Prima pagină » Actualitate » Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport cu Republica Moldova
Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport cu Republica Moldova

Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport cu Republica Moldova

26 oct. 2023, 19:20,
în Actualitate

Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei – Transporturi, în valoare de aproape 45 de milioane euro, în vederea unei mai bune conectări a Republicii Moldova cu UE, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, conform Agerpres.

Scopul acestor acorduri este să îmbunătăţească legăturile de transport dintre Republica Moldova şi România de-a lungul reţelei transeuropene de transport (TEN-T). Proiectele vor moderniza infrastructura de transport la punctele rutiere de trecere a frontierei Ungheni, Albiţa-Leuşeni şi Reni-Giurgiuleşti-Galaţi.

Aceste investiţii vor consolida culoarele de solidaritate UE-Ucraina

Aceste investiţii vor consolida culoarele de solidaritate UE-Ucraina – rutele care sunt utilizate, de la blocada Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră, pentru a transporta mărfurile exportate şi importate de Ucraina şi de Republica Moldova.

„Mulţumită cooperării strânse dintre România şi Republica Moldova, putem demara astăzi faza de implementare a trei proiecte foarte importante care vor spori în mod semnificativ capacitatea şi vor facilita fluxurile de trafic de-a lungul frontierei dintre România şi Republica Moldova. Este important ca aceste proiecte să fie implementate rapid, deoarece ele vor apropia şi mai mult Republica Moldova, ţară candidată, de Uniunea Europeană, oferind cetăţenilor şi întreprinderilor sale un acces mai uşor şi mai rapid la piaţa noastră internă”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Pe partea română vor fi modernizaţi 18 km de drum, pentru a îmbunătăţi serviciile vamale

Pe partea română vor fi modernizaţi 18 km de drum, pentru a îmbunătăţi serviciile vamale la punctul de trecere a frontierei Ungheni. Republica Moldova va construi un nou drum de acces şi un nou punct de trecere a frontierei. Infrastructura existentă de ambele părţi ale punctului de trecere a frontierei Albiţa-Leuşeni va fi modernizată pentru a îmbunătăţi gestionarea fluxurilor de trafic. Proiectul final va extinde spaţiile de parcare din Giurgiuleşti şi va achiziţiona echipamente necesare controlului vamal.

Legăturile de transport dintre UE şi Republica Moldova au fost discutate în cursul reuniunii de miercuri dintre comisarul Vălean şi prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.

În plus, tocmai ce a fost lansată o nouă cerere de propuneri în cadrul MIE – Transporturi, care va pune la dispoziţie peste 7 miliarde euro pentru proiecte de infrastructură feroviară, rutieră, pe căi navigabile interioare şi în porturi maritime sau interioare. Pentru prima dată, entităţile din Republica Moldova se pot înscrie direct pentru a solicita finanţare din partea UE în cadrul acestei cereri de propuneri, în urma semnării Acordului de asociere MIE la începutul acestui an.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026