Prima pagină » International » Vaticanul cere oprirea războiului din Orientul Mijlociu pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim

Vaticanul cere oprirea războiului din Orientul Mijlociu pentru a putea fi sărbătorită Săptămâna Mare la Ierusalim

26 mart. 2026, 20:10, 2 ,
Redacția BZI în International

Secretarul de Stat al Vaticanului, Pietro Parolin, a cerut joi încetarea războiului din Orientul Mijlociu, exprimându-şi speranţa că vor putea fi celebrate, cel puţin în interior, riturile de la Ierusalim din Săptămâna Mare, după anularea a procesiunii din Duminica Floriilor. Paștele catolic este sărbătorit pe 5 aprilie, iar cel ortodox – în 12 aprilie.

„Paştele este sărbătoarea păcii, pacea Domnului Înviat. Şi este o ocazie specială pentru a reînnoi apelul de a pune capăt acestei nebunii care este războiul”, a spus Parolin la un eveniment la Vatican, potrivit Agerpres.

Cât despre riturile Săptămânii Mari din Ţara Sfântă, după ce procesiunea din Duminica Floriilor a fost anulată din motive de securitate, cardinalul şi-a exprimat dorinţa „să poată fi celebrate în interior măcar riturile Săptămânii Mari, în Biserica Sfântului Mormânt”.

Întrebat de jurnalişti dacă războiul declanşat de SUA şi Israel împotriva Iranului s-ar putea încadra în conceptul de „război just”, Parolin a făcut trimitere la cuvintele rostite în urmă cu câteva zile de cardinalul Robert McElroy, arhiepiscop de New York. „A spus „nu” şi cred că este corect”, a subliniat Secretarul de Stat al Vaticanului.

Liturghia nu trebuie transforată într-un câmp de luptă

El a fost de asemenea întrebat despre cererile de celebrare cu liturghia anterioară Conciliului Vatican al II-lea, respectiv Liturghia Tridentină sau „Vetus Ordo”, după ce Papa Leon al XIV-lea a cerut, într-un mesaj adresat episcopilor francezi, „includerea generoasă a celor care sunt sincer ataşaţi” de această formă tradiţională.

„Liturghia nu trebuie să devină o sursă de conflict şi diviziune între noi. Este vorba despre găsirea unei formule care să poată satisface nevoi legitime. Cred că acest lucru se poate realiza fără a transforma liturghia într-un câmp de luptă”, a spus Pietro Parolin.

De când Israelul şi Statele Unite au lansat bombardamentele asupra Iranului pe 28 februarie, Biserica Sfântului Mormânt a rămas închisă, la fel şi celelalte locuri sfinte, prin urmare nu a fost celebrat nici Postul Mare la Ierusalim.

De asemenea, tradiţionala sărbătoare a Duminicii Floriilor pe străzile Ierusalimului de Est, prevăzută să se desfăşoare în Săptămâna Mare pe data de 29 martie, nu va mai avea loc anul acesta.

În fiecare Duminică a Floriilor, mii de persoane, pelerini, palestinieni creştini şi turişti urcă până pe Muntele Măslinilor cu cântări şi ramuri de măslin, într-o atmosferă de sărbătoare, dar cu o prezenţă substanţială a poliţiei israeliene.

Patriarhul Latin al Ierusalimului a invitat pe toată lumea să se unească într-o rugăciune pe 28 martie, pentru „pace şi serenitate, în special pentru cei care suferă din cauza conflictului”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Scandal uriaș în Constanța! O poștăriță este acuzată că a furat pensii și alocații după ce a falsificat zeci de semnături
O poștăriță din Constanța este acuzată că a falsificat semnături pentru a încasa pensii și alocații. Prejudiciul depășește 45.000 de lei. Cazul care a șocat comunitatea din comuna Cumpăna, județul Constanța, a ieșit la iveală în luna februarie 2023, după ce mai mulți pensionari au reclamat că nu și-au primit pensiile distribuite prin intermediul Poștei […]
Scandal uriaș în Constanța! O poștăriță este acuzată că a furat pensii și alocații după ce a falsificat zeci de semnături
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 mai 2026
26 mai 2026