din județ. Oamenii legii suspectează că, pe parcursul anilor 2025 și 2026, mai multe persoane au sustras în mod repetat combustibil din rezervoarele unor mijloace de transport în comun.
În urma celor 15 percheziții efectuate de polițiști, au fost descoperite și ridicate importante sume de bani, aproape 500 de litri de produs petrolier și alte probe considerate relevante pentru anchetă. De asemenea, 14 persoane au fost duse la audieri, iar ulterior au fost reținute pentru 24 de ore.
Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact modul în care funcționa rețeaua și care era rolul fiecărui participant. Potrivit informațiilor obținute pe parcursul cercetărilor, combustibilul era extras din rezervoarele autobuzelor și ulterior valorificat.
„La data de 8 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au pus în aplicare 15 mandate de percheziții domiciliare, în județul Iași, la imobilele unor persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani, bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2025 – 2026, acestea ar fi sustras cantități de combustibil, din rezervoarele unor mijloace de transport în comun.
În urma perchezițiilor efectuate la imobilele persoanelor cercetate, au fost descoperiți și ridicați 138.198 de lei, 495 de litri de produs petrolier, precum și alte mijloace de probă, în vederea completării materialului probator.
Totodată, în urma perchezițiilor efectuate, 14 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, iar, după administrarea materialului probator, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Astăzi, 9 iunie, persoanele cercetate urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Iași, Biroul de Investigații Criminale Iași, Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani, Poliției Orașului Podu Iloaiei, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.
Asta frecventează cluburile de noapte de la Pallas! În urma cu 2 săptămâni era moarta de beat!
Toate sunt o apă și un pământ
Și aleargă numai după 💵
Frumoasa, unde? Eu vad un goblin cu capul patrat.
va dati seama cat se fura la ctp, acum au fost prinsi soferii , sefii cand????
Intr-o firma cu salarii corecte, nimeni NU fura nimic.
La romani poti sa aiba ce salar vor ei daca pot sa fure ceva tot fura
Eu cred ca este o persoana destul de frumoasa si delicata,lovita de lipsurile materiale.Cand exista normalitate la salarii,pensii,cat si plata lor la timp,infractionalitatea scade. Nu as condamna-o,dar justitia cred ca va face dreptate in cazul ei.
Uai, oameni buni! Voi ati capiat cu totul?! Dati o stire, dati poze si nu dati numele personajului principal?! Cu cine ati facut voi jurnalismul?! Cu femeia de serviciu?!
Ce naște din pisică…
Va dati seama ce ar face asta in cabinet . O hotomaanca !
Nu ea este de acuzat sau tatăl ei care încearcă sa își completeze lipsurile pana la un trai decent. De acuzat sunt porcii de la UMF care iau de la bani pana la kwr si tipsii de argint șpagă… pocnirea-ar plăcile de aterom in ei de nesatui. Bai covrig, toată lumea știe cine esti, cum ai ajuns acolo si ce nota ai luat la examenul de rezidențiat. Nu iei nimic cu tine in groapa hulpavule
Tatal ei sa isi i-a alt serviciu daca nu ii ajung banii
La tv a zis că ea a tras din furtun….
Cunoaște cineva definiția „hoțului?!” Vafile
Daca in cazul ei , care a fost retinuta pentru ca tinea de 6 pentru 50- 10. 0 l motorina ,,, Cum se explica atunci ca in cazul devalizarilor , coruptiei la groso modo , cu cifre ametitoare ,,, Vedem cazurile din judet , si nu numai , unde a intervenit PRESCRIPTIA . . . . . Cine tinea de 6 , , , Justitia , Serviciile , mana in mana cu politicul , , , , , In mod normal Legea ar trebui sa fie aplicata tuturor , nu selectiv in functie de impartitul furaciunii ,,,Ase vedea Vanghelie , Banicioiu , Vosganian , etc , etc , etc ,,,
Ce vorbesti , Legile si JUSTITIA is pentru muritorii de rand , saracii si necajitii natarai care cad in pacat , adio mama . Ne uitam la viteza cu care JUSTITIA , judeca , cazurile ordinare . Dar de ce nu si la cazurile ,,speciale ” , , ,
Soluții eficiente ANTI FURT MOTORINÂ;
🐽punctul A) Parfumarea motorinei:
Amestecarea combustibilului cu esență de chișăt di vacâ sau rahat din canalizare. Dacă pui motorina furată în mașina personală, să miroși a fosă septică pe o rază de trei kilometri.
🐽punctul Bâ) Rezervorul la vedere:
Mutarea rezervorului direct pe acoperișul autobuzului sau în brațele călătorilor de pe scaunele din față, ca să vadă tăți ieșenii nivelul din motorinâ la fiecare stație.
🐽punctul Câ) Autobuze la pedale:
Înlocuirea completă a motoarelor „diezăl” cu sisteme de bicicletâ. Să vedem atunci cum mai trage fata șoferului cu furtunu’ trei litri de sudoare la pet, la sfârșitul programului.
🐽punctul Dâ) Plata în motorină:
Trecerea salariului direct în litri de combustibil. Primești două canistre pe lună; dacă le furi, te furi singur.
🐽punctul E) Bușon cu amprentâ și test poligraf:
Ca să deschizi rezervorul, trebuie să pui degetul, să scanezi retina și să juri pe Biblie, cu detectorul de minciuni cuplat, că o pui doar în centrala de la garaj.
🐽punctul Fâ) Angajarea exclusivă a posesorilor de mașini electrice:
Dacă șoferul conduce acasă o Tesla, n-are ce face cu motorina, decât dacă vrea să o bea sau să spele lanțul la bicicletă.
Sau metoda ( Gâ )…cea mai „CEA” metodâ ANTI-FURT DI MOTORINÂ ce poate sâ o ieie factorii decisivi sau incisivi din primăria Iași:
🐷Punctul Gâ sau (Geeeeee)🥰
TRECEREA LA AUTOBUZE ȘI MINI AUTOBUZE ELECTRICE 100 % !
ZERO furt din motorinâ!
Metoda ( gâ )sau ( ge ) egal …nada,nafing,nema …motorinâ furatâ !!! 🫨
Di undi bani? Cum di undi? Di la UE: PNRR,FONDURI UE PT MODERNIZAREA TRANSPORTULUI URBAN,ETC
SUCCESURI…🤤
Rusine procurilor, rusine politiei, rusine coruptiei de sus organizata si sustinuta, rusine ROMANIA!
Nu mai stati oameni buni in tara asta, mai ales tinerii cu potential. Tara asta, sistemul asta medical infect si patologic, coruptia care din varful piramidei e sustinuta la cel mai inalt nivel nu va merita. Plecati, fara regret, sa ramana generatiile noi care vin si care nu vor munci deloc, ca de, vor fi toti influenceri, animatori sau MODELE. Nu merita sistemul sa va umiliti asa, cand strainii ne apreciaza mai mult in unele situatii. Sper sa ramana doar mafiotii corupti, dinozaurii si generatia care ii vor impinge in prapastie. Romania, trezeste-te!!!