Prima pagină » Economic Local » Uși metalice umplute cu țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră – FOTO

Uși metalice umplute cu țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii de frontieră – FOTO

15 feb. 2020, 04:00,
Vlad Alexa în Economic Local

Echipa de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit, ascunse în uși metalice, 17.180 de țigarete de proveniență duty-free ce urmau să fie comercializate în Franța. Pe data de 13 februarie, în jurul orei 23:30, un cetățean român, în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat în vama Albița pentru a intra în țară. Acesta călătorea ca pasager într-un autocar cu destinația Franța.

Țigările urmau să ajungă în Franța

Oamenii legii au făcut o serie de verificări, iar în remorca autocarului erau două uși metalice în care erau ascunse aproape 900 pachete cu țigări de contrabandă.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, precum și în remorca atașată de acesta, în urma căruia echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în două uși metalice transportate, cantitatea totală de 17.180 de țigarete (859 de pachete), de diferite mărci, de proveniență duty-free”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Tânărul pasager a declarat că țigările îi aparțin și că urma să le comercializeze în Franța. Mărfurile au fost confiscate de către autoritatea vamală, iar tânărul a primit o amendă în valoare de 8.000 de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 iulie 2026
14 iulie 2026