Prima pagină » Local » Unul dintre cei 17 indivizi condamnați pentru trafic de droguri cere revizuirea dosarului: „Nu mă consider vinovat”

Unul dintre cei 17 indivizi condamnați pentru trafic de droguri cere revizuirea dosarului: „Nu mă consider vinovat”

21 mart. 2025, 02:00, 1 ,
Marinela CHIHAI  în Local

Un bărbat care făcea parte dintr-un grup infracțional ce folosea vaginul femeilor pentru a transporta droguri cere revizuirea dosarului. Bărbatul condamnat la peste șase ani de închisoare susține că este nevinovat. Acesta afirmă că a fost manipulat să recunoască faptele.

Un condamnat pentru trafic de droguri cere revizuirea dosarului

La începutul anului 2022, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au condamnat 17 persoane la pușcărie, în special pentru trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat. Traficanții foloseau vaginul femeilor pentru a transporta drogurile. Constantin Adrian Barhan, unul dintre traficanții de droguri, a fost condamnat la 6 ani și o lună de închisoare, plus o amendă penală de 2.800 de lei. Acesta a depus o cerere de revizuire la Tribunalul Iași, afirmând faptul că a fost manipulat să recunoască faptele. Astfel, pe data de 20 martie 2025, a avut loc un nou termen de judecată, unde a fost prezent și inculpatul. El susține că a fost constrâns să recunoască fapte pe care nu le-a comis și că nu i s-au prezentat dovezi clare sau martori sub acoperire.

„Am depus cerere de revizuire pe motiv că nu mă consider vinovat. Eu nu îmi amintesc cu exactitate să fi avut acea substanță de droguri menționată în rechizitoriu. Mi s-a impus să recunosc ceva ce nu am săvârșit. Am fost manipulat să recunosc asta. Nu mi s-a prezentat nici martorul sub acoperire, nici nu mi s-a adus la cunoștință nimic, doar ceva foarte sec. Cu toate acestea, am fost condamnat pentru niște presupuneri, nu și pentru niște dovezi clare”, a declarat Constantin Adrian Barhan, inculpatul.

Indivizii acuzați foloseau vaginul femeilor pentru a transporta droguri

Pe 23 martie 2022, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au condamnat 17 persoane la închisoare pentru trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat. Cele 17 persoane au intrat în atenția anchetatorilor la finele lunii iunie 2020, când Ady Șerban, unul dintre inculpați, s-a predat poliției ieșene. El, împreună cu Gruia Todică, un alt traficant, ar fi cumpărat drogurile de la o rețea din cartierul bucureștean Ferentari. Modul în care aceștia aduceau drogurile în Iași i-a șocat pe anchetatori. Aceștia au spus că bărbații mergeau însoțiți de mai multe femei care transportau drogurile în vagin. Astfel, Mitică Marinescu a fost condamnat la 12 ani şi 8 luni de închisoare, Camelia Dinu – 9 ani închisoare și 1.025 de zile de temniță, Doinița Ioniță – 4 ani şi 2 luni de închisoare, Robert Marinescu – 9 ani, 4 luni și 583 de zile de detenție, Niculae Sticlan – 7 ani și 1 lună de pușcărie, Zamfira Florentina Sebastian – 4 ani şi 2 luni de închisoare, Oprea Pulbere – 7 ani de temniță, Mihai Bălteanu – 8 ani de detenție, Silviu Dumitru Gațu – 3 ani și 8 luni de închisoare, iar Florentin Costache – 4 ani şi 6 luni de închisoare.

În același dosar, Andrei Ştefan a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare, Constantin Adrian Barhan (fost Grădinaru) – 6 ani și 1 lună de pușcărie plus o amendă penală de 2.800 de lei, Dragoş Valentin Nichifor – 3 ani și 8 luni de închisoare, Vasile Paraschiv – 8 ani de temniță, Gigel Udilă-Schollaret – 6 ani, 1 lună și 592 de zile de pușcărie, Ady Şerban – 4 ani şi 2 luni de temniță, iar Răzvan Petrică Acsinte – 3 ani și 4 luni de închisoare.

Referitor la bărbatul care cere revizuirea dosarului traficanților de droguri, instanța a rămas în pronunțare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Horror! O mașină a sărit în gol 20 de metri de pe Pasarela Bucium, după ce s-a izbit de un TIR. Șoferița a murit: „I se vedeau creierii” – UPDATE
Un accident rutier grav a avut loc în municipiul Iași, unde un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium în urma impactului cu un TIR. Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului pentru salvarea victimelor și acordarea primului ajutor. UPDATE 2: Din nefericire, șoferița a murit. Trupul neînsuflețit a […]
Comentarii
  • Conteaza doar ce considera legea in vigoare si judecatorii dosarului, nu ce consideri tu sau altii.
    Ai fi fraier sa spui ca te consideri vinovat, normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 aprilie 2026
24 aprilie 2026