Alina Belu, fostul manager al Spitalului de Copii Sf. Maria avea alte preocupări decât sănătatea copiiilor internați în unitatea medicală. În urmă cu 3 ani, fostul manager dorea să închirieze două telefoane Iphone, ultimele modele la acea vreme, pentru suma fabuloasă de 800 de euro pe lună. Ce făcea președintele CJ Iași, Costel Alexe, care era șeful său direct? Tăcea mâlc. Rezultatele proastei administrații se văd acum! Șapte copii au murit în spitalul care ar fi trebuit să le salveze viața!
Alina Belu dorea să închirieze două telefoane cu 800 de euro pe lună
La Iași, drama bebelușilor care și-au găsit sfârșitul într-un spital „al morții” nu e decât vârful unui munte de cinism și nepăsare. În noiembrie 2022, aceeași instituție – Spitalul de Copii „Sfânta Maria” – apărea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice cu o solicitare de necrezut: închirierea a două telefoane iPhone 14 Pro, cu un cost lunar de aproape 4.000 de lei.
Nu era vorba de dotarea medicilor care salvează vieți sau de un sistem digital pentru pacienți. Nu. Era vorba de un moft al managerului Alina Belu și al directoarei economice Natalia Dângeanu, care își rezervaseră pentru uz personal ultimele gadgeturi Apple, plătite din bani publici. Într-un spital unde lipsesc medicamente, materiale sanitare și unde astăzi vorbim despre copii care au murit, conducerea se gândea la telefoane de lux.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2025/09/inchiriere-iphone-sf-maria.jpg)
Licitația de pe SEAP în care se dorea închirierea a două telefoane Iphone
Sub presiunea scandalului, planul a fost retras. Oficial, s-a anunțat că procedura a fost anulată. Managerul și-a justificat inițiativa spunând că telefoanele erau „necesare pentru transferul de documente între medici”. O explicație absurdă, cât timp achiziția era făcută doar pentru două persoane din fruntea spitalului, nu pentru întreaga echipă medicală.
Aceeași conducere a mai avut un episod similar cu un an înainte, când și-a cumpărat iPhone 12 pe banii instituției. Când acestea s-au stricat, s-a trecut la următorul moft, dar mai scump. Logica a fost simplă: pentru lux și confort personal există mereu bani publici. Pentru medicamente, pentru îngrijirea copiilor și pentru dotarea reală a spitalului… nu.
Astăzi, șapte sicrie albe stau mărturie despre dezastrul din sistemul medical românesc. Șapte copii au murit la „Sfânta Maria”, iar familiile lor se întreabă de ce nu au găsit tratamentele și îngrijirea de care aveau nevoie. Răspunsul este simplu: pentru că prioritatea șefilor nu a fost viața micuților, ci confortul lor personal și jucăriile scumpe plătite din taxele oamenilor.
Imunoglobulină pentru copii? Nu, că e prea scumpă
Caz revoltător la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Un copil internat aici avea nevoie de tratament cu imunoglobulină, un medicament esențial și vital în multe situații critice. Răspunsul managerului a fost halucinant: să i se administreze doar o doză redusă, pe motiv că tratamentul este „prea scump”.
Medicii au refuzat să accepte o asemenea aberație și au trimis copilul către o altă unitate sanitară. Conducerea spitalului a aruncat apoi vina pe furnizori și pe creșterea prețului, pretinzând că imunoglobulina și-ar fi dublat costul. Managerul Alina Belu a afirmat chiar că instituția are bani pentru medicamente, dar în practică pacienții nu au beneficiat de ceea ce le era necesar.
Acest episod de cinism crunt se leagă direct de scandalul telefoanelor de lux. În noiembrie 2022, aceeași conducere aproba închirierea a două iPhone 14 Pro pentru aproape 4.000 de lei lunar. Nu pentru medici, nu pentru personalul care luptă cu viața și moartea, ci pentru uzul personal al managerului și al directoarei economice. Contractul, evaluat la circa 23.000 de lei pe șase luni, urma să fie plătit integral din banii spitalului. Iar la final, telefoanele rămâneau companiei furnizoare, care le putea dona inclusiv foștilor utilizatori.
Practic, pentru copii nu există bani de tratament vital, dar pentru gadgeturi de lux există mereu „soluții”. În timp ce părinți disperați cer ajutor pentru micuții lor, conducerea spitalului își rezolvă confortul personal.
Iar astăzi, când șapte sicrie albe au fost coborâte în pământ, e imposibil să nu vedem legătura directă între nepăsarea de ieri și tragedia de azi. Într-un sistem în care un copil e trimis în alt spital pentru că tratamentul e ”prea scump”, dar managerul își permite iPhone 14 Pro din bani publici, nu mai e loc de scuze. Este o crimă morală și administrativă.