Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat marți, despre faptul că la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, vaccinul anti-COVID a ajuns în cutii de pizza, că acest lucru nu are importanță și nu afectează siguranța vaccinului.
Initial, la auzul stirii, Valeriu Gheorghită s-a amuzat.
„Nu stiu de aceasta situatie. Cutiile care sunt livrate de producator sunt asemanatoare unei cutii de pizza, intr-adevar, dar contin cele 195 de flacoane. Este doar o intamplare sa semene foarte mult cu o cutie de pizza, asa sunt ele livrate. Un pachet contine 5 astfel de cutii, ceea ce inseamna aproximativ 5.000 de doze”.
După ce jurnaliștii i-au atras atenția că există poze de la fața locului și chiar sunt cutii de pizza, oficialul a spus ca nu are importanta si nu afecteaza calitatea vaccinului.
„Am inteles, va cred, nu stiam acest aspect, dar cred ca acest lucru nu are importanta, adica nu are legatura cu siguranta in care sunt transportate, este doar o modalitate in care sunt separate acele doze din pachetul initial, important este sa se respecte lantul de frig, ele nu sunt transportate efectiv in cutii de carton, ci in cutii frigorifice si acest lucru se poate proba in orice moment, este o datorie a noastra (…) Important este sa se respecte lantul de frig si e mai putin important ca acel ambalaj provine dintr-o alta sursa, cred ca asta este nerelevant din punctul meu de vedere”, a declarat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Vaccinul anti-COVID-19, ambalat în cutii de pizza
Pe lângă faptul că a venit târziu, vaccinul anti-COVID-19 distribuit la Slobozia a fost ambalat în cutii de pizza, așa cum se poate observa în imaginea alăturată acestui articol. Dincolo de acest aspect, medicii care s-au imunizat consideră că vaccinul este singura cale prin care pandemia poate fi stopată.
„Știu că există foarte mulți oameni care nu cred în vaccin sau în virus… Însă, dacă s-ar putea, eu i-aș invita pe toți în izolatoarele noastre de la UPU să vadă pacienții. Bolnavii de COVID-19, mor cu ochii deschiși, așteptând să fie salvați… Este foarte greu de dus lupta cu acest virus. Acest vaccin reprezintă salvarea noastră!“, a declarat dr Mirela Nițu, imediat după imunizare.
Cum acţionează vaccinul contra COVID-19 în organism
Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a vorbit marți, 5 decembrie, despre vaccinul anti-COVID-19. Valeriu Gheorghiță a răspuns la întrebarea pusă de mulți români: „Cum acţionează, de fapt, vaccinul contra COVID în organism.
Valeriu Gheorghiţă a declarat că vaccinul nu face în organism altceva decât să producă anticorpi, asemeni oricărui vaccin.
„Acest vaccin antrenează răspunsul imun al organismului uman, îl pregăteşte pentru momentul în care se va întâlni eventual cu acest virus şi va împiedica multiplicarea virusului în organism şi va împiedica apariţia bolii.
Apoi, odată vaccinaţi fiecare dintre noi va primi o adeverinţă care să certifice acest act medical. Ea va avea un număr unic, generat din registrul electronic naţional al vaccinărilor şi se vor regăsi datele legate de tipul vaccinului, lot, serie, data iniţială şi cea a rapelului. Este ca un carnet de vaccinare care se poate elibera pe loc pe hârtie sau on-line ulterior”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.